"This I love"...

   Poate că da, poate că nu...
   Nu ţi-am simţit vreodată lipsa, până când nu ai plecat cu adevărat.
   Atunci mi-am dat seama cât de mult m-am jucat şi mi-a părut rău pentru o secundă. Nu mai mult. Ai consimţit jocul ăsta pueril de-a "v-aţi iubitelea"... Şi nu ai ştiut niciodată cum să mă ţii lângă tine. Norocul meu că am învâţat cum să rămân. Nu m-ai făcut niciodată să-mi fie dor de tine. Mi-am dat singură seama ce înseamnă...
   Niciodată nu am crezut că trăiesc o poveste. Asta până când am primit un telefon. M-am uitat prin gloată. Te-am căutat. Te-am văzut. M-am strecurat până în spatele tău. Te-am sărutat. Şi a început urmărirea finală. Ultima verigă a lanţului ce încerca anemic să ne mai ţină laolaltă, ţn condiţiile în care pulsaţiile adolescenţei mă îndepărtau de tine mai mult cu fiecare zi ce trecea... Te-am luat de mână. Deja însemna altceva. Deja începuse numărătoarea finală. Deja vremea noastră se măsura în secunde, minute, câteva ore. După asta, urma detonarea sufletului meu. Bum! O mie de mâini nu or să ajungă să mă adune la loc pe toată.
   La un moment dat, m-am pierdut. Nu am mai văzut clar. Lumile se amestecau în faţa mea. Şi am vânat steluţe verzi direct din braţele tale. Şi m-ai luat în braţe, m-ai ridicat şi m-ai învârtit aşa cum demult doream să mi se întâmple... Apoi mi-ai dat drumul şi am căzut. Nu mai făceam bine distincţia. Am băut pentru că nu mi-am mai făcut nicio grijă. Era, doar, ultima oară când te puteam avea aproape. M-am lăsat pradă agoniei şi extazului. În ziua aia am experimentat, pe rând, toate senzaţiile... M-am bucurat că te am, ca, la numai câteva ore distanţă, să regret că am pierdut atâta din trecut...

   Am alergat cu tine de mână. M-am îngrijorat că nu te mai pot vedea. Am ţipat la tine. Am râs prea zgomotos chiar şi pentru mine... Atâtea lucruri mici care m-au făcut fericită în prima zi a lui iulie...
   Am vrut să plec. Când au cântat melodia noastră. Şi nu am mai plecat. Am stat. Am plâns. Am simţit, într-adevăr, că ne îndreptăm spre nicăieri. Ni se dăduse un ultimatum. Şi aş fi dat orice să pot să-l încalc. Dar nu puteam trece peste timp. Nu puteam să scot din buzunar o sticluţă micuţă şi drăguţă cu praf magic, să îl arunc în jur şi să opresc lumea în loc ca să mă conving dacă te iubesc sau nu. Oricum lipsa ta are să-mi arate asta curând. Şi asta doare cel mai tare.
   Cu creionul de ochi curs şi întins pe toată faţa, zâmbeam şi te rugam să ai grijă. Şi tu îmi spuneai că sunt frumoasă, chiar dacă în acel moment şi eu m-aş fi speriat de mine, dacă m-aş fi văzut... Şi toate chestiile jalnice pe care le-am făcut toată ziua, doar de dragul de a nu rămâne nefăcute la timpul lor nu ţi-au scăzut cu nimic admiraţia pentru mine. Încă eram şi încă sunt fata pe care şi-o doreşti.
   Dar ai plecat. Eu nu pot rămâne singură acum. Mi-e frig şi ceaţă când mă gândesc la asta... Şi ţie îţi trebuie o legătură validă o viaţă-ntreagă de acum încolo... Nu pot să mă mai joc. Oricât de mult mi-aş dori, mizez pe două destine care nu pot fi jucate la o clipire a beţiei... Decât să regretăm mai târziu... Mai bine ne frângem în colţuri de lume diferite...
   Am promis să nu te uit curând. Şi probabil că nu te voi uita vreodată. Sper să faci şi tu la fel. Şi sper să nu îţi mai laşi inima pe mâna oricărui copil, să experimenteze dragostea pe ea... O să îmbătrânească cu fiecare experienţă de genul şi nu o să mai reziste... Promite-mi că vom fi bine, oriunde ne vom afla. Şi promite-mi că îţi vei găsi fericirea şi fără ocrotirea mea.
   Va fi mai uşor cu fiecare zi. Până când, în ultima zi a vindecării, vei realiza că ai uitat unde stau. Apoi îmi vei uita numele. Şi, la sfârşit, îţi vei trăi finalul de poveste, pe care îl meriţi din plin. Iar eu voi simţi adierea fericirii tale şi mă voi bucura pentru tine. Pentru că, odată, am fost tot ce-ţi doreai. Când ţi se va împlini dorinţa, vei vedea că ai reuşit singur, fără mine. De unde rezultă că nu am fost chiar tot... O parte din tine poate că tânjea după veridicitate chiar şi atunci când i se părea că eu sunt cel mai palpabil şi sigur aspect al realităţii.

Pauza [Furtuna intr`un pahar cu apa...]

 Te`am lasat in seara aia cu niste versuri incropite la nimereala si la repezeala.
 "Azi s`a ofilit ultima petala de trandafir,
  Tu ai uitat ca ma iubesti,
  Eu am uitat sa mai respir,
  Tu ai uitat cum sa traiesti..."

 Nu stiu si nici nu vreau sa stiu cat sunt de adevarate. Dar ma uitam la trandafir si ma gandeam ca a trecut timp de cand l`am primit,ca s`a ofilit. Si ca timpul se va aseza si peste relatia noastra,i,probabil o va ofili... Nu se stie daca va face cu ea ce face si cu vinu`: cu cat se invecheste,cu atat e mai bun... Poate ne va turna zeci de piedici in cale. Mi`e greu sa le prevad,mult mai greu decat mi`ar fi sa le trec. Mi`a venit si mie in minte ca nu va dura la nesfarsit,desi speranta si increderea mea nu se vor stirbi. Voi visa la noi pana in ultima secunda... Azi mi`a venit sa te iau in spatele casei,unde te jucai in parul meu,unde adormeai in poala mea,ascultand muzica,unde incercam sa ne sincronizam bataile inimii,unde fugeam de realitate si ne gaseam numai pe noi,in coltul de intimitate din spatele vietii rutinare. M`am gandit ca,dupa tot ce am facut,poate nu o sa mai am sansa sa te aduc acolo si sa`ti spun ce si cum si nu vreau sa ramana nimic nespus intre noi. Am vrut sa te aduc acolo,sa recreez imaginea verii,sa`ti arat ca tot ce a fost poate,foarte bine,sa mai fie inca mult timp. Acolo am fost noi insine mereu si ne`am iubit mai mult decat oricand,nu ne`am ferit de nimeni si nu ne`am retinut niciun gest. Voiam sa ma impac cu tine acolo.

 Dar s`a intamplat in alta parte,la o tigara. Inca de cand te`am vazut venind am intors capul,presimtind ce o sa se intample. Ai avut o retinere cand m`ai luat in brate si mi`a trecut viata prin fata ochilor. Nu voiam sa`ti dau drumul si nici sa aud ce ai de spus. Dar am auzit,mi`a pasat,m`am lasat dusa de val pana cand m`am accidentat de realitate. Nicio lacrima perversa de a mea nu avea sa`ti clinteasca decizia. Nicio privire exoftalmica si deliranta nu avea sa te asigure ca se poate si fara. Asa ca am luat o pauza.

 Nu am cum sa`ti promit ca nu o sa mai plang,esti universul in centrul caruia ma scald indecisa. Nu iti promit ca nu voi fi devastata,esti astrul in jurul caruia`mi fac vesnica miscare de rotatie. Nu`ti promit ca o sa te uit,esti prea imaginar,ireal,total opus teluricului,picat din alta dimensiune,ca sa pot. M`ai rugat sa nu mai plang. Ok. Nu in fata. Dar ia sufletul ca pe un cap mare si frumos. Din el se varsa atatea sentimente,care nu se strang in alta parte decat pe ridurile lui,il uratesc,dar il insufletesc,daca iti inchipui ca e posibil asa ceva. Sufletul plange sentimente. Nu si le varsa pe fata,dar,mai mult ca sigur,are el o fata a lui pe care o inroseste de lacrimi,cum mi`am asortat eu verdele ochilor cu rosul albului lor... Nu mai e umoare apoasa in privirea mea. Canalul lacrimal e,poate,noul canal Dunare-Marea Neagra. Au ajuns sa ma usture si sa`mi arda fata la propriu. Asadar,nu`ti promit ca o sa reusesc sa`mi tin sentimentele in frau...

 Nu vreau sa te pierd. Scurt. Nici sa`ti intorc spatele. Mi`e frica de faptul ca nu o sa pot sa`ti mai intorc fata. Vreau sa te gandesti la noi ca la ceva frumos. Nu sa`ti puna sula`n coaste mereu,mereu gandul ca se va termina. E ca obsesie mea pentru moarte,de care ma tratez,incet si sigur: nu o sa mai putem sa ne traim idila in regula,cu toate detaliile si toate frumusetile,gandindu`ne ca o sa se termine. De ce dracului am mai fi motivati sa continuam cand ne reamintim in permanenta unul celuilalt ca nu va fi pe veci? Aminteste`ti ca la inceput chiar eram copii si credeam ca vom muri mana`n mana. Si ca nici necrutarea timpului nu ne va desparti. Si nu era frumos sa fim poeti? Este. Nu vreau sa ma aduci cu picoarele pe pamant,sunt o visatoare,e ca aerul pentru mine. Mai bine aura asta feerica a relatiei decat gandul ca se va sfarsi vreodata. Nu o sa mor virgina sau nemaritata,nu ma tem de asta. Stiu ca o sa mai gasesc pe cineva si ca o sa il iubesc. Dar deocamdata te iubesc pe tine si te vreau alaturi pana la sfarsit,pana cand o sa stiu ca s`a stins flacara iremediabil,ca trebuie sa aduc flori la piatra pe care am stat azi,comemorand ce a fost frumos,pana cand te vei fi indepartat mult prea mult ca sa ne mai corelam si amestecam bataile inimii,cand sufletele noastre nu vor mai arde la unison.
 Nu vreau sa te pierd,pentru numele lui Dumnezeu! Pentru numele Tau!!!
 Iubesc totul l tine,mai putin momentele cand tragi cortina si te retragi in tine. E de inteles,dar ma doare. Te iubesc cu totul,nu`mi imaginez entitate mai buna si mai iubitoare,mai grijulie si mai curajoasa,mai dulce si mai visatoare,mai sigura si mai complexa,mai tare si mai blanda,in acelasi timp,pe toata planeta asta. Te rog,nu te retrage din viata mea! Te las singur o saptamana. Dar intoarce`te dupa asta! Te rog!

 Oricat de patetic ar suna,nu pot sa stau fara sa simt gustul buzelor tale. Sunt ca niste petale zvacnind de viata,pline de roua si de bruma,acumulate,combinate,imprastiate pe toata suprafata lor. Mereu miros ca trifoiul si au gust de muscata. Dar mie imi plac. Sunt ca iarba proaspata pentru mine. Locul pe care imi place sa`mi odihnesc crestetul obosit de griji. Regret orice greseala,ti`am spus. Nu exista orgoliu sau capriciu care sa merite sa intre intre noi. Nu exista cearta care sa ne desparta. Nu exista suferinta sau canon pe care sa nu le iau in piept pentru tine,fara sa scazi in ochii mei.
 Sambata,la 3,te astept tot acolo,sa`mi spui ca esti pregatit sa reintri in joc. Totul meu. Viata mea. Sufletul meu.

--------------------------------------------------------

 Ai incredere in mine. Nu as renunta pentru nimeni si nimic la tine. Nici pentru o dregoste fulgeratoare. Stiu ca ea nu va putea,poate,sa`mi ofere siguranta si sprijinul,toata frumusetea si toate sentimentele pe care mi le`ai oferit tu. Nu as renunta la atat de bine pentru cine stie cat de rau. Tu poate o sa renunti. O sa te las. Ti`am zis si mai demult ca orice te face fericit ma face,implicit,si pe mine. Esti ingerul meu! Sa`ti dea Cel de Sus gand bun,sa iubesti si sa fii iubit indiferent de circumstante,sa fii fericit,alaturi de oricine crezi tu ca te poate face si sa`ti fie toata viata un cantec,o melodie rock,plina de orice sentiment,de orice emotie,de orice e necesar sa traiesti. Cand te vei hotari sa pleci,iti voi ura drum bun in viata fara mine,si voi lasa jumatate din mine si din suflet sa plece cu tine,sa te vegheze oriunde te`ai duce si sa traiasca prin tine,asa cum mor de dorinta sa faca. Sufletul meu e,oricum,jumate in tine. Si as scoate si inima pe o masa,sa`ti arat cum bate defazat,jumate pentru mine si jumate pentru tine si ce e intre noi. Te iubesc,ingerul meu!

-------------------------------------------------------

 Sa luam viata ca pe o palma. Suntem in mijlocul ei. Intr`o zi,cand ne va vrea numai pentru ea,va strange pumnul si ne va trivi ca pe niste furnici. Ne va duce,sub unghii,undeva,oriunde,unde sa ne lase pentru eternitate,ca sa stie de unde sa ne ia cand isi va aminti de ce am fost. Ca sa stie de unde sa ne ia sufletul,ca sa`l puna in alta creatie a Domnului. Acum cred in reincarnare. Si cand doua palme,adica viata a doua persoane diferite,se intalnesc si se impreuneaza,cei doi pioni din centrul ei se vor uni,ca sa traiasca impreuna cat le e dat. Cum era mitul ala grecesc,cand omul,fiinta unitara,a fost separata de catre un zeu in 2,fiind,de atunci,predestinat unei infinite si epuizante cautari a celeilalte jumatati,care sa il completeze ca fiinta. Palmele astea ne`au adus si pe noi impreuna. Sa nu le despartim,ca nu stim unde ne vor duce unghiile alea murdarea de atatea vieti pe care le`au mai aparat inainte...