Da...Asta ascult eu in momentul de fata...O melodie lenta,trista si cum mai vreti voi de la Rascal Flatts...Eram foarte concentrata in momentul in care am ales titlul si mi`au sarit in urechi cateva cuvinte dintr`un vers...Cele care dau titlul postarii...
Sunt chiar cu capul in nori.Vad,aud,dar nu mai simt nimic...Ma gandesc numai la noaptea trecuta...
A nu stiu cata noapte inceputa in lacrimi si sfarsita intr`un somn chinuit,cu vise uitate,cu sperante si implorari...
Insa e prima noapte in care m`am rugat cu atata ardoare ca un ideal sa nu se stinga...E prima noapte in care chiar am simtit frica de a pierde pe cineva cu adevarat.Prima noapte in care am realizat cum e sa iti dai singur sperantele peste cap...
Cat e de ciudat...Cat sunt de ciudata...Cat de incurcate sunt caile pe care umblu toata ziua,dar pe care le pierd din vedere can apar altele noi...
Ma uitam la luna,la stele si realizam ca am gresit cu toate,in pana mea...S`a dus vremea cand mai eram tolerata,deja nu mai eram incepatoare.Si se presupune ca ar trebui sa fiu destul de matura incat sa iubesc fara sa ma opun schimbarilor...Nici nu inteleg de ce.
In aerul rece al noptii,cu luna si stelele stand rabdatoare pe umarul meu,la o sueta,gata sa imi asculte toate aberatiile,am simtit miros de fum de tigara si de cafea...Miros tipic al diminetii...Care urma sa vina ca alinare a "suferintei" de peste noapte...
Adia un vant slab...Foarte slab...Aproape nemancat...Dar care imi stergea fiecare lacrima care se scurgea fara jena si fara remuscare pe obrazul strajuit de perdele de par valvoi si incretit de un fior vested...
Ma tineam cu mana de pervazul ferestrei vechi,parca de teama sa nu ma scurg peste el,si priveam cand la cerul fara pata,cu luna plina,cand la niste picaturi de apa ce se scurgeau ritmic de`a lungul stresinii...
Imi simteam cand gandul incarcat de nelamuriri si ud de intrebari fara raspuns,cand fata obosita si roasa ca o albie de rau...Lacrimile isi trasasera deja drumul pe care il urmau mereu,cu o regularitate de speriat si care acum se adancea.Si se adancea.Si se adancea... Tineam intr`o mana o inimioara din lemn,pe care erau scrise cuvintele pe care nu le voi mai auzi niciodata de la el...Imi inchipuiam mana lui desenand literele,incredintat ca asta simtea si ca asta va simti mereu...
Insa de atunci ne`am schimbat amandoi...
Cu telefonul la ureche(Doamne,cand o sa il mai las din mana?...asta da viciu innebunitor...) si cu vocea tremurand de furie si de plans,ii ceream explicatii logice...Pe care nu mi le putea oferi la ora aia,cum e si normal...Dar pe mine daca ma apuca la 1 noaptea,la 1 noaptea trebuie sa ma descarc.Nu conteaza pe cine... El...Nu mai stia ce sa zica...Se simtea la fel de vinovat ca si mine.Si tacea,simtind ca nu exista replica pentru lacrimile mele...
Tot ce a putut face a fost sa ma calmeze.
Cum face de obicei.
Ceea ce nu vad de obicei...
Ceea ce ma face sa il iubesc zilnic din ce in ce mai mult.Numai cu forta mea adolescentina,poetica,stearsa...Numai cu resemnarea mea copilareasca...Numai cu egoismul meu sentimental...Numai cu inima,nu si cu ratiunea...Numai cu instinctul si impulsurile imediate,nu si cu calmul glacial al gandirii atente.
Eu iubesc sub impulsul momentului.Si mult mai mult cand stiu ca am gresit...Si am fost iertata...
Cu mana inclestata pe inimioara cea nemuritoare si cu ochii rosii de parca as fi golit vreo 200 de tuica,ma zvarcoleam in pat,ca si and as fi fost posedata...
Si,dintr`o data...Ma trezesc optimista si mult prea obosita de a plange...
Asa ca incetez brusc,ca si cand nimic nu ar fi fost,si imi reiau lectura cu o naturalete care,acum ca ma gandesc mai bine,ma scoate din sarite si ma sperie,mai ales intalnita la mine...
Cu umoru`mi binecunoscut in astfel de situatii,momentan fac haz de necaz,si adaug remarci rautacioase si total nepotrivite contextului,doar ca sa ma linistesc si sa ma descarc in mod public...pe mine insami... Ca,pana la urma,toata nebunia trebuie dusa pana la un capat.
Si daca la mine inceteaza brusc,asta nu e decat un simpotom in plus...
Si prefer sa recunosc totul deschis...Nu ma vreau caz din acela cum mi`a specificat chiar el...Gen "Nu sunt,frate nebun?...Tocmai eu?...Nu!...".Vorba lui(doar a lui:x)...Negarea e primul pas.Deci,chiar daca nu am acea nebunie cronica,sa se manifeste prin ce s`o manifesta,mai bine reecunosc si ce am,ca sa ma obisnuiesc din timp...
Intampinata de muzica cea vesnica din telefon,fara de care nu mi`ar fi usor sa ma trezesc la realitate si de un miros parfumat de foi vechi mi-am sters lacrimile si mi-am spus ca totul are sa revina la normal...
Mess`ul,bipurile,mesajele,gandurile comune...O fi poveste de dragoste moderna,in loc de biletele conversam pe mess,in loc de declaratii de dragoste si de intrevederi fugare cu saruturi furate vorbm ore intregi la telefon...Nu mai conteaza...Important e ca dragostea exista si in secolul 21...Si a iubi a ramas in vocabularul tuturor cu acelasi sens de cand a fost folosit pentru prima oara...
Nu m`o fi chemand Otilia,dar sunt plina de enigme,nimeni nu ma cunoaste in adevaratul sens al cuvantului,iar el nu este,mai mult ca sigur,Felix cel studios,din primii ani de la medicina,naivul indragostit pentru prima oara,dar si lui ii e frica sa nu ma piarda...
Nu suntem un cuplu celebru,nici nu vom fi,dar ne traim povestea de dragoste secunda cu secunda,oricat de neinsemnata ar fi pentru altii.
Si nu suntem emo-kizi.
Nu suntem obsedati sa facem fiecare detaliu al vietii noastree public... Si nu sunt eu cea mai discreta faptura de pe pamant si ma mai scap pe la lipituri din cand in cand...Ca salteaua gonflabila,care rasufla prin zonele unde a fost lipita...
Si acum,cu adevarat trezita din cosmarul cu iz de poveste cu happy-end,trag singura concluziile.
Tot ce a fost si m`a deranjat atat nu a fost decat o disputa.Care mi`a pus la incercare rolul de mediator de conflicte,aratandu`mi ca nu pot fi chiar tot ce imi doresc.
Cu tot respectul pentru cei care au rabdare sa ma asculte perorand,cu dragostea nu zdruncinata de cearta,ci intarita de o noua incredere,cu gandul intr`o cu totul alta parte(probabil la viciile mai sus pomenite...),cu mirosul acela inconfundabil de dimineata-devreme(cafea-fum-roua-iarba proaspata...) si cu ochii in directia patului(ca e seara din nou...) inchei o noua postare de blog si un nou moment dificil peste care am trcut.
As inchina si un toast in cinstea a ceea ce a fost,dar e prea neinsemnat,prea patetic,prea banal pentru asta...
As zice mult mai multe.As incepe o noua povestire.As ramane indecisa.Nu mai stiu ce sa scriu.
Hai gata!Ca prea bag unele peste altele si se inghesuie si nu mai au loc...Destul un sentiment pentru o zi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu