Oh, da, profeții cu părul încâcit. Barzii rupți în cur. Horoscop în palmă şi alte blestemății. Lumea e un loc ciudat şi viața e un nod gordian la întâlnirea mai multor lumi simultane. Lumea a sărăcit. În toate privințele. Lumea-i multă, oamenii- puțini. Târându-mi tenişii murdari printr-o şi mai adâncă mocirlă, mă-ntreb ce-or zice ăia care nu mă ştiu despre mine. Haine baggy, fes pe cap şi un rucsac murdar în spate. Un chiştoc între degete şi o privire mai mult decât pierdută- deconectată. Nu m-or lua şi pe mine drept un poet desuet mort de foame de-un secol sau de vreun boschetar din ăla, privelişte abominabilă care te uimeşte când deschide gura? Nu-mi pasă.
Ne luptăm ca să fim înțeleşi şi sfârşim la jumate prin a nu ne mai păsa pur şi simplu. Asta e problema: nimeni nu mai ştie să asculte. Nici măcar muzică, ce aşteptări să mai avem în cazul cuvintelor...? Nimeni nu mai citeşte. Nici măcar cărți, d-apoi în spatele unui gest mai nelalocul lui...? Nimeni nu mai ştie să se bucure. De o zi senină, ce să mai zic de o şansă la viață, oricât de mizerabilă ar fi...?
Bun. Nimănui nu-i pasă de nimeni. Mie îmi pasă. Nu vreau să fac pe vraciul pentru rănile voastre ascunse şi nelinse prin ce scriu, vreau numai să îmi scot fesul cu plecăciune în fața voastră, a celor de care pare că nimănui nu-i pasă. Luptători atârnând pe baricade dărâmate, sfâşietor de dezarmați.
Văd oameni cu tăieturi pe încheieturi, oameni care se forțează să râdă şi sunt luați, de alții mai deştepți, în râs. Dacă te tai eşti un debil egoist care nu vrea decât să atragă atenția. I-ați văzut vreodată pe ăia care se taie pe vene că-şi scot cicatricile la înaintare, să facă bravadă? Că vorbesc deschis şi cu mândrie de faptul că se taie? Eu nu. Şi ştiu că n-ai dreptul să judeci.
Eu însămi mă gândesc de atâția ani să-mi pun capăt zilelor, o zic cu diverse ocazii, în speranța că o să primesc încurajări că o să fie mai bine. Oamenii nu mai ştiu să privească dincolo de nas. You wanna jump? Do a flip! N-am curaj s-o fac, na. Mereu zic că o să fie şi bine cândva. Până-ntr-o zi.
Asta e pentru voi, cei care vă temeți şi vă feriți s-o arătați. Cei care plângeți într-ascuns, ca să nu se afle şi să vă sfâşie alții cu neînțelegerea lor. Cei care vreți să fiți acceptați şi vă loviți de o cruntă şi nefondată împotrivire. Cei care nu mai îndrăzniți să sperați la mai bine. Cei pe care nu se ştie cine, când şi unde v-a descurajat poate pentru totdeauna. Cei care nu contați. Cei care ascultați muzică pentru a vă vindeca, nu pentru a îngroşa rândurile unei mase şi-aşa amorfe. Cei care încă mai priviți cerul.
Regarde le ciel
Voi, cei de care nu se vorbeşte. Voi, care nu luptați în tranşee, luptați cu voi înşivă, departe de bătăliile date-n văzul lumii, pentru lume. Voi, care aşteptați noaptea ca să nu mai nefericiți şi pe altcineva în afară de voi înşivă. Voi.
Asta e pentru mine, ca să pot să zic că-i ok. Ca să simt că v-am împărtăşit asta, ca la o întâlnire AA. Dacă vreți, vă pot fi sponsor. I can take the "ouch" away. I can take you further. Further more... Pe genul I can be your hero, baby, dar nici chiar. Îmi pare rău că nu vedeți asta. Eu totuşi o scriu. M-am retras într-un părculeț, cu căştile în urechi (Nightwish - Song of myself) şi cu o carte pe care n-am chef s-o mai deschid în rucsac. Cu gândul la cartea pe care nu pot să o termin, la care nu mai pot să lucrez. Mă judec şi-mi cer iertare în fața mea că sunt cum sunt. A ajuns să-mi pară rău...
How hard it feels to crawl towards... n'importe quoi.
Ce greu e să fii tu însuți când nici nu-ți dai bine seama cine eşti. Ce greu e să rămâi în picioare când lumea se subțiază din scoarță-n scoarță în jurul tău, îşi arată structura şubredă şi putredă şi aruncă toată povara pe umerii tăi. Vina. Extrapolând, îți dai seama că tot ce se-ntâmplă-n jur e o serie de cauze care-şi conțin urmările şi de efecte care-şi reneagă cauzele, tu eşti cauză, efect aici şi acum, de nenorocirea ta se leagă alta şi din vina ta mor oameni pe capete. Nu? E vina ta pentru tot...
Mi se pare o porcărie că alora care se sinucid nu li se face slujbă. Nu-s cine ştie ce credincioasă, dar cred în suflete şi-n liniştea lor. Măcar atâta să facă religia pentru cei pe care ar trebui să-i ajute şi n-o face: să-i bage cum se cuvine în pământ. Ăla nu-şi ia zilele de nebun. Ăla nu ştie cum să trăiască, tot ce ține minte e reacția firească la neputință. Ar trebui să avem mereu pe cineva drag de-a dreapta. Aşa n-am mai fi singuri. N-am mai muri de singurătate. Nu ne-am mai zbura creierii şi-aşa praf...
Mi-ar plăcea să fiu mai elocventă. Dar nu pot. M-am plafonat. M-am dus dracu', da sunt fetiță cuminte şi nu fac pact cu el, c-am auzit că nu se cade. Cum l-au alungat ăia din Rai, m-o arunca şi pe mine din ce iluzie ideală şi-o fi creat, s-o răzbuna tocmai pe mine. Şi până la urmă... ne trăim sfârşitul. Ce ar mai putea să-mi dea...? Ce pedeapsă mai cruntă aş putea să ispăşesc...?
Profeții ăia năclăiți, cu păr încâlcit, barzii ăia nespălați, sunt blazați de primă mână. Ei nu ne prezic viitorul incert, deşi ni-l citesc pe frunte. Nu, ei ar vrea să ne ia gândul şi ne mint frumos, plătim cu sufletul o minciună care ne-ar reda speranța. Da' nu, că noi nu-i ascultăm. Noi i-am aruncat în stradă, am fi măcar datori să le ascultăm revelația dementă, nu? Punem bani în cutia milei şi trecem fără vreo reacție oarecare la tipul ăla prost îmbrăcat care cântă-n fața magazinului mare o melodie de care ne era dor. Care te ajută mai mult? Ăia care promit ce nu pot să dea, tinerețe fără bătrânețe şi viață fără de moarte, au tot ce le trebuie şi ăia care vor să ajute şi să se ajute n-au dreptul nici măcar la o şansă...
Hai sictir!
Lumea se duce pe pustii, da' nu era nevoie de încă o constatare de genu'. E nevoie de oameni care să-şi dorească să-mpiedice fenomenu'. Asta e pentru voi, cei care armați neputința care atunci când va fi adusă la paroxism... va curăța totul pe o rază imensă în jur. Rezistența e-n voi. O-ntâmpin când încerc să vă abordez. Opuneți-o lumii. Asta e pentru voi, că cei din urmă vor fi cei dintâi, nu? Voi aveți ceva ce ăia care ne omoară n-au: suflet. Țineți cu dinții de el, oricât ar mai durea. Mai bine să te doară decât să nu simți nimic. Toți vă vor răul, lăsa-ți-i să vi-l ia. Fiți voi ăia care vor binele. Doar pentru că nu l-ați avut.
Până la urmă... viața-i chiar frumoasă când nu te omori cu ea.
Like a flower grows on inentionally towards the sun, I grow towards the one that hurts me most. And like a razor follows upon command, follows a guiding hand that's made to push the blade... And I know that if I were to save the day, I know it's not my victory... I'll just sit here with my golden smile. And if you were to save the world, you know it's not a day for heroes... you'll just sit there with your empty eyes and scarlet heart... And the curtain falls for all...
... Că la eroi în apartament lumina nu se stinge.
