Cantec de leagan

 Fetei i s`a facut somn. Unul greu,ca o coma a amintirilor. El nu mai era acolo,sa i se puna la capatai cu paharul de vin,sa i`l faca perfuzie si sa o trezeasca la prezent. El lipsea din convocarea zilnica. Pe ea nu o durea inima,o dureau bataile ei. Si s`a asezat pe canapea,si`a pus capul pe bratul ei ros,care parea ca ii palpita sub vine. Sa fie si canapeaua la fel de roasa pe dinauntru ca si ea? Sa`i iasa captuseala prin toti porii? Sa`i planga`n ochi pana or sa`i sece ei lacrimile?...
 I s`a facut de plecare. Decalatorie. De nemurire. I s`a facut de dor si el nu era acolo sa`i descante de moarte. Sa plece azi sau sa o lase pe maine?...
 Si s`a intors pe partea cealalta,sa simta cum ii trage inima la tarana. Si`a impreunat coastele a rugaciune si si`a lipit buzele,cum face in fiecare seara,inainte sa adoarma. A alungat blestemul ce`i dadea tarcoale,s`a inchinat la Ceruri si s`a gandit la ei pana cand i s`a facut de disparut. S`a intors pe spate si si`a pus mainile capatai,ca sa nu le tina impreunate pe piept,sa`i sufoce inima in causul lor... Si s`a culcat.
 O leganau iar bratele lui. Au amortit de greutatea capului ei. O saruta pe frunte,ca atunci cand il durea inima sa o priveasca dormind. Isi pune capul pe pieptul ei,ca sa il salte respiratia ei neregulata si sa il indemne la viata bataile inimii ei. Era odata,intr`o vreme indepartata,un baiat care traia din pulsul iubitei lui.
 S`a strans pe pieptul lui ca o sfera ce fusese desfasurata. S`a implinit iar in mainile lui vii. Dar nu a deschis ochii. Arespirat pentru ultima oara si a adormit. El a mangaiat`o pe crestet,ca si cand si`ar fi amintit cum mirosea a vant cand se rasfira pe pernele lui,mai odinioara. Ea s`a mai rasfatat o data,ca din alta lume,nehotarata daca sa plece sau sa mai ramana in visare. Cand s`ar fi trezit,el oricum n`ar mai fi fost langa. S`ar fi izbit de realitatea zilnica...
 Mana lui i`a alunecat pe umeri,le`a dezmierdat rotunjimea care se racea cu calm. I`a inconjrat grumazul,a mai sarutat`o o data pe tample si a hotarat sa faca un popas pe cutia ei toracica,sa`i verifice rezonanta. Dar inlauntrul ei nu mai batea toba fericirii.
 S`a speriat,si`a lipit buzele de gura ei intredeschisa,i`a picurat viata intre dinti,pana in vinele amortite,dar in van. Plecase cu cateva minute inainte,sa`si implineasca misiunea: aceea de a`l veghea tot restul veacurilor. De a fi canonizata ca ingerul lui pazitor...
 Cu disperarea iubirii inca neterminate,a luat`o pe bratele amortite si vlaguite de nesomnul trupului intreg,a coborat`o pe scari si a dus`o undeva unde sa i se deschida inima si sa revina la viata. Era frumoasa moarta. Doamna alba a visurilor lui. Brusc,a avut revelatia vietii lui: fiinta care l`a invelit in noaptea aia,inainte de a o cunoaste si care s`a indepartat cand a simtit ca`i tulbura somnul era EA. Trecuta de parteacelor drepti,slabita de evocari si plenitudini sufletesti sapate in stanca.
 S`a chircit in bratele lui. S`a facut pisica. Apoi umbra. L`a sarutat pe obrazul asudat si rece si i`a urat gand bun si iubire eterna. Si l`a parasit,impotriva vointei ei,pentru prima si ultima oara...
 In palma lui s`a strecurat o adiere,palma ei de altadata. Si el s`a strans in sine si nu a mai plecat nicaieri. Pacatul de a o fi facut sa sufere intr`atat nu l`a mai lasat sa plece de langa copacul in care au stat intr`o primavara timpurie si s`au sarutat... Clopotul manastirii batea a vecernie. El a pus capul pe o ramura noduroasa si a asteptat sa`l gaseasca zorile,ratacit de lume fiindca a pierdut`o pe ea...