Ecouri pe gheaţă
Când patinez pe patinoarul de incertitudine,
Singurul lucru cert e căderea.
Mă ridic şi planez asupra mării de suspiciuni,
fără să ghicesc dacă îmi place,sau,măcar,
mă tentează.
Tu te răzbuni pe mine prin tăcere.
Glasul meu tăios nu penetrează gheaţa,
Sunetul se reflectă,
mă plim printre ecouri de gheaţă.
Încinsă,mă propag pe punctual de incidenţă
al inciziei luminii,pătrunzând incisive
în imoralitatea incertă a incestului.
Mi-erai cel mai bun prieten.
Incomod,incomestibil,incomparabil,
incomensurabil,incompatibil,
glasul meu incoherent mă zideşte pe gheaţă,
mă sculptează pe pielea ta de netatuat,
mă răzbună pe retina ta
inviolabilă.
Mă mai ţii minte?
Sunt imaginea pandemică e
corectitudinii şi moralităţii din viaţa ta.
Dacă ai ales să-şi trăieşti viaţa
Într-un pandemoniu,
Nu pot face sacrilegiul de a-l
sanctifica prin sinceritatea mea.
Albul contrastează.
Migrează-ţi sufletul spre purgatoriu,
Curăţă-ţi frica de mine şi încearcă să asculţi.
Vrei să mă mai cunoşti?
În marea trecere (Ce vreau)
Mă pregătesc să fiu un mamifer fără coloană vertebrală
Şi să mă ataşez de tine asemeni unui parazit.
Să-ţi sug lichidul vital până ajungi ca mine
şi te ataşezi de tine ca să ţi-l recapeţi.
Vreau să te iubesc nebun,animalic,
fără nicio responsabilitate şi fără nicio consecinţă.
Să nu mă abţin să urlu de plăcere
dacă presiunea intercostală devine prea mare,
să nu mă abţin să torc dacă îţi simt
degetele ca pe prelungirile vertebrelor mele.
Vreau să te iubesc cu ură,ca la sfârşitul lumii,
când sângele se face apă,iar apa se contaminează
cu plasmă.
Vreau să te iubesc ca şi când,în învălmăşala
de trupuri care se iubesc te-aş putea confunda
cu un sălbatic revenit la realitate,
ca şi când ameninţarea dinţilor tăi sticloşi ar fi reală.
Vreau să te iubesc numai pe tine
până la sfârşitul lumii mele.
Dacă e prea puţin,plusez cu vieţile mele viitoare.
E ca un joc de noroc.
Dacă nu eşti atent,poţi să mă câştigi
pentru totdeauna.
© Riri. The next big thing.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu