Zambete de pamant

 Ma intorc de la liceu. Pe acelasi drum pe care,acum,il bat cu altcineva in suflet.
 Calc pe inimi fraged frante,fara sa`mi pese ca le mai strivesc o data. Le strivesc cu ciuda,cum ti`am strivit si tie buzele. Nu ma intereseaza consecintele,ma simt lovita in plin doar de gravitatea clipei. Am invatat sa o traiesc. Stii,a fi posesiv arata ca iti pasa. A fi posesiv e drumul lor catre tine. O legatura inacceptabila si foarte utila intre tine si societatea care te`a renegat. Nu conteaza. O tai din radacina. O iau cu totul de la capat.
 Toamna mea incepe cu noi. Toamna mea incepe acum. Luna asta,o vom trai in doi.
 Ma confund cu peisajul pamantiu din jurul meu,lutul e fondul meu de ten,prefer sa`mi fauresc masca din frunze coapte si fructe uscate de soare. Prefer sa fiu catalizator in reactia asta chimica dintre noi. Nu ma gandeam ca o sa mai pun otrava in gura. Cel putin,nu atat de curand. Pentru mine,fericirea si zambetul sunt de fiere. Sunt rare. Sunt scumpe precum veninul sfintilor. Dar mi`ai redat increderea in mine. Mi`ai aratat ca o prietenie trece de toate granitele,atunci cand sufera latent.Cel mai greu e sa fii prieten cu cineva pe care il iubesti in secret. Sa cersesti din priviri sansa la un loc din sufletul lui,dar sa nu cutezi niciodata sa`ti dirijezi cuvintele spre buzele lui. Stii ce mi`as fi dorit sa am curajul sa fac? Sa nu te salut,sa vin la tine si sa te sarut direct. Cred ca iti inchipui cat de dor mi`a fost de tine,chiar daca eram incurcata sufleteste cu altul. Pe care,oricum,nu l`am mintit vreodata. L`am iubit,atata timp cat a fost necesar. Cand nu a mai meritat,a rupt chiar el vraja si mi`a redat libertatea si integritatea morala.
 Stie si el,imi era dor de tine din cand in cand. Stii de ce imi era cel mai dor? De orele pe care le petreceam la telefon. De mesajele pe care le asteptam cu sufletul la gura. De fiorii primei iubiri. De orele in care ne tineam de mana pe sub masa,atunci cand mergeam impreuna la pregatire. La tot ce mi`ai oferit cat timp lucram ca stagiara la intreprinderea ta sufleteasca. Mi`a fost dor,n`am negat niciodata.
 I se pare corect sa scriu despre tine acum? Nu stiu. Nu cred. Nici macar nu vreau. Am scris destul si despre el. Acum intorc la propriu foaia si trec si pe la tine. Deci... Ne intalnim din nou.
 Nu sunt altceva decat un suflet ratacit pe caile intortocheate ale disperarii umane. Viata e o cocioaba cu mii de etaje,un paradox interpretabil,dar si o dogma fara talc. Viata nu e altceva decat o prelungire a inconstientei prenatale... Si moartea- o prelungire a inconstientei vitale... Oamenii nu`s oameni,in sine. Sunt papusi de carpa inzestrate cu suflare si inconstienta proprie. Eu nu neg faptul ca atarn de itele altcuiva. Condu`mi sufletul pe caile pierzaniei! Nu`mi pasa.

 Eu stiu ca ma pot tine de propriu`mi suflet pana in momentul in care il voi pierde pentru vreunul dintre voi. Demoni! Asasini ai liberului cuget! Lanturi ale graiului meu curat! Inhamari la cele mai grele si mai frumoase chinuri... Legari de cea mai dulce glie. Pact curat cu diavolul pentru pacatul care o sa ma separe iremediabil de perfectiunea spre care tind cu abnegatie de virgina...
 Dar mi`am curatat gandul,astfel incat sa te pot tine de mana fara mustrari de cuget. Tot ce ma lega de trecut s`a cristalizat in pagini de poezie. Si s`a terminat. Iti multumesc ca mi`ai adus toamna in vine. Azi sau maine,tot trebuia sa o simt. Daca cineva m`ar imortaliza acum in piatra,ar reda prea putin. Daca m`ar imortaliza in huma,ar spune,poate,prea mult. Daca m`ar sculpta in carne,i`ar aluneca dalta si m`ar zamisli cu aripi. Si mi`ar da condeiul in palma. Sa pot sa scriu despre voi fara de incetare,asa cum imi e menirea. Asa cum am ajuns pe lume.

 Si,drept tatuaj,mi`ar desena o lacrima. Semn ca stie si el ca`s sora cu suferinta si ca tot ce va iesi din mine,va iesi in lacrima si dor. Ca voi tanji dupa zambet pana in clipa renasterii,iar,cand voi fi pusa in fata ei,ma vor podidi lacrimile de atata sansa...
 E toamna,dragule. Iti multumesc ca ma ajuti sa o simt pe pielea mea.