Gemete fara ecou

 Crezi in sinceritate? Crezi in mine? La naiba... Eu nu mai cred in nimic...
 Nu stiu in ce sa mai cred. In inima asta anemica? In fiinta mea care le repugna tuturor? In viata asta, care ii incurca pe toti? In ochii mei? In ei nu o sa cred niciodata... Tu i`ai vazut vreodata plangand? Ai vrut vreodata sa te apleci catre ei si sa ii stergi cu buzele? Si sa tot cobori, pana ce le`ai intalni pe ale mele? Ai fost vreodata curios cam cat de des plang?... Cam cata ura strang din toate cele patru zari?... Macar sa le fie lor mai bine si sa cad eu mai jos decat mi`e limita...
 Ma intreb ce vezi tu in mine. Vezi o fiinta la fel de normala, cum ma vad eu? Provoc ura, sila si repulsie si traiesc bine-mersi cu asta. Multi poate ca m`ar vrea moarta. Si nu ar renunta la dorinta asta nici in postul Craciunului sau al Pastelui. Ba chiar simt ca ura asta le face ziua mai buna... Sunt demna de mila, jalnica, patetica...
 Atunci cand stau intr`un colt, ghemuita`n gandurile mele... Ma gandesc la mine. Imi fac de lucru cu vise, pe care le crosetez si le impletesc pana`mi iese ceva dragut. Visez pana nu mai pot, pana imi confund propriile`mi plasmuiri cu realitatea... Visez pana cand incepe sa arda`n mine dorinta de a avea pe cineva langa mine, care sa ma ia in brate atunci cand simt ca sunt pe buza prapastiei si ma clatin cu toata convingerea spre adancimile tentante si neexplorate ale haului cascat... Care sa vada in mine altceva decat un obiect... Care sa`mi culeaga lacrimile de pe jos si sa le pastreze pentru mai tarziu, cand are sa faca din ele cele mai frumoase zambete. Care sa`mi ia obrajii in palme si sa`i curete de tot noroiul societati... Care sa intoarca spatele cand simte ca incep sa plang si sa sufere pentru mine in tacere... Care sa ma adune de pe jos, in momentele in care sunt inconstienta si ranita de palme si cuvinte...
 Doamne, plange inima in mine... Si zvacneste slabita, pentru putinii oameni care au mai ramas lipiti neconventional si involuntar de ea... Ar vrea uneori sa doarma... Dar de curand a descoperit ca exista cineva care sa o determine sa pulseze in continuare. Cineva care poate ca ar vrea sa o adune de pe jos, daca ar fi mai aproape... Cineva caruia nu i`ar fi rusine sa fie vazut langa ea...
 Si zic "sa mor de nu`i mai rece masa de oameni din jurul meu decat vremea de afara". Daca nu`i zapada pe pamant, o fi din cauza ca e prea multa gheata`n ei, n`au mai lasat nimic si pentru mediul inconjurator...
 Uneori pot sa ma ridic singura. Ma sterg de praf si merg mai departe. Nu pentru mult timp, mai urmeaza o cadere, inca un break-down nervos... Inca un colaps... Inca o minune a medicinei inimii ca sa ma readuca la viata... Alta coma a sinelui, cauzata da degradarea continua... "Like when I started daily fights with my daily insatisfiable ego..."
 Crezi in dragoste la prima vedere...?
 Crezi in puterea ochilor de a trada lacrimile care stau la panda pe sub pleoape?
 Ma crezi cand iti spun ca am obosit?... Ca ma paste o pierdere de sine de lunga durata?... Cauta`ma`n zorii vietii tale si ma vei gasi. Mai departe decat ai fi crezut vreodata. Insa mai apropiata de sufletul tau cum n`am mai fost in viata mea...

Plange, ninge si trece.

 Fugi in praf, doar s-a lipi catva de tine. Iubesc mirosul prafului. E mai curat decat aparentele lasate de catre ceilalti. Si negrul e mai pur decat albul purtat de falsele virgine...
 Cunosc o fata. O fata in negru. Care a alergat intr-o seara cu lacrimi pe obraji, fara sa stie care-i mai e directia. Era prinsa in conversatii indoielnice cu propriul ego, alterat de nesimtiri... Ceva in ea s-a declansat, dontr-o simpla fata a devenit femeie, sub influenta unei seri. Sub puterea momentului. Obsesiv de matura parea, indoliata dupa ceva ce nici nu s-a nascut, cautand cu disperare clipa, care intarzia sa i se arate.
 Nimeni nu putea sa spuna daca era frumoasa sau banala. Era intunecata. Cat sa fi avut? Nu mai mult de 16 ani, in orice caz. Si se impiedica de poalele paltonului, alergand spre un nicaieri atat de tentant, incat parca ii dadea sens...
 Avea ceva in ea. Ceva care aducea cu fumul de tigara, scrum pe stofa de la palton si stropi de cafea in par. Era exponentul diminetii in mijlocul serii aleia de decembrie... Deprimanta seara aia. Criminal si crud de deprimanta. Si asfaltul rece. Si sufletul rece. Si palmele ude. Si sangele inghetat... Si expresia glaciala. Si lacrimile sincere. Si mana lui, moarta... Ii venea sa se intinda pe amintirea zapezii si sa ramana asa, cocosata de emotii si poveri imaginare. Ii venea sa creada ca el chiar o iubea, si nu-i spusese asta doar de circumstanta... Ii placea sa creada ca a insemnat ceva in vietile tutror pe care-i salvase din paragina pana atunci. Si si-a promis ca nu o sa mai ajute, nu o sa mai iubeasca, nu o sa isi mai doreasca altceva. Decat sa fie fericita in nemernicia ei...
 Citise ea odata in niste ochi verzi ca fericirea nu se lasa nici gasita, nici cautata. Ea apare pe neasteptate. Si si-a schimbat credinta, si-a schimbat culoarea, si-a schimbat totul. Parca atat de neagra...nici ei nu-i mai venea sa fie. Era tanara si dormea prea mult. Era bolnavicioasa si visa peste puterile ei. Era plina pe dinafara, dar goala pe dinauntru. Sau...poate viceversa. Cum visa ea, nu a visat nimeni vreodata. Si cum a iubit ea, nu s-a lasat nimeni iubit pana atunci. Obsedant de necunoscuta era fata asta... Obsesiv de misterioasa. Intimidant de inchisa. Impulsiv de pesimista. Si invaziv de irezistibila. Era ceva in ea care aducea toate privirile pe reverul camasii ei. Avea in ochi ceva care nu o lasa sa plece dintre noi. Ceva viu, peste masura mortii din trupul ei. Pe dinauntru, isi simtea organele lichefiindu-se, scurgandu-se incet unul intr-altul, adulmecand savoarea sangelui nealterat... In afara, era prea frumoasa pentru schimbarile din corpul ei. Avea un zambet mai dulce ca veninul ingerilor. Mai scump la vedere decat minunile sfintilor. Si, totusi, nu era prea frumoasa. Avea cearcane. Si parul ii cadea in dezordine pe umerii brazdati cu cicatrici ale venelor sparte dinspre exterior... So ochii i se umflau de plans, din cand in cand. Iar buzele se rotunjeau la fiecare zambet. Nu era cine stie ce... Insa era. Exista, iar pentru unii era derutant. Sa o vada in fiecare zi la fel, desi intr-o continua schimbare. De ce dracului trebuia sa-i ramana zambetul atat de fragil pe masca aia de fata? Nu e fata aia, nu e! Imbatranea doar ea, in jurul ochilor se cojea foita aia filigranata, dar privirea ramanea patrunzatoare. Si buzele se implineau din ce in ce. Doamne, cat regreta ala ca-i intorsese spatele fara sa ia o muscatura zdravana din ele!...
 O vad zilnic cum merge la liceu, cum se intoarce, cum canta cand se vede ramasa sigura, cum plange cand n-o aude Dumnezeu, cum inchide ochii seara, fara speranta, dar cu atata certitudine in ziua de maine... O vad zilnic cum tremura ca flacara de lumanare, cum o doare tot trupul si nu si-l tempereaza, nu si-l ascunde, nu si-l menajeaza. Vad cum doare cand iubeste, si nu se abtine, fire-ar ea sa fie! As bate-o cu mana mea daca as reusi sa-i prind fie si numai umbra. Dar trece prin viata prea repede chiar si pentru mine...
 Ii doresc sa mai iubeasca. Insa de asta data pe cine trebuie, nu pe cine isi impune...

Visuri si vise

 Si probabil ca nu stii de cate ori mi s`a pus palma la gura, sa`mi inabuse strigatele de revolta.
 Nici de cate ori am inchis ochii umilita de propriile`mi sentimente.
 Sau de cate ori am vrut ceva, l`am atins si l`am pus la loc intr`o vitrina, convinsa fiind ca nu mi se cuvine.
 Nici tu nu poti veni mai aproape. Mai aproape de atat nu se poate. Cat sa fi trecut? O saptamana, poate. Si inca vreo doua zile. Atata timp de cand te`am cunoscut, atata timp de cand mi se pare ca am fost in umbra ta o vesnicie...
 Te vad aievea`n fata mea si`mi vine greu sa ma gandesc ce si cum. Cum si cand. Cand si de ce. Am avut noroc ca mi`ai zambit, ca sa`mi patrunzi in madulare si sa`mi tulburi somnul cu adierea unui vis de dragoste. Eu? Am avut noroc? Am eu nrocul sa am parte de tine?...
 Eu n`am mai cazut atat de repede prada unei obsesii.
 Nu m`am mai uitat atat de timpuriu, nu mi`am mai lasat capul pe spate ca sa vad si altceva decat reflexia`mi ingandurata... Tu... Ai facut ceva. Nu`mi dau bine seama ce, dar voi tine seama de bruma care`mi cade pe sprancene, de apa care`mi picura pe buze, de iarna care`mi scapa din priviri, de fragezimea parului meu verde, de ranile adanci din buze si de palpitatiile inimii, ca sa citesc printre randuri incantatiile pe care le`ai fi facut.
 Nu am mai visat de mult. Nu am mai privit in ochi atat de devreme.
 Nu am mai simtit gust de cantec pe buze straine. Nici armonie in palmele vreunui baiat.
 Nu am mai inchis de mult ochii cu alte priviri in ei. Si poate ca uitasem cum e sa te uiti cu groaza in ochii unui baiat si sa tremuri in suflet de esec. Esec, auzi?!? Si teama de ridicol.
 Altceva nu pot... Nici nu stiu... Nu vreau. Vreau sa`ti tulbur visul intr`o noapte, ca a doua zi sa simti mai abitir cum ca traiesti. Vreau sa fur tot ce`am mai bun din mine. Si sa pun la comun cu glasul tau. Sa te acopar seara cu`un sarut indepartat de "noapte buna", ca sa`ti tina de cald pana in zori. Cand ma voi trezi ca sa fiu aproape cand te trezesti dintre vise si visuri.

 Vreau sa uit cuvinte, sa ravasesc sunete, sa nu mai conteze altceva decat umbra. Umbra mea si`a privirii. Umbra mea si a sambetei in care am cazut mult prea usor... Umbra sambetei si umbra palpitatiilor. A palpitatiilor si  a luminii. A luminii si a caldurii. A caldurii si a mea. Umbra mea. S`o prinzi de mana`n fapt de seara si sa nu`i mai dai drumul pana ce va scanteia infernul in cele 4 zari.

 S`o prinzi de mana si sa o adormi cu cantece de leagan. A doua zi se va trezi in zori, sa fie langa tine cand te trezesti, la randu`ti.
 Si apara`ma de orbirea din priviri, si tine`mi sufletul la adapost de ploi nemernice si nu imi insela gandul bun, nu uita nimic din ce mi`ai spus. Nu am niciun drept asupra ta. Asadar, nu iti voi porunci, te voi ruga: ai mila de un suflet ratacit pe caile intortocheate ale disperarii umane! Ai mila de increderea pe care`o pune`n tine o biata fata din provincii udate de mare, de pe culmi sarutate de zori.
 Si nu`ncerca vreodata sa o minti, caci cat o va tine inima, va fi neincetat in urma ta, ca sa te prinda`n mreje cand o sa cazi...
 Si nu uita de unde am plecat, nu uita ca nu stii cine sunt. Inchipuie`ti numai ca pot si vreau sa iubesc din nou. Imagineaza`ti ca ti`as putea da pana la ultimul gand, cu dobanda. Si`asa va fi, daca vei sti sa minti frumos. Dar si mai bine de vei fi frumos in toata sinceritatea ta.

Draga zambete fara chip,

 As vrea sa`ti scriu ceva, insa nu stiu ce. Poate sa incep prin a spune ca te`am visat azi, in timpul "repaosului dominical" de marti dupa`amiaza... Sa spun ca te`am cautat prin tot orasul, numai ca sa te mai vad o singura data. Fara obligatii. Numai sa te vad.
 Doamne... Nu credeam ca mi`ar fi atat de greu sa ma deschid chiar si in fata mea... Ei bine... Nu ma asteptam sa te cunosc. Ma asteptam sa raman cu crestaturi mustind de resentimente in locurile in care inima mi`a fost franta. Sa urasc, ca sa pun ceva in locul iubirii care nu mi`a fost primita. Sa stau in banca mea si sa nu ma leg de nimeni si nimic, ca e mai economic sa traiesti numai pentru tine. Intrucatva, am bifat cateva dintre aceste puncte de pe ordinea de zi... In alta masura,insa... Te`am tinut minte, si asta le anuleaza pe celelalte.
 Tot incerc sa`mi fac curaj sa te gasesc. Sa iti spun in fata ca zambetul tau nu a ramas fara ecou. Ca asta e tot ce a ramas la mine din fiinta ta. Pentru ca putini mi`au zambit din prima asa cum ai facut`o tu. Fara obligatii.
 Sunt patetica, stiu... Cum naiba vreau eu sa atrag vreun suflet langa mine daca nu stiu cum sa`i zambesc in scris?... La asta ma pricepeam cel mai bine...
 Dar as bate orasul sa te gasesc. Pentru ca mi`a placut cum ai cantat si as vrea sa te mai aud o data. De data asta, insa, numai pentru mine. Mi`ar placea sa cant si eu. Dar sa ma acoperi. Nu vreau sa fie prea evident duetul. Ca am facut atatea care nu mi`au reusit si care m`au dat brutal jos de pe scena in mijlocul spectacolului...

 Da,vrei sa`ti spun despre ei? M`ai auzit debitandu`mi monologul. I`am iubit pe rand, fara sa stiu cat m`au iubit ei. Si fara sa le cer mai mult decat clipa. Pentru mine e cea mai de pret. Si aveam planuri mari. Voiam sarutul de sub vasc anul asta... Sarutul dintre ani... Oaa, cate aveam in plan... Mi`ar placea sa`mi fii amic. Sa pot sa`ti spun cate si mai cate... Nu ca te`ar interesa. Dar vreau sa ma stiu eu mai usoara cu un pacat. Sa ma dezleg de ei si sa postesc, ca sa mi se ierte iesirile sentimentale. Sa nu mai mananc carne dulce de iubit necredincios. Sa nu ma mai imbie farmecele desarte. Sa nu mai aiba ecou sentimentele nesincere in pustietatea sufletului meu. Sa nu ma mai atarn de iluzii, carora sa le dau atata viata, incat sa poata intra in viata mea si sa nu mai scap de ele...
 Am trait destule de genul asta... As avea nevoie de un umar pe care sa mai plang uneori. Ca nu`s de fier. Si ce trece pe langa mine nu ramane trecut, ramane sapat in pielea mea. Si daca mi`ar ramane urme de cate ori as plange, acum nu as mai avea chip. Poate ca nu`ti pasa... Dar nu esti langa mine,deci pot sa mai perorez putin...
 Nu stiu ce e in neregula cu mine. De ce toti fug de mine... De ce toti rad... De ce le sunt inferioara altor fete...    Ce au ele si eu nu am?... Ma rog, in afara de fizic... Eu iubesc, printre altele, mancarea si nu o sa pot niciodata sa fiu un supermodel d`ala skinny... Totusi... Daca scriu si simt si sarut pe bune si imbratisez totul sincer, daca iubesc neconditionat si vreau sa`mi gasesc locul intr`o seara in bratele unui baiat, daca visez cu ochii deschisi si ii dau celui de langa mine mai mult decat ii pot oferi,daca il leg de mine prin sentimente si amintiri si dorinte si fotografii, prin randuri si vise si saruturi... Inseamna ca sunt mai prejos de celelalte? Ca sunt o companie rusinoasa?...
 Mda... Si cui sa spun ca inca imi mai pasa? Ca eu inca mai cred in povesti de dragoste cu final fericit si o astept pe a mea?...
 De ce iti zic tocmai tie? Nu stiu... Zambetul tau... Ai pus ceva in el. Ceva care m`a bagat in incurcatura si m`a facut sa visez iar. Tu stii de cand nu am mai visat la propriu? In timpul somnului, ma refer... Mi`ar placea sa stiu ca vezi ce iti scriu. Si ca m`ai cauta si tu un oras intreg doar ca sa imi spui ca ti`a placut discursul meu. Sau ca ti s`a parut ca m`ai vazut la tine la liceu... Eu nu am curajul sa te gasesc... Ma ascund dupa deget ca sa nu vezi ca rosesc. Mi`e rusine sa imi mai arat sentimentele, am vazut ca oamenii cam iau asta in ras... E o ascunaztoare buna, n`est-ce pas?...
 As vrea sa te mai aud o data cantand. Doar o data. Dupa, poate incepe prietenia noastra.

                                                                          Fara nicio incheiere,
                                                                              al tau chip fara zambet.

Pas.

Si cand s`a aplecat peste lac, sa`si vada reflexia, a cazut in patima urii de sine, contrar mitului lui Narcis...

Vinerea patimilor

 Si flacara se lasa peste ea, o cuprinse in brate si o facu scrum. Pamantul se scutura de ea cu indiferenta. O arunca unde`i era locul. Intr`o groapa de gunoi umpluta cu negare, in care toti cei care au iubit si au fost rapusi sa scurg, incet, silnic, in umbra destinului.
 Era o zi calda. Destul de calda incat sa isi dea seama ca lupta pentru ceva derizoriu. Si detul de rece incat sa o inspire si pe ea sa se stearga de praf de tot ce nu i se potrivea manusa. Si a plecat. Tocurile ei sunau sec pe caldaramul obosit. Lumea nu se oprea sa vada ochii ei umflati de plans. Soarele nu se oprea din stralucit doar pentru ca pe ea nu o iubea niciun baiat. Timpul nu se oprea ca sa ii dea ei ocazia sa isi schimbe viitorul.
 Se impiedica si ofta. Ofta si mergea mai departe. Visa si ofta. Visa si mergea mai departe.
 Cine stie unde or s`o duca visele astea intr`o buna zi?... Catre un "el" mai bun. Sau...catre ea insasi...
 Plangea inlauntrul ei, plangea ca nu a putut sa fie mai buna, ca nu a stiut sa fie umana, ci doar divina... Nu a stiut sa`si limiteze bunavointa. Mereu a stat prost la capitolul asta. A facut unele greseli, dar recunoscandu`le, a fost iertata de catre cine trebuia... A`ti recunoaste vina, chiar si atunci cand nu o ai, te face divin. Si v`a purtat in suflet, nerecunoscatorilor! V`a dat tot ce putea, din resursele ei limitate... V`a hranit cu maternitatea de care nici macar ea nu credea sa fie in stare. V`a promis luna de pe cer si voi nu ati avut rabdare sa vedeti cum se chinuie si se imbata cu apa chiara la fiecare pas in avans spre Univers... Nu va place voua sa radeti? Puteati sa asteptati sa vedeti cum nu reuseste si sa`i reprosati ca nu e incercat destul de greu...
 In toata lumea asta, asteapta sa`si gaseasca jumatatea la fiecare pas. Asteapta un prieten adevarat.
 Si tocurile ei ii sfaramau antebratul de asfalt. Asfalt incins. Suturi desprinde. Emisfere cerebrale tocite. Coaste deshumate. Brate desfranate. Buze clapauge si urechi lipite de talpi.
 Si bratele ei se leganau pe langa corp. Toc-toc-toc... Si inima ei se batea de asfalt. Si tocurile ei ajunsesera acasa...
 Toc-toc-toc... Sufletul ei,insa,nu. She was kinda... Knock-knoc-knocking on the Heaven`s door...
 Si au impanzit`o reprosurile. I s`a facut de somn, dar nu era nimeni sa`i cante un cantec de leagan. Asa ca a adormit sihastra, ca in atatea alte zile. Si`a facut cruce si a multumit pentru dezamagirea zilnica. E data de Sus, asa ca o accepta cu mandrie si o poarta cu modestie. Nu a mai visat. A cazut. Si nu s`a mai ridicat.