Printre marile greşeli ale şcolii se numără aceea de a ne obliga să legăm prietenii, în contexte şi sub auspicii favorabile, această reacţie extinsă plecând de la ideea de "coleg" şi ajungând până în punctul în care ne dăm unii altora de înţeles că ceea ce se întâmplă, de fapt, depăşeşte graniţele acestei relaţii strict "profesionale". De cele mai multe ori, această aşa-zisă prietenie este o relaţe de simbioză, pe parcursul căreia două suflete se macină reciproc, folosind unul de la altul părţi convenabile şi detalii care le înlesnesc trecerea prin această perioadă confuză.
cei care se folosesc reciproc nu se vor numi, însă, niciodată prieteni, folosind această nobilă noţiune ca scut împotriva eventualelor leziuni cauzate de neîncredere: "ajută-mă, îmi eşti cel mai bun prieten" sau "fă asta pentru mine, doar ştii că suntem prieteni"... Sufletele slabe, ce caută în permanenţă atenţie din partea celor pe care îi consideră superiori din anumite puncte de vedere, se vor conforma servil acestei reguli stupide, supunându-se unei relaţii bazate pe falsitate şi pe satisfacerea unor nevoi care nu sunt nici pe departe comune...
mai sunt, însă, şi prietenii adevărate, care durează dincolo de zidurile şcolii şi ale timpului. Deşi multe prietenii sunt fortuite şi ocazionale, depinzând de dispoziţii şi de necesităţi, unele se mai bazează şi pe reciprocitate, pe ţeluri comune, pe percepţii asemănătoare şi pe gene ce se combină undeva, la mijloc, între cei doi adolescenţi, dând naştere unui suflet pus în comun, ce-şi trage seva din ambele caractere ce se încrucişează, veghind la bunăstarea lui.
Materia preferată comună, gusturile muzicale, cercurile de prieteni, culorile, zodiile, gândurile "din timpul liber" sunt câteva aspecte decisive legate de compatibilitatea a două caractere, pe baza cărora se nasc prietenii pe băncile şcolii şi care cresc, apoi, în timpul liber. Când decizia este inspirată, iar relaţia înlătură posibilitatea nefastei simbioze, prietenia dă semne de rodnicie şi speranţe de longevitate. Sub crusta aparenţelor, sufletele îşi găsesc puncte comune, slăbiciuni ce le încheagă încrederea şi dorinţe care fac puntea de legătură între cei doi indivizi.
Şcoala ţine vii pasiunile, întreţine arderile interioare şi pune oamenii în permanentă legătură cu prieteni şi cu paraziţi sufleteşti, deopotrivă, permiţând, aşadar, ataşamente pe termen lung şi relaţii de scurtă durată. Când, însă, prietenia este trecută prin proba de foc a distanţei, lucrurile se schimbă. Cum ochii care nu se văd, uită unii de ceilalţi, multe sentimente se pierd pe parcurs, iar prieteniile se dezbină, lăsând loc de noi începuturi...
Alteori, această simbioză despre care vorbeam veghează latent în vreunul din suflete şi-şi vădeşte intenţiile la un moment dat. Sufletul comun se mâhneşte şi se crapă, redând celor doi colaboratori părţile lor de vină şi bucăţile de suflet alterat. Prietenia se rupe, iar sufletele sunt infestate cu aşchii comportamentale rupte din sufletul căruia i s-au dedicat...
Încrederea neştirbită de timp şi distanţă ţine prieteniile treze şi active, iar şcoala va rămâne numai punctul de plecare, nu şi teatrul desfăşurării lor. Colegul de clasă îţi va rămâne prieten în timpul liber, iar şcoala se va fi dovedit a nu fi fost tocmai un lucru rău, cum gândeai în clipele de rătăcire, ci un aliat lucrând tacit la încrederea ta şi pavându-ţi drumul cu fragmente de veşnicie şi cu suflete dispuse să bată la unison cu al tău
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu