Mi-e dor de...

 Tanjesc dupa suferinta. Nu credeam sa fiu vreodata in stare sa spun asta. Tanjesc dupa complicatii sufletesti. Mi-e dor sa ma traga curentul de un plaman si sa mi-l fragmenteze cu drag, sa-mi smulga alveola dupa alveola, sa-mi videze bronhiile si sa-mi ajunga la inima. Acolo, sa ma lucreze pe fata, anihilandu-mi orice posibilitate de a-mi reveni dupa colaps. Sa-mi exorcizeze orice umbra de anarhie din inima asta dezordonata. Sa-mi puna ordine in suflet. Cu mult zgomot pentru nimic.
 Da... Mi-e dor de repulsia aia pe care o simteam fata de vreun baiat cand ma lasa in liber picaj. Si de extazul impacarii. De apasarea greutatii unei relatii pur fictionale, care sa se certe zi de zi cu realitatea in favoarea implinirii ei in plan firesc... Mi-e dor de mine zambind pentru o umbra de vis care ameninta sa imi guverneze un pic de amar de viata. Si de amagirile zilnice care tineau loc de mic dejun bogat in calorii sinaptice.
 Mi-e dor de unul dintre ei.
 M-a legat ceva, vreodata, de copilarie? Poate nimic, niciodata. In afara de el. Recent, am simtit din nou gustul regretului. Am simtit din nou unda neplacerii. Gustul lui "buna dimineata", cand inca nici nu ma trezisem. Gustul cafelei pe care el o bea la foc continuu, chiar si in timp cand vorbea cu mine. Gustul cifrelor pe care le scria pe foi intregi, cat timp eu patinam pe "patinoarul meu de incertitudini"... Mirosul pastei din mina de pix, care-mi umfla narile in fiecare seara cand scartaia poarta, mi se lipeau degetele de clanta inghetata si ii spuneam ca trbuie sa inchid, ca am ajuns acasa... Cordialitatea unei strangeri de mana atat de familiare, deja.
 M-a legat ceva de el, odata, nu demult. M-a legat o afinitate muta, pe care nu am perceput-o decat in momentul separarii involuntare. Si am luptat in vis sa-mi recapat locul. Dar, in realitate, era prea tarziu. El deja isi daduse seama ca nu fac parte din planurile lui de moment. Asa ca nu as putea nicicand sa interactionez cu viitorul...
 Intr-o zi am vrut sa plang. Dar am sesizat ca nu aveam de ce. La vederea lui, la vederea flirtului evident, la aflarea zambetului demonic, la aflarea usurintei cu care s-a descotorosit de mine, dupa atata munca de convingere depusa ca ofranda pe altarul scepticismului meu... Mi-a venit sa-i plang in fata. Dar nu-mi permit sa-i ofer satisfactia dorita, asa cum el mi-a oferit regresul mintal cuvanit. Azi, maine, totul va fi la fel. Doar ca nu cu el.

 De aceea mi-e dor sa sufar si sa ma refac dupa pierderi substantiale de sine. Dupa transfuzii de ego. Dupa infuzii de alternative. Dupa transplanturi de persoane iubite... Mi-e dor sa zac intr-o rezerva de spital de nebuni, dupa o lobotomie esuata. Mi-e dor de dulcea coma a sentmientelor si a resentimentelor... Mi-e dor de orice putea vreodata sa trezeasca in mine lagatura chimica dintre doi atomi de "humanus", implicati intr-o reactie endoterma... Da, caldura o pastram mereu numai pentru noi...
 Mi-e dor de rataciri apatice pe strazi alese la intamplare. Mi-e dor de viata din mine. De un trandafir uscat in vaza, care sa ateste relatia consumata dintre doua molecule de nimic intr-un mediu steril, vid...
 Mi-e dor de ei doi, pe rand. De ei doi, separat. De ei doi ca repere existentiale. Mi-e dor de o criza de identitate cum numai in mijlocul unei relatii ma gaseam sa fac. De panica aferenta sentimentuluide atasare. De neincrederea adiacenta fiintelor voastre intotdeauna mici si fragile in comparatie cu razboaiele din mine, la care mereu participam activ...
 Mi-e dor de ce a insemnat odata a fi eu insami. Si vad ca acum e un concept abstract. Aplatizarea drumului meu sentimental a dus, inevitabil, la abrutizarea caracterului meu odinioara sociabil. Da... Mi-e dor de toate pseudoemotiile alea... As da un singur an din viata mea prea scurta ca sa recapat macar o treime din toate astea. Dar fac trocul numai daca mi se dau pe loc cele cerute. Fara comentarii. Fara reactii. Ii dau un an celui ce va reusi sa readuca-n mine contradictia unui spirit pacifist posedat de ura mocninda. Se invoieste careva...?