miercuri, 22 iunie 2011

A inflorit liliacul.

 M`am trezit singura in mijlocul unei poieni,la radacina noduroasa a-se pare- celui mai indepartat mar. Deasupra mea,lumina se varsa in raze cernute prin sita frunzisului. Cernite... Pasarile faceau ce stiau ele mai bine. Dormeau. Pareau prafuite si imbatranite,de parca ar fi fost niste pasari mecanice,carora doar invartindu`le cheita le`ai afla trilul arhaic si dureros de ragusit.
 Ma uitam de`a stanga si de`a dreapta. Nimic nou sub soare...
 Ma uit la cativa metri de fiinta mea vlaguita... A inflorit liliacul!
 Pot astepta ca mustele sa traga la starvul meu neprihanit,acum ca l`am aflat. Dar n`am murit! Par la fel de neinsufletita ca si tabloul in mijlocul caruia urlu surd,ca un nebun pe un pod subred,intors cu fata de la lume. Se va aseza praful si peste ce`i acum,va lancezi fiinta mea neatinsa inca de pacat alaturi de iarba care se va decolora cu vremea. E un tablou vechi...


 Ma uit iar de`a stanga mea. Simt un fluture care se desprinde de undeva din apropierea pieptului si isi ia zborul. Odata cu respiratia mea mirosind a vin vechi si pivnite intunecate... S`a dus si inima mea in zbor... Si in stanga simt rasuflarea neplacut de calda a amintirii uitate a unui prieten vechi... Sa vin dupa tine,erou necunoscut?... Si deasupra mea,printre flori dezgolite de petale,imbracate in hainele de virgina batrana,se cerne soarele. Se cerne privirea unui vechi prieten intors spre ne`ntinare,privegheat cu pizma de pacat, Dintre crengi ma imbratiseaza privirea cernita si larga a cuiva pe care nu l`am mai vazut pana acum. Sa vin dupa tine,straine?...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu