M-am pierdut. Complet, sper că nu şi irevocabil. Mi-ai spus că iei în considerare opţiunea aşa-zisei jumătăţi de măsură, că nu vrei să mai aştepţi atâta timp până când voi veni la tine. Mă crezi că sunt în stare să las orice alt sentiment - pasager sau nu - şi să reiau ce aveam noi odată?
E jalnic, R. E jalnică starea asta pustie. Nu mai văd altceva decât fericire, caldă beţie cu apă rece. Am încredere în ce-mi spui, dintre toţi pe tine te-am văzut cel mai puţin şi te ştiu cel mai mult. Eşti etalonul meu. Băiatul pe care vreau ca ai mei să îl cunoască. Băiatul pe care toţi prietenii mei îl vor îndrăgi. Singurul băiat care m-a făcut să râd ca la carte, care a ştiut să mă păstreze a lui chiar şi fără să fie lângă mine şi care mi-a delimitat timpul: am ere dinaintea lui, după el şi istorie alături. Tu ştii să faci să merite secundele de singurătate apăsătoare. Poate zic asta de prea multă exaltare, adevărul e că te-am mai şi uitat. Voit, ce-i drept, dar uite că am reuşit să îmi impun să nu te mai caut cu gândul. Acum, însă, când văd că nu zadarnice mi-au fost clipele de zbucium, nu-mi pare rău că m-am frământat, tu faci să merite orice iluzie.
Am ajuns departe. Tu nici nu ştii încotro să te îndrepţi şi eu vreau să te prezint tuturor. Da! Vreau. Am tot fost văzută în compania multora. De braţul tău voi rămâne agăţată cu sau fără voia ta. Probabil te vei gândi: "Eu termin facultatea. Fac 23 de ani, ea e un copil. Probabil voi ajunge destul de sus. Cu ea ce să fac? Mi-ar fi ruşine să fiu bine văzut şi zărit în compania unei puştoaice. Dar şi ea mai are puţin şi intră la facultate... E o domnişoară, nu, n-ar arunca nimeni priviri piezişe către noi... totuşi... Eu am treabă. Eu lucrez. Învăţ. Ea-şi pierde timpul printre dulci nimicuri. Nu vreau să facă din mine ocupaţia-i de bază; o să sufere. Da... Dar uite cât de mult am mers... Şi mai e mult până departe..."
Dragul meu, renunţ la tot. La obsesii, la depresii, la pretenţii. Mă dezbrac de fostu-mi caracter, care pare-se că ţi-a repugnat la un moment dat, de m-ai înghiontit de lângă tine şi te aştept, să-ţi onorezi gândul onorabil unduit sub formă de vagă promisiune. Alătură-te mie!
Nu o să uit zilele goale de la liceu în care singurul zâmbet mi-era adus de nelipsita cochetărie, machiaj puţin strident şi haine-n care nu mă regăseam, puse pe mine pentru a impresiona un om aflat la nu mai puţin de 121 de kilometri distanţă. Ştiam bine că nu mă poţi vedea, dar gândeam că-mi eşti alături la fiecare pas şi că te simţi măgulit de rigoarea cu care-mi aşezam până şi firele de păr din coadă. Adevărul e că m-ai schimbat. Chiar dacă nici vocea nu ţi-am mai auzit-o de vreo jumătate de an, tot mai sper că o să mă învăluie pe neaşteptate, la un moment dat. Mi-ai dat răbdare, o noţiune abstractă pentru o adolescentă. Mi-ao dat maturitate, să suport greutatea aşteptării. Mi-ai dat înţelepciune, să nu-mi refuz călăuzele ce se oferă să-mi poarte năpasta, dar şi tăria să nu te uit, nici chiar când le sărutam mâinile copleşite de povară.
Nu o să uit cât mi-am dorit să mă laşi să mă apropii. N-am vrut altceva decât fericire pentru doi. Eu am învăţat s-o găsesc în orice lucru neînsemnat şi în orice chip binevoitor. Tu ai s-o regăseşti altfel decât prin mine? Sper, dar numai cu o jumătate de suflet. Cealaltă speră ca fericirea să aibă cel mult autonomie, dar să depindă, totuşi, de mine.
Mă bucuram de-un om frumos până să mă gândesc din nou la tine, de ce sunt în stare să dau siguranţa şi stabilitatea pe-o nălucă? Probabil pentru că-i o nălucă oe care o iubesc...? Care m-o fi sărutat de atâtea ori la pragul dintre vis şi dimineaţă şi m-a-nsoţit cu câte-un gând bun î fiecare zi cu ploaie. Năluca aia sigur ştie cât nu-mi place ploaia. Ce frică mi-e de tunete şi fulgere şi mai ales de întuneric. Năluca aia-mi ştie metehnele. Şi încă-mi vorbeşte-n vis. Că-n realitate, tu îmi scrii. Şi-aşa m-ai subjugat, şi-ntr-atât de strâns mă ţii doar din cuvânt. Şi greu mi-a fost să cred că mă pot încrede-n vorbe dulci până la pragul orbirii...
Dragule, atât te rog: să nu-mi ceri mai încolo să renunţ la toată bunăstarea, din senin, ca să fug în lume cu tine. Acum nu pierd nimic dacă mă las dusă de val, dar mai încolo... cine ştie? Hai să prindem valul de 7 dimineaţa, când se-ngână ziua cu noaptea, ca la-nceput de toamnă şi să gustăm o zi amarul convieţuirii de dragul amintirilor. Să vezi că nu-i atât de greu cum pare şi că în mine-ai să găseşti ce vrei: prietenă devotată, sinceră şi dezinteresată, iubită înfrigurată de-aşteptare, cu inima mereu deschisă, ca un cufăr cu tot ce-i bun în lume, păstrat să se reverse din trupu-i ca dintr-un corn al abundenţei şi amantă şăgalnică, abilă, vigilentă, mirodenia ce piperează viaţa monotonă, dacă vreodată va fi aşa-ntre doi oameni care convieţuiesc cu distanţa...
Dacă nu crezi că se poate... ajută-mă să uit. Căci "la noapte ne certăm definitiv, ne despărţim în mici felii de pâine şi ne urâm acum fără motiv, să ne-mpăcăm fără motive mâine. Nu-i cauză şi nu e nici efect în toată încleştarea asta mare; iubirea noastră toată-i un defect - ferească Dumnezeu să se repare! Îmi vine să te-njur de Dumnezeu şi-apoi să-L rog pe El să te salveze, eşti binele, precum eşti răul meu, cea mai cumplită dintre ipoteze..."
Şi totuşi... de-ar fi să te rog ceva... ar fi să nu mai pleci... Că n-o fi bine acum, ţi-oi da dreptate. Dar cândva tot o să fie. Şi când va fi să fie, vreau să-l împart cu tine, că greul tot l-ai refuzat... Cât încă sunt mică şi mă-ncăpăţânez să mă-ndurerez şi să mă-ndoliez, cât încă sunt dispusă să mă complic, de dragul unei pacoste de băiat, care nu-şi poate face curat la mansardă, ca să mă primească-n gazdă. O lună, două, trei, un an, o viaţă, două, cât mai multe. Un suflet am şi p-ăla am de gând să-l tocesc până când o să te lămureşti că şi eu sunt o pacoste pe măsură, ba chiar mai teribilă şi mai ambiţioasă. Mi-am pus în gând să te iau de mână şi să nu te mai eliberez.
Scrie-mi când te vei hotărî, oricare ţi-ar fi nefasta inspiraţie-a momentului. Dacă refuzi, scrie-mi. Dacă accepţi, sună-mă. O ocazie ca asta merită sărbătorită cu uralele cuvenite, şi vreau să-mi auzi trilurile, în cazul în care decizi să mă fericeşti. În ambele cazuri, vei rămâne parte de-a mea, dorinţa ascunsă-ntr-o biografie subţirică şi prilej de descătuşare a tuturor ambiţiilor.
A ta de când te-a întâlnit prima oară,
Irina.
