Plange, ninge si trece.

 Fugi in praf, doar s-a lipi catva de tine. Iubesc mirosul prafului. E mai curat decat aparentele lasate de catre ceilalti. Si negrul e mai pur decat albul purtat de falsele virgine...
 Cunosc o fata. O fata in negru. Care a alergat intr-o seara cu lacrimi pe obraji, fara sa stie care-i mai e directia. Era prinsa in conversatii indoielnice cu propriul ego, alterat de nesimtiri... Ceva in ea s-a declansat, dontr-o simpla fata a devenit femeie, sub influenta unei seri. Sub puterea momentului. Obsesiv de matura parea, indoliata dupa ceva ce nici nu s-a nascut, cautand cu disperare clipa, care intarzia sa i se arate.
 Nimeni nu putea sa spuna daca era frumoasa sau banala. Era intunecata. Cat sa fi avut? Nu mai mult de 16 ani, in orice caz. Si se impiedica de poalele paltonului, alergand spre un nicaieri atat de tentant, incat parca ii dadea sens...
 Avea ceva in ea. Ceva care aducea cu fumul de tigara, scrum pe stofa de la palton si stropi de cafea in par. Era exponentul diminetii in mijlocul serii aleia de decembrie... Deprimanta seara aia. Criminal si crud de deprimanta. Si asfaltul rece. Si sufletul rece. Si palmele ude. Si sangele inghetat... Si expresia glaciala. Si lacrimile sincere. Si mana lui, moarta... Ii venea sa se intinda pe amintirea zapezii si sa ramana asa, cocosata de emotii si poveri imaginare. Ii venea sa creada ca el chiar o iubea, si nu-i spusese asta doar de circumstanta... Ii placea sa creada ca a insemnat ceva in vietile tutror pe care-i salvase din paragina pana atunci. Si si-a promis ca nu o sa mai ajute, nu o sa mai iubeasca, nu o sa isi mai doreasca altceva. Decat sa fie fericita in nemernicia ei...
 Citise ea odata in niste ochi verzi ca fericirea nu se lasa nici gasita, nici cautata. Ea apare pe neasteptate. Si si-a schimbat credinta, si-a schimbat culoarea, si-a schimbat totul. Parca atat de neagra...nici ei nu-i mai venea sa fie. Era tanara si dormea prea mult. Era bolnavicioasa si visa peste puterile ei. Era plina pe dinafara, dar goala pe dinauntru. Sau...poate viceversa. Cum visa ea, nu a visat nimeni vreodata. Si cum a iubit ea, nu s-a lasat nimeni iubit pana atunci. Obsedant de necunoscuta era fata asta... Obsesiv de misterioasa. Intimidant de inchisa. Impulsiv de pesimista. Si invaziv de irezistibila. Era ceva in ea care aducea toate privirile pe reverul camasii ei. Avea in ochi ceva care nu o lasa sa plece dintre noi. Ceva viu, peste masura mortii din trupul ei. Pe dinauntru, isi simtea organele lichefiindu-se, scurgandu-se incet unul intr-altul, adulmecand savoarea sangelui nealterat... In afara, era prea frumoasa pentru schimbarile din corpul ei. Avea un zambet mai dulce ca veninul ingerilor. Mai scump la vedere decat minunile sfintilor. Si, totusi, nu era prea frumoasa. Avea cearcane. Si parul ii cadea in dezordine pe umerii brazdati cu cicatrici ale venelor sparte dinspre exterior... So ochii i se umflau de plans, din cand in cand. Iar buzele se rotunjeau la fiecare zambet. Nu era cine stie ce... Insa era. Exista, iar pentru unii era derutant. Sa o vada in fiecare zi la fel, desi intr-o continua schimbare. De ce dracului trebuia sa-i ramana zambetul atat de fragil pe masca aia de fata? Nu e fata aia, nu e! Imbatranea doar ea, in jurul ochilor se cojea foita aia filigranata, dar privirea ramanea patrunzatoare. Si buzele se implineau din ce in ce. Doamne, cat regreta ala ca-i intorsese spatele fara sa ia o muscatura zdravana din ele!...
 O vad zilnic cum merge la liceu, cum se intoarce, cum canta cand se vede ramasa sigura, cum plange cand n-o aude Dumnezeu, cum inchide ochii seara, fara speranta, dar cu atata certitudine in ziua de maine... O vad zilnic cum tremura ca flacara de lumanare, cum o doare tot trupul si nu si-l tempereaza, nu si-l ascunde, nu si-l menajeaza. Vad cum doare cand iubeste, si nu se abtine, fire-ar ea sa fie! As bate-o cu mana mea daca as reusi sa-i prind fie si numai umbra. Dar trece prin viata prea repede chiar si pentru mine...
 Ii doresc sa mai iubeasca. Insa de asta data pe cine trebuie, nu pe cine isi impune...