Într-o noapte, voi fi căzut atât de sus,
încât, din înaltul abis căruia m-am dat,
voi naşte un aluat din care
te voi plămădi.
Din spini şi ghinion, din gheena adâncă,
voi naşte un tot, brăzdat ca o stâncă.
Din negru năvod voi naşte un bine,
o haină de apă arunca-voi pe tine.
Din aspru argint, din viaţă de om,
clădi-te-voi, dragă, într-un an.
Îl voi face o zi. O seamă.
Un ceas…
Te voi clădi voluntar într-un spasm
contra timpului.
Te voi smulge afară de pe coapsa mea,
pe care o vei brăzda adânc, pentru veşnicie.
Mi te vei smulge din femur,
mi-l vei fractura ca să te capeţi
şi nu vei regreta că m-a durut mai umlt
de-o fracţiune de secundă-
seara, profana durată a actului meu
meschin de creaţie…
Esti insarcinata...? :) ;)
RăspundețiȘtergereScrii frumos,profund...
RăspundețiȘtergereNu,Bell,nu sunt insarcinata.. Pastreaza intrebarile inteligente pentru chat, pe facebook...
RăspundețiȘtergereIti multumesc, Anna! Multumesc pentru ca "ma" citesti!
Sunt atatea moduri de a simti,de a iubi ,de a visa, de a muri, de a reneste...Ca veni vorba de poetul care" naste",nu cred ca poate fi ceva mai frumos decat sa poti lua parte la venirea pe lume a versului. Coala alba de hartie care desfasa poemul si ni-l arata noua,celorlalti ,ne face martori si poate chiar partasi la traire,simtire,iubire,visare,moarte,renastere!Depinde de fiecare in ce masura intelege mesajul din versul celui care il scrie si ni-l dezvaluie noua!
RăspundețiȘtergereAsa este...nu intotdeauna vei reusi acest lucru!:|
ȘtergereApropo, felicitari pentru poem, mi-a placut mult sa il citesc...:|
Iti multumesc :) Mersi ca imi citesti blogul!
Ștergere