Suicidual thoughts [Reflectie asupra notiunilor abstracte]

 Departe de a ma crede un om normal,afirm,din contra,cu toata taria,ca nu am toate tiglele pe casa.
 Stiu diferenta intre agonie si extaz,la incerc pe amandoua aproape in paralel,si combinatia nu este una orgasmica... Traiesc cu tot sufletul afara,respirand si prin el ca prin niste branhii adiacente sistemului meu respirator desfigurat. Nu pot sa fiu eu fara sa las la vedere,macar in decolteu,sufletul. Sa iasa si el,obraznic de acolo,sa`i faca pe ceilalti sa uite ca nu port uniforma si sa se concentreze asupra lui...
 Stiu cat de amar poate fi gustul sarat al lacrimilor. Eu plang cel mai des de ciuda. Si ce`i ciuda,in fond? E ultimul strigat al unui suflet disperat ca e calcat in picioare. Si ce`i disperarea? Mandria potrivnica a unui suflet in descompunere.
 Si ce e fericirea? Eliberarea unei clipa,minciuna unei constiinte prea incarcate,detasarea de realitate fara a te desprinde de ea,dimensiunea paralela pe care o vom parasi cu prima ocazie a unei tristeti. Si tristetea? Antonimul fericirii. Imperiul carmuit de Hades. Mania ce nu a putut fi ascunsa in faldurile robei lui Dumnezeu,veninul care a fost lasat sa`I scape,vrand sau nevrand.
 Si ce`i lacrima? Instantaneul unei clipe de ratacire.
 Ce`i un sinucigas? Un mult prea fin cunoscator al vietii,care`i fuge de toate si pentru toti.
 Ce e moartea? Un portal pentru o lume a descompunerilor materiale intru filtrarea esentialului. O calatorie a sufletului,intru atingerea perfectiunii prin atotcunoastere.
 Ce e viata? O clipa.
 Ce e nemurirea? Un basm despre care citim mereu,dar in care nu credem. Nu credem in ceea ce nu este evident. In ce nu ni se arata. Nu mai credem in Dumnezeu. Nu mai credem in noi. In ce credem? Singurul lucru care mai ramane incontestabil pe lumea asta,mai presus de pericolele care anihileaza nasterea,mai presus de avort,mai presus de sentimente si de stari trecatoare,mai presus de conditia umana,mai presus de intelegerea muritorilot de rand.
 Viata e un cumul de alfabete interioare.
 Moartea e tacerea lor.
 Clipa e o secventa a marii treceri.
 Omul e un instrument al creatiei.
 Gandul este piedica ce ni se pune in calea acceptarii mortii.
 Sentimentul este cuvantul pe care nu vrem sa`l spunem lumii.
 Plecarea este un eseu al mortii. [Partir c`est mourir un peu.]

 Tu esti doar un alt obstacol in calea orbirii tuturor.
 Sinucigasul e un filozof trecut la cele nu prea sfinte,ale carui facultati mintale sunt serios puse la indoiala,care e renegat in Eden si primit cu bratele deschise in focul ce primeneste,purifica,toate chinurile lumesti.
 Ce sunt eu? Un martor al celor pe care le vad.
 De ce treceti peste sufletul meu? Stiti si voi ca va trece si el peste ceva-peste fiinta- si se va intoarce in nefiinta? De ce imi nesocotiti lupta vremelnica? Nu sunt,oare,detul de inaintata in varsta ca sa ma bat cu morile de vant? De ce nu vreti sa ma intelegeti? Credeti ca nu are rost sa aprofundati o teorie neverificata,o falsa dogma,o pseudostiinta? In sfarsit,credeti ca nu o sa gasiti si in mine ceva care sa va intereseze?
 Azi poate nu. Dar ati pierdut clipa- secventa aia din marea trecere care v`ar fi lasat sa ma cunoasteti.
 Nu sunt atat de abila incat sa va provoc la dialogul ala in care va afirm ca voi nu sunteti ceea ce sunt eu,voi acceptati docil,eu va zic ca sunt om,dar voi nu,voi incuviintati,iar eu trag concluzia ca nu sunteti oameni.
 Insa s`ar putea sa fie si asa. Nu stiu. Sunt prea bulversata ca sa va patrund in gaurile alea negre prin care vi se scurg gandurile ca din cer,ajungand spre nicaieri. Sunt prea intoarsa pe dos de greturi materne vizavi de viziunile voastre. Sunt prea tanara ca sa ma simt batrana,dar ma simt indeajuns de batrana ca sa`mi privesc de sus tineretea.
 Salve,magistri!