Plangeam.Din nou.Nu credeam sa mai pot...Dupa atatea zile in care nu vedeam lumina zilei de lacrimi,acum nu simteam nici intunericul...Privirea imi era inundata de imagini haotice si de lacrimi care le urmau,ca un cortegiu...Le inmormantam in amaraciune,ma gamdeam la noi si imi spalam nedreptatea cu lacrimi proaspat izvorate nici nu stiu de unde... Ma zvarcoleam in pat,nu imi gaseam locul,innebunisem...Agonizam?...Nu!Eram doar satula...
Iubeam.Si iubesc...Ma pacalesc singura...Pe zi ce trece am sentimentul ca m-a uitat...Am sentimentul ca se joaca cu mine si cu toata sinceritatea pe care o pun in fiecare gest...
Ea era langa mine si-mi stergea lacrimile,in pofida orei tarzii...Trecuse de miezul noptii... "-Ma foloseste!...Ca pe o unealta...Nu ma mai vrea langa el!..."
Si un nou val de lacrimi a navalit peste primul,rupand digul normalitatii si calmului meu...
"-Nu te mai iubeste ca in prima zi...Ignora-l...Uita-l!"incerca ea sa ma ajute...
"-Nu!...Pentru el am dat atata...Lui i-am incredintat adevarul...Si tot lui i-am incredintat cele mai bune sentimente de care sunt capabila...Fac orice!Doar sa se intoarca si sa fie ca in prima zi!..." Dar el deja nu mai era el...Degeaba mai puneam o speranta in toate cuvintele pentru si despre el...
Din valul de lacrimi ce ma scufundase in adancul sufletului m-au trezit scurte si repetate sclipiri...Fulgera asa cum nu mai vazusem niciodata...Fara tunet,fara furtuna...Doar fulger continuu... Atunci am inghetat...Auzisem de la cineva,tot in mijlocul unei furtuni,ca atunci cand pe cer se va arata o cruce,atunci va fi sfarsitul lumii...
Paralizata de o teama infinita si avand in minte acea imagine,nu indrazneam nici macar sa ma rasucesc in asternut.
Daca,privind pe geam,vedeam acea imensa cruce???...
M-am gandit atunci...Am plans atata pentru un ideal poate pierdut inca de la inceput...Am plans pentru ceva ce nu tinea de mine.Daca el nu vrea,eu pot plange cat vreau...Nimic nu se va intampla... Viata mi s-a aratat in fata,plina de surprize,de vise si asteptari gata sa prinda viata...Iar eu o intampinam plangand pentru o nereusita in dragostea adolescentina?...Nu avea rost sa ma mai gandesc doar la asta...
Viata merita traita pas cu pas,secunda cu secunda...Lacrima merita varsata pentru ceva in care credeti amandoi...Intr-un vals in care v-ati prins amandoi,nu e de ajuns sa preiei tu conducerea si sa te faci ca totul e in regula...In doi inseamna in doi,si nu numai unul singur trebuie sa isi duca la indeplinire indatoririle,cu afectiune si speranta...Acelasi lucru se asteapta si de la celalalt...
Viata merita inceputa cu dreptul si terminata in deplina satisfactie.
Drumul pe care il urmezi nu trebuie schimbat la 5 minute...(Nu de alta,dar se mai defecteaza si GPS-ul...)
Iar partenerul ideal nu trebuie cautat cu orice pret...Marile iubiri se gasesc singure,prin indatorirea destinului de a le pune fata in fata... Eu caut.
Eu sper.
Dar nu mai plang.Ceea ce a fost pana acum m-a invatat sa tratez totul cu superficialitate adolescentina,si sa-mi pun sufletul la mijloc doar cand mai exista unul gata sa il apere de dezamagiri si raceli ocazionale sau tensiuni in relatie...
Sunt inca mica... Sunt inca d`abia la inceput...
Sunt inca indragostita.Si inca imi pun sufletul in palma pentru cel ce m-a salvat o data,si pe care il astept sa mai faca asta de cate ori cva mai fi nevoie.
"Take one step at a time,
There`s no need to rush,
It`s like learning to fly,
Or falling in love..."
"Old loves they die hard,
Old lies they die harder "
"I know my dreams are made of you
Of you and only for you
Your ocean pulls me under
Your voice tears me asunder
Love me before the last petal falls"
"When I'm looking in your eyes
Everything seems to fade away
After all these years we had do I know you nowHave I trusted blindly in your love, too many times"
Gnadindu-ma la idealul prieteniei,la tot ce imi poate oferi numai simplul fapt de a avea langa mine un suflet care sa ma inteleaga mai presus de orice limita,gandindu-ma la cate iubiri voi trai,la cate lacrimi voi varsa,la cat voi spera,la cat voi pierde,la cate voi castiga,la cate voi renunta,la cat voi avea de alse,la cate decizii mi se vor ivi in cale,la cate cotituri ale acestui drum lung voi avea sa ma opresc...Simt ca nu e nicio piedica in calea fericirii mele.
Inchipuirea mea bolnava e singura piedica si cea care tese greutati imaginare care sa ma faca sa deviez de la adevaratul meu scop. Sunt gata sa reintru in cursa;)
Totul sau nimic?...
Nimic sau totoul!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu