Inițial mi-am dorit să plec la facultate în Franța. Am rămas aici atât pentru că ar fi fost o ruptură prea bruscă și prea greu de gestionat, cât și pentru că nu apucasem încă să îmi văd toate trupele românești în concert. Ca orice provincial, am așteptat cu nerăbdare ziua în care aveam să ajung la capitală, aproape scrijelind pe perete un fel de numărătoare inversă până la fatidica zi a eliberării din cușca prea strâmtă a micului oraș în care am crescut. După un semestru de facultate, am reușit să intru-n pielea personajului și să mă încadrez aproape perfect în tipologia ”însetatului de cultură” (formală sau mai puțin formală, oficială sau cu tente underground). Așteptarea a luat sfârșit. Acum pot fi eu însămi, printre cei ca mine.
În Fire Club s-a organizat ieri un concert care a marcat 6 luni de la tragedia din Colectiv. Intrarea a fost liberă, a rămas la latitudinea fiecăruia dacă donează sau nu ceva în urnele fundației Estuar. Discret și frumos. Pe scenă au urcat, în ordine, Breathlast, Days of Confusion, Pistol cu capse, E.M.I.L. și Coma, să ne încânte cu variantele acustice ale unora dintre cele mai cunoscute piese ale lor. Nu o să descriu calitatea show-lui sau prestația artiștilor, pentru că renumele lor pe scena alternative românească și-au spus demult cuvântul, ci o să mă opresc un moment asupra atmosferei. Nu am reușit să mai ajung până acum la un concert pentru cei din Colectiv, așa că m-a impresionat teribil solidaritatea. Trupele care au adresat pe rând cuvinte pentru cei pe care îi cunosc și care au avut de suferit de pe urma incidentului. Cei răniți în Colectiv, cu zâmbete largi pe fețe, avangarda iubitorilor de rock, întărind primele rânduri ale mulțimii strânse în curtea clubului, în fața unei scene mici, unde oamenii care urcau nu erau decât portavocile cetei de ”rezistenți”. Familiile și prietenii celor ce au urcat pe scenă, veniți să îi susțină. Căldura care se degaja din gesturi, voci, priviri. N-aveai cum să nu te simți copleșit. Am empatizat cu cei care au trecut prin nefericitul eveniment încă din primul moment, însă peisajul din curtea clubului Fire m-a lăsat fără cuvinte. Am rămas mută de admirație. Am savurat fiecare melodie și m-am bucurat să văd cum își revin, cum se refac oamenii. M-am bucurat că n-am uitat, noi toți. Că am făcut parte din ceva ”mai mare decât noi”, dintr-un ocean de oameni dinspre care se revărsau val după val de emoții. Deși nu-mi cunoșteam decât grupulețul cu care am venit, m-am simțit parte dintr-o familie unită de o legătură indisolubilă. Dragoste pentru frumos, respect, empatie, solidaritate, energie.Gândurile nu-mi dau niciodată pace, ceea ce-i o povară și o binecuvântare, în egală măsură. Însă tac ca prin farmec la primele acorduri de chitară, fie ea acustică sau electrică. Prinsă în marea asta de oameni, nu mai contează unde-mi fuge mintea în restul timpului. În acel moment, sunt acolo, împreună cu toți ceilalți. Am un loc al meu, unde să fug atunci când cade pe mine molozul și balastul tuturor grijilor. Sunt o parte dintr-un întreg, nu dintr-o mulțime. Un întreg care nu va rupe rândurile la prima strigare și care va face întotdeauna diferența.
În astfel de momente, mă bucur că am rămas aici. Mă bucur că sunt cine sunt și că vin de unde vin. Și asta compensează pentru toate momentele în care mă simt răvășită, nedreptățită, singură sau neînțeleasă.
N-o să apuc mereu să împărtășesc experiențele care mi-au bucurat și îmbogățit sufletul, dar despre asta am ținut să scriu, pentru că rock-ul, metal-ul, au contribuit în cea mai mare măsură la formarea mea, alături de cărți și de experiențele personale, atunci când sfaturile apropiaților și profesorilor treceau pe lângă mine. Le mulțumesc trupelor care ne surprind plăcut de fiecare dată și care oferă o expresie a ceea ce noi nu putem mereu să articulăm, oamenilor deosebiți care încă rezistă împreună și organizatorilor, care au pus la cale un eveniment suficient de emoționant încât să-mi rămână lipit de inimă (și de laptop, ”pașaportul” oficial al experiențelor prin care am trecut). Printre oamenii mei, printre versurile lor, printre acordurile noastre, acolo-i cel mai frumos loc de pe pământ (frumos jucat, Coma!).
Rock on! #împreunărezistăm
