vineri, 2 decembrie 2011

Vinerea patimilor

 Si flacara se lasa peste ea, o cuprinse in brate si o facu scrum. Pamantul se scutura de ea cu indiferenta. O arunca unde`i era locul. Intr`o groapa de gunoi umpluta cu negare, in care toti cei care au iubit si au fost rapusi sa scurg, incet, silnic, in umbra destinului.
 Era o zi calda. Destul de calda incat sa isi dea seama ca lupta pentru ceva derizoriu. Si detul de rece incat sa o inspire si pe ea sa se stearga de praf de tot ce nu i se potrivea manusa. Si a plecat. Tocurile ei sunau sec pe caldaramul obosit. Lumea nu se oprea sa vada ochii ei umflati de plans. Soarele nu se oprea din stralucit doar pentru ca pe ea nu o iubea niciun baiat. Timpul nu se oprea ca sa ii dea ei ocazia sa isi schimbe viitorul.
 Se impiedica si ofta. Ofta si mergea mai departe. Visa si ofta. Visa si mergea mai departe.
 Cine stie unde or s`o duca visele astea intr`o buna zi?... Catre un "el" mai bun. Sau...catre ea insasi...
 Plangea inlauntrul ei, plangea ca nu a putut sa fie mai buna, ca nu a stiut sa fie umana, ci doar divina... Nu a stiut sa`si limiteze bunavointa. Mereu a stat prost la capitolul asta. A facut unele greseli, dar recunoscandu`le, a fost iertata de catre cine trebuia... A`ti recunoaste vina, chiar si atunci cand nu o ai, te face divin. Si v`a purtat in suflet, nerecunoscatorilor! V`a dat tot ce putea, din resursele ei limitate... V`a hranit cu maternitatea de care nici macar ea nu credea sa fie in stare. V`a promis luna de pe cer si voi nu ati avut rabdare sa vedeti cum se chinuie si se imbata cu apa chiara la fiecare pas in avans spre Univers... Nu va place voua sa radeti? Puteati sa asteptati sa vedeti cum nu reuseste si sa`i reprosati ca nu e incercat destul de greu...
 In toata lumea asta, asteapta sa`si gaseasca jumatatea la fiecare pas. Asteapta un prieten adevarat.
 Si tocurile ei ii sfaramau antebratul de asfalt. Asfalt incins. Suturi desprinde. Emisfere cerebrale tocite. Coaste deshumate. Brate desfranate. Buze clapauge si urechi lipite de talpi.
 Si bratele ei se leganau pe langa corp. Toc-toc-toc... Si inima ei se batea de asfalt. Si tocurile ei ajunsesera acasa...
 Toc-toc-toc... Sufletul ei,insa,nu. She was kinda... Knock-knoc-knocking on the Heaven`s door...
 Si au impanzit`o reprosurile. I s`a facut de somn, dar nu era nimeni sa`i cante un cantec de leagan. Asa ca a adormit sihastra, ca in atatea alte zile. Si`a facut cruce si a multumit pentru dezamagirea zilnica. E data de Sus, asa ca o accepta cu mandrie si o poarta cu modestie. Nu a mai visat. A cazut. Si nu s`a mai ridicat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu