Alineat.

 ...Si nu ma mai gandisem de ceva timp la asta. E un amic,urma sa il vad,urma sa vorbim etc. Ceva normal. Am intrat in camera mai ferma decat mi`am inchipuit vreodata ca as putea fi in prezenta lui. M`am rastit la el sa aprinda lumina,ca e bezna si ma impiedic.
 M`am apucat sa`mi trantesc lucrurile si m`am izbit accidental de un scaunel pe care l`am si daramat. Aveam niste nervi...M`am grabit sa ajung la timp,m`am certat cu tata pe drum si toate celelalte. Iar eu,cand am nervi,trantesc urlu si mestec guma. Nu aveam cum sa trantesc p`acolo,nu`mi permiteam nici sa urlu,asa ca m`am rezumat la a mesteca guma,transpunandu`mi nervii in fiecare balon stresat care`mi iesea din gura...
 Dar profesoara nu mai venea...Si noi eram din ce in ce mai aproape. Ma temeam sa ma inghesui langa prezenta lui,fiindca orice milimetru in plus insemna trecerea pragului dintre amicitie si obsesie.Asa ca am incercat sa ma tin departe.... Insa in momentul in care el a inceput sa imi caute apropierea,m`am pierdut complet... Orice promisiune facuta,de a fi ferma,de a deveni ceva ce nu va mai putea vreodata avea s`a topit in momentul incare ne`am asezat pe canapeaua de jucarie si am inceput sa ne uitam la poze...
 Spatiul fiind mic,mi`am permis sa ma asez pe el... Era un scaun mai comod decat oricare altul pe care fundul meu avusese onoarea sa se inghesuie. Asa ca profitam de ocazie. Mi`am pus capul pe umarul lui,obosita de jucatul acelui teatru ieftin. Era evident ca nu numai eu mai tineam la el,ca si el mai tinea inca la mine...
 Am tacut amandoi. El a fost cel care a rupt tacerea aia plutitoare...Mi`a spus ceva ce nu credeam ca va iesi vreodata din gura lui. Mi`a spus ca`i parea rau... Ce puteam sa`i raspund la intrebarea care urma?...Nu`mi puteam da seama ce as putea face... Daca va fi la fel? Daca nu?...
 Am acceptat ce urma...Mi`am asumat urmarile. Oricate nopiti voi mai petrece plangand,nu ma interesa. Pentru un moment ca acela cateva nopti albe nu erau nimic. Era un pret prea mic pentru euforia data de apropierea lui. In acel moment mi`am dat seama ca nu vreau niciun  alt baiat langa mine,atata timp cat il am pe el. Si imi vine din ce in ce mai greu sa renunt la el cu fiecare despartire...
 El e,intr`un fel,o proiectie a mea. Ceea ce nu as putea eu face vreodata se incghesuie in el. Multe lucruri pe care imi doresc sa le fac eu,le face el. Si ma bucura fiecare miscare a lui. Ma bucura fiecare lucru bun. Si ma sperie fiecare abatere de la ceea ce e el cu adevarat. Parca as fi el...

 Si pentru un moment ca acela... Pot astepta oricat.

 Am pus punct. Si de`abia acum mi`am dat seama de ce. Ca sa o iau de la capat.
 Dupa puct vine intotdeauna un alineat:). [Asta daca nu urmeaza,intr`adevar,sfarsitul...]

 Si uite cum fiecare milimetru in plus insemna o sansa in plus sa reinnodam ceea ce a fost:).
 Si uite ca ceea ce am crezut ca insemna un ultim "nu" era,de fapt,inca un "da".
 Un toast!:)
 Pentru ceea ce va fi:).