duminică, 29 aprilie 2012

Din Infern


                                                
   Într-o noapte, voi fi căzut atât de sus,
   încât, din înaltul abis căruia m-am dat,
   voi naşte un aluat din care
   te voi plămădi.
   Din spini şi ghinion, din gheena adâncă,
   voi naşte un tot, brăzdat ca o stâncă.
   Din negru năvod voi naşte un bine,
   o haină de apă arunca-voi pe tine.
   Din aspru argint, din viaţă de om,
   clădi-te-voi, dragă, într-un an.
   Îl voi face o zi. O seamă.
   Un ceas…
   Te voi clădi voluntar într-un spasm
   contra timpului.
   Te voi smulge afară de pe coapsa mea,
   pe care o vei brăzda adânc, pentru veşnicie.
   Mi te vei smulge din femur,
   mi-l vei fractura ca să te capeţi
   şi nu vei regreta că m-a durut mai umlt
   de-o fracţiune de secundă-
   seara, profana durată a actului meu
   meschin de creaţie…

6 comentarii:

  1. Nu,Bell,nu sunt insarcinata.. Pastreaza intrebarile inteligente pentru chat, pe facebook...

    Iti multumesc, Anna! Multumesc pentru ca "ma" citesti!

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt atatea moduri de a simti,de a iubi ,de a visa, de a muri, de a reneste...Ca veni vorba de poetul care" naste",nu cred ca poate fi ceva mai frumos decat sa poti lua parte la venirea pe lume a versului. Coala alba de hartie care desfasa poemul si ni-l arata noua,celorlalti ,ne face martori si poate chiar partasi la traire,simtire,iubire,visare,moarte,renastere!Depinde de fiecare in ce masura intelege mesajul din versul celui care il scrie si ni-l dezvaluie noua!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa este...nu intotdeauna vei reusi acest lucru!:|
      Apropo, felicitari pentru poem, mi-a placut mult sa il citesc...:|

      Ștergere
    2. Iti multumesc :) Mersi ca imi citesti blogul!

      Ștergere