Afara e frig...Amurg senin de toamna.Amurg glacial,umed,straniu de toamna.Eu-fantasma infrigurata-te intalnesc in drumul visului meu.Intr`o padure.Pe o poiana.Intr`o camera.Intr`o sala de clasa.Nici eu nu mai stiu unde...
Am devenit amandoi niste naluciri ale unei imaginatii bolnave si indragostite...
Buzele mele alve si uscate,reci ca otelul inghetat,se lipesc de pielea calda a umarului tau,cu o voluptate diabolica.Si pielea ta ingheata brusc,transferand caldura buzelor mele,care se insufletesc voit.Tu te`ai racit brusc...Pielea rece a umarului tau se atinge fin de buzele mele dogorande,iar ele se racesc la fel de brusc cum s`au si incalzit,cedand totul trupului tau.
Si jocul continua,pana cand suntem amandoi destul de obositi incat sa ne inghitim setea de joc intr`un sarut.
Minutele se scurg incetinit,clipele se largesc,se intrepatrund si nasc noi clipe adiacente sarutului nostru.Iar noi nu ne mai saturam unul de celalat,parca lumea ar exista numai in si prin sarutul nostru.
Sunt egoista,stiu,traiesc numai pentru fericirea noastra si imi doresc cu orice pret sa o fac posibila.
Te visez.Si nu asa cum esti,ci asa cum mi te inchipui.Nu sunt mari diferente.Doar ca in visele mele,tu esti mereu acolo cand am nevoie...
E toamna.O toamna rece si nemiloasa.Daca mi`as inchipui opusul Infernului,din acele poze ale caror culori sufla caldura atunci cad le atingi,atunci toamna aceasta ar fi exact ceea ce caut.
Mi`a cazut o frunza la picioare.Si niciodata nu am simit asa o durere.Am simtit ca moare in fata mea,fara sa o intelaga nimeni,si fara sa pot face nimic ca sa impiedic asta...
Asa va muri odata si dragostea noastra.Se va stinge treptat.Se va stinge in fiecare sarut,se va scurta cu fiecare clipa in care nu vei fi aici.
Simt acea ultima clipa de fericire.Cea reala.
Visez acea clipa de fericire.Ai scurtat sarutul cu o secunda.Apoi cu inca una,si`nca una...Pana nu a mai ramas din el decat un cotor hidos,uscat si respingator.
Sarutul a murit...In inchipuirea mea,moare zilnic.Pentru a reinvia de fiecare data cand ma gandesc la tine.
Ce ciudat...Parca te vad chiar aici.Parca am sta de vorba.Ma auzi?...Nici nu ma asteptam.
In urechi imi rasuna doar literele ce formau un "Iarta`ma!" sincer.Ochii imi sunt plini de sunetul vocii tale.Iar sufletul mi`e plin de toata greutatea ta imponderabila...Fiinta mi`e plina de spiritul tau provocator si formal indragostit.
Chiar simti ceea ce lasi sa se vada?...
Doua luni...Vin,trec...Eu inca visez.Visez imaginea noastra.E zapada.E frig.Un infern rece,o toamna argintie,zamislita din gheata si aburi.Trantite pe zapada neatinsa,doua umbre se pierd intr`o imbratisare sincera.Mainile lor,in gestul de uniune pe care il schiteaza,topesc albul din jur,ramanand inconjurate de o pata proaspata de pamant...
Fiintele lor aburinde,calde,nepatrunse,misterioase,tremurande se numeau iubire.Frumusetea lor venea din interior.Dorinta lor de a petrece din ce in ce mai multe clipe alaturi crestea odata cu omatul din jurul lor.
Iar amintirea acestei dupa`amiezi de iarna sta scrisa in cei doi ingeri trantiti pe pamant,in locurile unde ei si`au mai spus o data "Te iubesc!"...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu