miercuri, 28 decembrie 2011

Gemete fara ecou

 Crezi in sinceritate? Crezi in mine? La naiba... Eu nu mai cred in nimic...
 Nu stiu in ce sa mai cred. In inima asta anemica? In fiinta mea care le repugna tuturor? In viata asta, care ii incurca pe toti? In ochii mei? In ei nu o sa cred niciodata... Tu i`ai vazut vreodata plangand? Ai vrut vreodata sa te apleci catre ei si sa ii stergi cu buzele? Si sa tot cobori, pana ce le`ai intalni pe ale mele? Ai fost vreodata curios cam cat de des plang?... Cam cata ura strang din toate cele patru zari?... Macar sa le fie lor mai bine si sa cad eu mai jos decat mi`e limita...
 Ma intreb ce vezi tu in mine. Vezi o fiinta la fel de normala, cum ma vad eu? Provoc ura, sila si repulsie si traiesc bine-mersi cu asta. Multi poate ca m`ar vrea moarta. Si nu ar renunta la dorinta asta nici in postul Craciunului sau al Pastelui. Ba chiar simt ca ura asta le face ziua mai buna... Sunt demna de mila, jalnica, patetica...
 Atunci cand stau intr`un colt, ghemuita`n gandurile mele... Ma gandesc la mine. Imi fac de lucru cu vise, pe care le crosetez si le impletesc pana`mi iese ceva dragut. Visez pana nu mai pot, pana imi confund propriile`mi plasmuiri cu realitatea... Visez pana cand incepe sa arda`n mine dorinta de a avea pe cineva langa mine, care sa ma ia in brate atunci cand simt ca sunt pe buza prapastiei si ma clatin cu toata convingerea spre adancimile tentante si neexplorate ale haului cascat... Care sa vada in mine altceva decat un obiect... Care sa`mi culeaga lacrimile de pe jos si sa le pastreze pentru mai tarziu, cand are sa faca din ele cele mai frumoase zambete. Care sa`mi ia obrajii in palme si sa`i curete de tot noroiul societati... Care sa intoarca spatele cand simte ca incep sa plang si sa sufere pentru mine in tacere... Care sa ma adune de pe jos, in momentele in care sunt inconstienta si ranita de palme si cuvinte...
 Doamne, plange inima in mine... Si zvacneste slabita, pentru putinii oameni care au mai ramas lipiti neconventional si involuntar de ea... Ar vrea uneori sa doarma... Dar de curand a descoperit ca exista cineva care sa o determine sa pulseze in continuare. Cineva care poate ca ar vrea sa o adune de pe jos, daca ar fi mai aproape... Cineva caruia nu i`ar fi rusine sa fie vazut langa ea...
 Si zic "sa mor de nu`i mai rece masa de oameni din jurul meu decat vremea de afara". Daca nu`i zapada pe pamant, o fi din cauza ca e prea multa gheata`n ei, n`au mai lasat nimic si pentru mediul inconjurator...
 Uneori pot sa ma ridic singura. Ma sterg de praf si merg mai departe. Nu pentru mult timp, mai urmeaza o cadere, inca un break-down nervos... Inca un colaps... Inca o minune a medicinei inimii ca sa ma readuca la viata... Alta coma a sinelui, cauzata da degradarea continua... "Like when I started daily fights with my daily insatisfiable ego..."
 Crezi in dragoste la prima vedere...?
 Crezi in puterea ochilor de a trada lacrimile care stau la panda pe sub pleoape?
 Ma crezi cand iti spun ca am obosit?... Ca ma paste o pierdere de sine de lunga durata?... Cauta`ma`n zorii vietii tale si ma vei gasi. Mai departe decat ai fi crezut vreodata. Insa mai apropiata de sufletul tau cum n`am mai fost in viata mea...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu