Picaturile de ploaie se scurgeau incet pe streasina acoperisului...El statea la geam si privea in zare.Nu voia sa il deschida...Nu se merita...Ea tot acolo ramanea...Asa macar erau mai departe si nu isi puteau vorbi...
Ea statea pe deal,intinsa pe o cuvertura veche...Stropii de ploaie ii animau hainele deja murdarite de noroi.Suvitele ude de par i se lipeau de frunte si se desfaceau cu vantul,intr-un ritm care pe el il captiva...Privirea ei visatoare ii scapa...In jurul ei,iarba era turtita.Facuse ingerasi in pamantul moale de atata apa...Un fulger scapara deasupra ei.El se sperie.Dar pe ea nu a atins-o.Langa ea,un copacel lua foc,atins de revarsarea nervoasa a fulgerului...Ea nu se clinti.Iar el o privea de pe geam...
Intinse o mana ca sa simta picurii calzi.Da!...E iarasi vara!Dusmania vantului arunca frunze moarte si nisip uscat inspre ea.Era invidios.Ea era prea frumoasa.Ea era...Cea la care visa el... Nu se apropia.Era puternica,daca fulgerul nu a avut curajul sa o atinga.O pala de vant ii insufleti parul,iar ea se porni pe un ras dulce si atat de fermecator,incat el nu se putu abtinu sa nu o doreasca...numai pentru el...
Privirea ei clara impunea vantului.Poruncea furtunii.Obliga fulgerul.Ea era singura stapana peste natura,inconjurata de peisajul acela...care o facea si mai frumoasa decat putea parea...
Il vazu.II zambi,iar ploaia lua o alta cale...
El alerga afara,pe deal si lua in brate acea faptura de apa,cu obrajii rumeni siroind de lacrimi ale nimanui si cu zambetul arborat triumfator(triumfal) in coltul buzelor... Bratele ei bronzate se agatara in jurul gatului sau alb.Pletele ei satene se lipira de obrazul lui uscat.Ochii ei caprui se aninara de privirea lui...
Iar buzele ei arse de caldura se prabusira obosite peste gura lui uscata de prea mult dor. In imbratisarea lor era ceva din dorinta intregii lumi...
Degetele ei fine se jucau acum prin parul lui saten deschis...Nu i-ar mai fi dat drumul vreodata...
Privirea lui nu se mai satura de privirea ei...Fusesera prea mult timp separati.Acum,cand in sfarsit erau stapani unii pe altii,nimeni nu ar mai fi putut sa i-o rapeasca...
Soarele straluci din nou pe cer,iar dintii ei albi se ivira intr-un zambet larg,vecin cu rasul...
Radea cu tot sufletul.Iar el radea de fericirea ei.El radea de sansa ce-i fusese oferita.Radea ca sa nu mai tina in el tumultul de fericire...pe care ea i-l provocase...
Si destinul le-a incununat fericirea cu inca un sarut...Nu ultimul...ci primul din multele...ultimul din acel minut...Ultimul din acea stare...Primul din lungul drum pe care aveau sa mearga impreuna...
Si eu...ma simt goala pe dinauntru si rad ca sa ma umplu...Ma gandesc si eu la "el".Cel care acum e doar al meu...Cel care ma ajuta sa zambesc.Cel care e prea departe ca sa ma auda...Cel cu care as dansa in ploaie,pentru care as opri-o,pentru care m-as plimba printre fulgere...
Ca in acea zi in care...m-am resemnat si am mers agale prin ploaie,obosita de o trista incercare...Cand fulgerele m-au ocolit,desi eu mergeam ostentativ printre ele...Cand apa m-a patruns,desi eu ma feream de ea...Cand nu mi se vedeau lacrimile fiindca se contopeau cu spiritul ploii...
Cand am stiut ca speranta are sa moara,dar n-a murit,ci a cazut intr-un somn adanc,urmand sa se trezeasca a doua zi...Cand mi-a spus din nou ceea ce speram sa aud...Cand l-am simtit din nou aproape si m-am aprins din nou de iubire...
Cand m-a reinsufletit doar cu cateva cuvinte.
Iar acum ii astept vocea,ca pe darul cel mai de pret...Ii urmaresc fiecare miscare cu ochii inchisi,ca sa il vad asa cum e,asa cum l-am simtit prima oara... Simt ca pot sa il iubesc numai pe el!
Simt ca poate sa ma faca sa rad chiar si atunci cand pe fata am tristetea din suflet.Cand nu joc teatru,cand sunt sincera,cand sufar,cand doresc...Mereu...
Esti visul meu,devenit realitate.Esti ireal prin aura de dragoste pe care am asezat-o in jurul tau.Esti unic,iar langa tine,ma simt si eu unica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu