De sub coviltire din de toate.

 Uită-te în ochii mei. Spune tu de nu simţi hăurile căscându-se şi înghiţindu-te. Spune-mi sincer: de asta nu mă poate iubi nimeni? De asta închid toţi ochii când mă sărută? De asta închid ochii când mă uit în oglindă?...
 Destinul meu nu caută apropierea nimănui. Destinul meu caută o groapă. Pentru că a aflat pe căi indirecte că singurul lucru cert din viaţă e moartea. Destinul meu se pregăteşte morbin şi încercănat pentru a întâmpina unica-i certitudine. Destinul meu caută să iubească în paramentri exageraţi. Caută să-şi găsească perfecţiunea în fiecare bucată de tencuială desprinsă de pe zidurile ieftine ale mahalalelor natale. Tinde spre perfecţiune cu abnegaţia de virgină a posesoarei lui.
 Destinul meu caută să îşi satisfacă scurta călătorie prin popasuri pline. Să îşi umple braţele de suflete de copil îmbrăcate în trupuri de bărbaţi. Să mângâie obraji înăspriţi inutil, riduri închipuite. Să sărute false închipuiri. Să plângă pentru suflete goale şi să spere pentru caractere sortite pierzaniei.
 Sufletul meu se cheamă singur la joc. Se îndeamnă cu o dragoste care vine nu ştiu de unde. Se îndeamnă singur să sufere. Ca să fie, mai apoi, fericit. Să iubească pentru a se simţi rănit, să-şi dărâme orgoliul pentru ca, mai apoi, să şi-l reclădească iubind din nou pe cineva care nu merită, să-l mai frământe odată, ca pe-un aluat fără speranţă, să-l inunde cu falsităţi sentimentale, să-l facă terci de gânduri, în speranţa că va ieşi ceva bun si din combinaţia asta... Sufletul meu se îndeamnă la trai.
 E ţinut în viaţă numai cu ajutorul unor aparate sofisticate pe care necunoscătorii le-ar lua drept oameni. El le ia drept suflete. Mucegăite, putrezite, nepromiţătoare, veştede, rupte, panicate, zbuciumate. Suflete. E ţinut în viaţă numai de zvâcnirile lor. Are nevoie urgentă de o inimă care să bată şi pentru el, altfel nu ştie câtă vreme vamai fi în stare să îşi ia învelişul îndoielnic cu asalt ca să iubească fără speranţă iar. Şi iar.
 Destinul meu nu-ţi caută prezenţa. Nu te lăsa înşelat de aparenţe. El se vrea numai fericit. Şi a început să îşi vadă unicul scop ca pe o oglindă a realităţii neguroase... Sufletul meu a învăţat să se confunde cu ego-ul. Nu-mi pasă dacă voi călca pe inimi. O să o fac şi pe asta, dacă e neapărată nevoie, ca să îmi găsesc chipul urât cu suflet mare. Sau chipul urât care nu-i complexat de imagine şi ştie să iubească pe altcineva decât dorinţa şi tendinţa de a exagera. Un megaloman timid. Exagerate pretenţii, nu?...

 De sub un coviltir de amăgiri, cu iz îndepărtat de sânge nealterat, se ridică o pereche de ochi imbecili care tind să descopere lumea. De sub un coviltir de idei expirate şi trecute prin prisma unei şatre de nimicuri, se ridică un trup suav, unduindu-se sub povara lui însuşi. El nu va dansa niciodată. Nu-i atât de pur încât să se împace cu sine însuşi. E greu trupul, dar mai greu sufletul. Şi mai greu trecutul. Care atârnă pe o balanţă cu un singur braţ. Pus pe masa de măcelărie. Cântărit brutal. Dezbrăcat golăneşte. Cu o poftă animalică. Dorinţă iluzorie. Şi cu presiunea unei cărni grele, urât mirositoare, care abuzează de frăgezimea celei de dedesubt. Mâini noduroase şi păroase care mângâie obrajii unei fecioare minore. Guri asudate, care-i mormăie sudălmi de cea mai joasă speţă în urechile oripilate. Frânturi de trup care-i răscolesc sigiliile păstrate cu dragoste copilărească... Bucăti de carne care-i penetrează sarcastic corpul mic şi slăbit, care-i cotrobăie prin intimitate, lăsând în urmă damf de mortăciune pofticioasă.
 Rebeliunea unor trupuri bătrâne, care se pregătesc de încăierare pentru inima fecioarei care nu-i vrea. Pentru trupul care se chirceşte, să nu li se dea. Pentru sufletul care nu li se pleacă, aducând ofrandă de buze rumene, perpelite de plăceri aparente. Cum vor ei ca urdorile corpurilor lor colţuroase şi pătate să îî aducă plăcere adevărată? Ea nu li s-ar da nici dacă i-ar depinde sufletul de asta.
 Sufletul ei se va descătuşa numai când vor dispărea inhibiţiile. Iar ea va porni spre curăţenie spirituală, rece, între patru braţe goale, patru feţe tumefiate, servindu-i drept patru scânduri, cu virginitatea luată vamă pentru lumea celor sfinte. Odată ce va plăti preţul, va cere nemurirea.
 De sub coviltire de credinţă, se pleacă un suflet zăcând. Cineva îl sărută pe creştet şi îşi ia rămas-bun de la inocenţa lui. Un sărut rece şi calculat. Un sărut năucitor. Îi proroceşte moartea cu glas patetic şi profetic. Iar pe fată o iau braţe de ţigani şi o îndeasă printre ei, facând-o "poştă", de la unul la celălalt. Până când şatra se va fi distrat în desfrâu şi orgie, ea va fi cunoscut deja împărăţia cerurilor. Primul ţigan care a pângărit-o, i-a trădat venele zvâcninde. I-au pocnit şi l-au împroşcat cu repulsie, iar ea s-a stins în timp ce al doilea se pregătea să o posede...