Se făcea ca ma întâlneam fata în fata,nas în nas,tete a tete cu toate temerile mele,transpuse în cele mai hidoase chipuri,de oameni din aia de nu`i mai răbda pământul. Într `o singura noapte aveam sa ma întâlnesc cu toate maladiile societății și cu toți schingiuitii sortii...
Toți orbecăiau în jurul meu, ca și când nu`și dădeau seama cine erau cu adevarat. Erau proiecții fantomatice ale celor mai urate gânduri ale mele. Erau niște paria cu carnea sfâșiata de nedreptăți si prejudecați.
Si nu`mi dădeam seama unde eram. Se vede ca într `o "pădure a spânzuraților". Insa capetele atârnate deasupra mea nu`mi arătau ca trebuia sa`mi trăiesc viata pe alte meridiane decât au ales ei. Îmi arătau ca și în zilele noastre,un pseudo-atotputernic avea dreptul de a`și decora proprietățile personale cu condamnați.
Asa răzbăteau imaginile printre oglinzile intre care eram blocata. Pe fiecare parte găseam altceva. Era un sadic cub al ignorantei rasei umane,de la origini pana în prezent. Si zarul asta în mijlocul căruia ma temeam urma sa decidă soarta somnului meu-pervers joc de noroc cu un psihic fragil...
Personalități fără chip gravitau în jurul meu,probabil venerându `ma, însa eu eram speriata. Speriata la culme. Ma zbăteam sa lărgesc oglinzile mulate pe trupul meu. Si s`au spart. Si tandarile au aruncat la pământ ciudățeniile din jurul meu. Le`au secerat pur și simplu. Nu mai eram un exponat pe care îl apreciau toți acești monștri ca având o valoare nesemnificativa,comparativ cu realitatea. Acum nu avea rost sa mai interpreteze puritatea rasei din care ma trageam. Fusesem aruncata intre ei. Am coborât din turnul de fildeș, în cea mai apropiata și mai cruda realitate. Ei erau semenii mei?!?
Printre ei nu puteam sa`mi permit sa fiu altfel.Oasele mi s`au lungit, mușchii mi s`au întins,totul s`a dezvoltat in câteva secunde mai abitir decât într `o viata fără griji. Entitățile cu sufletul blocat în ceasul de la mana ma priveau temătoare. Nu cred sa mai fi văzut asa ceva în întreaga lor viata. Pe apa pe care mergeam mi`am văzut si nefasta imagine: îmbătrânisem! Odată cu vârsta,ceasurile scumpe ale fantomelor din jurul meu s`au deschis si le`au eliberat personalitățile. Erau și ei oameni! Nu`mi erau dușmani. Si au fost necesari patruzeci de ani într `un somn atemporal si adimensional ca sa`mi dau seama ca nu`s altfel decât mine. Doar cu vârsta voi putea sa învăț sa trăiesc printre oameni?...
Si m`am trezit,la un pocnet al degetelor unui magician care ma hipnotizase pe timp de noapte.
"Si m`am gândit: moartea,destinul si disprețul,nu`ti trebuie decât tinerețe ca sa le razi în nas. Dar patruzeci de ani! Asta e dragostea cea mare!..." (Magda Isanos)
© Riri`. Un produs al stării pre-olimpice. Ask before copying. Thx.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu