Vis,Presimtire...

Am de ceva timp un vis ciudat...un om ciudat urca noaptea in apartamentul familiei mele aflat la etaj...In mijlocul noptii,iesind din camera mea,il vad urcand scarile prin usa cu geam.Privirea lui ma paralizeaza!Nu tin minte niciun alt detaliu,doar privirea...
Teama ma imobilizeaza brusc.Ma gasesc tintuita in mijlocul holului,lipita de podea,chinuita de forte necunoscute...Vreau sa tip!Nu pot...sunt inghetata..Incerc sa fug,dar mi se scurge tot trupul,topit parca de Iadul din privirea acelui strain...Alerg din ce in ce mai greu...O caldura care(ciudat!) ma ingheata ma cuprindesi aproape lesin in bratele necunoscutului...
Mai am doar puterea sa ma zbat usor,fara convingere...De ce sa ma las in voia lui?...Nu pot lupta...Pierd lupta...Simt cum ma ia in brate si incearca sa ma sufoce...
In acest moment ma trezesc mereu...
Mereu cu teama nelamurita ca acela nu a fost doar vis...Cu teama ca va reveni,intr-o seara,real,cu privirea aceea in care toata ura si rautatea si-au facut loc,urmand sa nu mai iasa niciodata de acolo,facand din acel sarman om etalonul rautatii si al fricii...Cel putin in mintea mea...

Ramanerea in cerc...(titlu=copiat dupa o persoana pe care o respect si o admir...)

Trec printr-o perioada incerta...Oare o sa mai ies din ea?...
Deschid ochii dimineata si primul gand care imi vine in minte e faptul ca iubesc...Sunt iubita...Dar oare si la cine ma gandesc eu ma iubeste?...Ha,ha,ha,ce gluma buna...Hai sa radem...Cuvinte prea mari pentru varsta asta...
Dar eu ma simt in stare sa iubesc din tot sufletul,punandu-l la dispozitia dezamagirilor si al posibilelor infrangeri...
Prietenia se zbate sub ochii mei si eu ma simt mai starina de propria-mi persoana ca oricand,deci nu am competenta sa o salvez din intunericul in care nu mi-as fi dorit niciodata sa o arunc...
O imagine barbara imi fulgera mintea ori de cate ori ima gandesc ka mine: singuratatea si marea mea problema de a nu ma putea face placuta in fata nimanui...
O alta imagine,mai dulce decat oricare alta imi inunda apoi mintea: o dupa-amiaza intunecoasa si innorata in care am simtit ca pot sa iubesc si sa fiu iubita chiar si in afara familiei...O dupa-amiaza pe care nu o voi uita niciun moment si care ma va ajuta sa imi revin din orice soc,prin calmul ei si prin siguranta pe care am simtit-o,mai puternica decat oricand...
De ce trebuie sa ma simt iar singura,tocmai in momentul in care am atins siguranta?...
E minunat sa simti frumusetea unui suflet pe care nu ai mai avut vreodata ocazia sa il descoperi si care infloreste dinaintea ta,facandu-te sa infloresti odata cu el...
Momentul in care am simtit ca toata lumea poate sa se adune intr-o simpla atingere,intr-o simpla strangere de mana nu-mi va deveni strain niciodata!!!Puterea de a fi eu insami alaturi de cineva care crede in mine ma intareste si ma face sa iubesc,pur si simplu,fiecare secunda in care pot sa simt acea persoana aproape...
Si sa urasc momentul in care trebuie sa ne despartim,pentru a ne revedea nici nu se stie cand...
Urasc sa stau cu iubirea sub semnul intrebarii...Nu e vina lui ca sunt asa de dificila...Sunt si eu o biata fiinta care are nevoie sa se vada in compania celui pe care simte ca il place pana la refuz...Vina mea!
In fine,momentul in care imi e dat sa il revad e din nou o binecuvantare pe care o port in suflet pana la urmatoarea intrevedere si cu care ma culc si ma trezsec...
E minunat sa simti ca poti iubi!!!Si nimeni sa nu stie...E minunat sa simti ca zambetul tau e dorit de cineva,asteptat si ca acel cineva simte ca zambesti pentru el...E minunat sa simti ca zambiti impreuna,sa stiti ca e asa chiar si atunci cand stati cu spatele unul la altul,suparati de un nimic venit sa va desparta...E minunat sa simti ca acel nimic nu va intra niciodata intre voi.E minunat sa aveti incredere unul in celalalt,chiar si atunci cand distanta va desparte si multi pun piedici in calea fericirii voastre...E minunat sa ai varsta asta si sa simti asta!Dar sa simti cu toata puterea si sa ai deplina incredere in cel de langa tine...
E minunat sa te am langa mine!!!Love is at last in the air...

Soarele noptii

Prietenia e cel mai frumos lucru care i se poate intampla omului,mai ales atunci cand aceasta e sincera si dezinteresata.Prietenia e un sentiment pe care nu il vei putea niciodata cumpara,oricat de bogat ai fi.
Prietenia mi-a relevat aspecte pe care nu le-am mai aflat pana acum,si anume intelepciunea de care da dovada un prieten atunci cand te intelege si se porta cat mai natural cu putinta...
Prietenia mi-a relevat expresia "soarele noptii",care imi va ramane pentru totdeauna in minte,fiind legata de cea mai grea incercare la care a fost supusa relatia mea cu cele mai bune prietene ale mele,pana in momentul de fata...
Prietenia e o fabula,in care actorii isi interpreteaza rolurile peincipale cu naturaletea cu care joaca in timp ce suie pe scara vietii.Prietenia e un basm,in care binele invinge intotdeauna,indiferent de cate piedici i-ar fi puse in cale...Prietenia este insusi scopul vietii!
Prietenia este un ideal ce trebuie atins pe parcursul existentei umane,fiind invincibila si devenind,la nevoie,adapost impotriva intrigilor tesute de cei fara treaba impotriva unui suflet,pentru a-l imprejmui si baga la stramtoare(sau stramtorare,la ora asta nici pe ce lume ma aflu nu mai stiu...)...
Imi inchipui ca prietenia e cu atat mai frumoasa cu cat certurile si piedicile o intaresc si ii confera dreptul si puterea de a se integra din plin in viata ta...Imi mai inchipui ca tot ce e pe lumea asta trece mai intai prin filtrul competent al unei relatii,daca nu de prietenie,atunci macar de o oarecare amicitie...
Frumusetea nu mai e deocamdata frumusete.Mi-am dat seama ca niciodata nu voi fi apreciata pentru ceea ce sunt,pentru ca niciodata nu voi fi cineva.In momentul asta ma simt la fel de inutila cum m-am simtit pana acum si cum,cu 3 minute inainte,speram sa nu ma mai simt vreodata...
Viata ma intoarce la aceleasi sentimente,care,sa speram,vor trece intr-un final...
Iata cum am stricat bunatate de idee din cauza cuiva care nu intelege cum e sa ti se ideea din minte exact in punctul in care a ajuns la un potential oarecum satisfacator.De ce ma mai obosersc sa scriu macar???

VINE VARA,BINE-MI PARE,POATE IES DIN DEPRIMARE...

Da,iata o varianta alternativa la cantecelul sau poezia deja consacrate...
Deci,astenia de primavara tine la mine mai mult decat la oricine altcineva...Se prelungeste,scotandu-ma din minti,si,culmea,facandu-ma sa gandesc uneori limpede,elteori profund...pe invers...
Sa revenim acum la ideea conform careia vine in sfarsiot vara.Da,vine,si se simte...
Fiecare e liber sa simta si sa aprecieze acest anotimp dupa bunul lui plac...Eu il consider mai mult decat frumos,atat timp cat nu ma preocupa niciun alt gand,care sa se interfereze cu miracolul naturii si care sa-i stirbeasca vreun pic din frumusetea pe drept arogata...
Acest anotimp pe cale sa soseasca a scos la iveala o fata a mea de mult timp pusa la naftalina,la borcan,pentru vremuri in care va fi imperios necesara...Sunt o narcisista aproape convinsa,care atunci cand isi da seama ca a picat in ridicol o da intoarsa cum ca ar rade de ea insasi...Da,ciudata definitie...Totusi,la vremuri noi,filosofii noi,monser.
Ma hotaraii,deci,sa ma dedic studiului amanuntit al personalitatii mele adolescentine,oferindu-ma,asadar,subiect de studiu propriei mele placeri,care imi chinuie existenta cu permanenta-i nehotarare...
Muzica a inceput brusc sa faca parte din mine.La fel si multe alte "virtuti",precum nehotararea,randamentul scazut si...multe altele care ma fac sa ma simt prinsa intr-o ireversibila stare de...sa-i spunem melancolie...desi nici eu nu prea stiu ce e...
Fluturii zburda imprejurul meu,soarele razbate pana in sufletul meu inghetat de iarna si de viciile unei vieti normale,de trairi anoste si de un cuget ce nu se precipita niciodata,nu pleaca nicaieri,decat sprezari mai bune...
Poate am chiar un cuget cu "reazimul dezradacinat",vorba "amicului" Caragiale...
Poate...nu stiu...poate ar trebui doar sa ador vara asa cum imi ador propria fiinta,fara de care nu as putea sa imi descopar adevaratele valente sociale si...mentale,psihice,sau cum s-o zice...
Asadar,vine vara,oameni buni!!!Sa ne bucuram!!!Ea ne poate scapa de rutina si de neplacerile aferente...Ea ne poate fi unic ideal in vremuri de restriste si,in continuare,BLA,BLA,BLA!!!
Stiu ca mai nimeni nu e interesat de ceea  ce scriu eu aici,deci,cu atat mai bine.Macar acum simt si eu ca internetul e un loc sigur in care pot sa imi depozitez mici parti din mine...Nu e tocmai locul potrivit,dar macar este!Si pot sa impart ceea ce simt cu ceilalti,visul meu dintotdeauna...
VINE VARA,BINE-MI PARE,STIU CA IES DIN DEPRIMARE!!!