Intr`o multime de oameni,nu mai esti individualizat. Esti doar individ. Esti luat per total. Iti pierzi calitatile,defectele,castigi din marea masa. Te asimileaza si esti luat cu toti,la un loc.
Imi amintesc de anul trecut. Roz si fricoasa. Fara vreun ideal anume,in afara de unul mult prea departat ca sa mai straluceasca... Cu o personalitate comuna,cu gusturi asemenea masei inconjuratoare,fara vreo preferinta anume,in afara de domeniul gastronomic,unde nu am putut inghiti fasolea de Arad,ca era messu` prea irezistibil... Anul trecut,parea ca nu cunosc pe nimeni. Anul asta,am revenit. Nu in acelasi loc,dar in aceeasi multima. Insa cu totul altfel. Cu o muzica anume pe care`mi dansau creierii intinsi la maxim,zburdand alene apoi alert pe trambulina nervilor,apoi pe intinsele campii ale Comarnicului [ave,Eve! pt minunata imagine.Perla!]. Mda,trecere subita de la Hannah Montana la Megadeth sau Iron Maiden...
Unii ziceau ca am prins si tupeu. Asa o fi...
M`am gandit atunci la un copil dezorientat. Si la o persoana pe care ar admira`o el foarte mult. Acea persoana se apropie de el,il trage afara din multime,il individualizeaza,asadar,si ii spune:
"-Aduna`te! Crezi in tine! Si eu am trecut prin asta..."
Copilului ii dau lacrimile. Aproape,ca e ceva mai mare decat un copil,da`...nu de mult timp trecut de era pampersului ^^ [in fact,are aproape 15 ani.]
"-Voiam sa renunt..."
"-Stiu. Stiu totul. Nu uita! Arta e nostalgia lui Dumnezeu."
Si in 5 minute i`a povestit despre ce conteaza intr`o viata. Despre un om inchis,care a avut timp sa renunte la egoism si sa imbratiseze religia intr`un moment in care toti se gandeau numai la ei insisi si nicaieri mai departe. In 5 minute i`a schimbat decizia. Daca,dupa atata timp si atat de putine cuvinte,inca mai avea incredere in el... De ce el insusi n`ar avea? De ce ar renunta cand are atatea de oferit?
El spunea ca e un om de geniu... Ca va exploda intr`o buna zi,si ziua s`ar putea sa urmeze chiar dupa discutie.
Increderea e un fenomen iluzoriu. Nu e propriu unei fiinte cu gandire si statura verticala. E o arma din dotarea prostiei,letala,cu care se baga in fata si acopera potecile meritelor. E un sentiment fals,care nu apartine posesorilor de drept,care se redirectioneaa si intrupeaza in cele mai stranii specimene. De`aia nici el nu a ales increderea. Prevera sa se retraga,undeva unde isi gaseste singur resursele. Unde poate sa nu aiba incredere,sa stie foarte bine ca nu va mai reusi,dar fara sa supere pe nimeni. Increderea in sine e un drog ce ucide psihicul adeptilor pe termen lung...
Increderea in altii,insa... E o arma vitala pentru cei catre care se indreapta. Le da increderea in parerea celor care au incredere in ei si,in final,increderea se incurca in atele propriei persoane. Insa nu ca sentiment de incredere personala. Ca o incredere in alte opinii,ca un intaritor psihic,ca un impuls obligatoriu.
Copilul si`a recapatat aripile. Un om in negru,incat parea sa fie totul in el de culoarea hainelor,are sufletul amestecat. Cocktail de amintiri,gri in esenta,lut ars spre exterior,isi numara anii dupa inelele din jurul inimii,dupa cate straturi a castigat in luptele cu nervii. Dupa cate momente a biruit depresia si inconstienta. Dupa momentele in care a iesit din ea ca sa intre in altii,sa`i cunoasca si sa traiasca prin ei.
Totul a crescut in el,apoi si lumea,in jur.
Am deschis ochii si eram tot in sala. Viziunea n`a durat mai mult de 10 secunde. Destul cat sa ma inspire. Poate a fost chiar realitate. Dar mi`a aratat ca geometria abstracta a inspiratiei nu a disparut. Si ca mi`e la fel de necunoscuta,precum toate caile mintii si precum corespondenta ei in orarul de a opta. Inseamna ca maine,sinusul unghiului dintre ochiul meu si foaia de examen va naste monstri ^^. In sensul bun.
I`m going there to kick some asses. Who`s in there,with me? ^^
Good luck to me and good night to everybody ^^.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu