miercuri, 28 decembrie 2011

Gemete fara ecou

 Crezi in sinceritate? Crezi in mine? La naiba... Eu nu mai cred in nimic...
 Nu stiu in ce sa mai cred. In inima asta anemica? In fiinta mea care le repugna tuturor? In viata asta, care ii incurca pe toti? In ochii mei? In ei nu o sa cred niciodata... Tu i`ai vazut vreodata plangand? Ai vrut vreodata sa te apleci catre ei si sa ii stergi cu buzele? Si sa tot cobori, pana ce le`ai intalni pe ale mele? Ai fost vreodata curios cam cat de des plang?... Cam cata ura strang din toate cele patru zari?... Macar sa le fie lor mai bine si sa cad eu mai jos decat mi`e limita...
 Ma intreb ce vezi tu in mine. Vezi o fiinta la fel de normala, cum ma vad eu? Provoc ura, sila si repulsie si traiesc bine-mersi cu asta. Multi poate ca m`ar vrea moarta. Si nu ar renunta la dorinta asta nici in postul Craciunului sau al Pastelui. Ba chiar simt ca ura asta le face ziua mai buna... Sunt demna de mila, jalnica, patetica...
 Atunci cand stau intr`un colt, ghemuita`n gandurile mele... Ma gandesc la mine. Imi fac de lucru cu vise, pe care le crosetez si le impletesc pana`mi iese ceva dragut. Visez pana nu mai pot, pana imi confund propriile`mi plasmuiri cu realitatea... Visez pana cand incepe sa arda`n mine dorinta de a avea pe cineva langa mine, care sa ma ia in brate atunci cand simt ca sunt pe buza prapastiei si ma clatin cu toata convingerea spre adancimile tentante si neexplorate ale haului cascat... Care sa vada in mine altceva decat un obiect... Care sa`mi culeaga lacrimile de pe jos si sa le pastreze pentru mai tarziu, cand are sa faca din ele cele mai frumoase zambete. Care sa`mi ia obrajii in palme si sa`i curete de tot noroiul societati... Care sa intoarca spatele cand simte ca incep sa plang si sa sufere pentru mine in tacere... Care sa ma adune de pe jos, in momentele in care sunt inconstienta si ranita de palme si cuvinte...
 Doamne, plange inima in mine... Si zvacneste slabita, pentru putinii oameni care au mai ramas lipiti neconventional si involuntar de ea... Ar vrea uneori sa doarma... Dar de curand a descoperit ca exista cineva care sa o determine sa pulseze in continuare. Cineva care poate ca ar vrea sa o adune de pe jos, daca ar fi mai aproape... Cineva caruia nu i`ar fi rusine sa fie vazut langa ea...
 Si zic "sa mor de nu`i mai rece masa de oameni din jurul meu decat vremea de afara". Daca nu`i zapada pe pamant, o fi din cauza ca e prea multa gheata`n ei, n`au mai lasat nimic si pentru mediul inconjurator...
 Uneori pot sa ma ridic singura. Ma sterg de praf si merg mai departe. Nu pentru mult timp, mai urmeaza o cadere, inca un break-down nervos... Inca un colaps... Inca o minune a medicinei inimii ca sa ma readuca la viata... Alta coma a sinelui, cauzata da degradarea continua... "Like when I started daily fights with my daily insatisfiable ego..."
 Crezi in dragoste la prima vedere...?
 Crezi in puterea ochilor de a trada lacrimile care stau la panda pe sub pleoape?
 Ma crezi cand iti spun ca am obosit?... Ca ma paste o pierdere de sine de lunga durata?... Cauta`ma`n zorii vietii tale si ma vei gasi. Mai departe decat ai fi crezut vreodata. Insa mai apropiata de sufletul tau cum n`am mai fost in viata mea...

marți, 20 decembrie 2011

Plange, ninge si trece.

 Fugi in praf, doar s-a lipi catva de tine. Iubesc mirosul prafului. E mai curat decat aparentele lasate de catre ceilalti. Si negrul e mai pur decat albul purtat de falsele virgine...
 Cunosc o fata. O fata in negru. Care a alergat intr-o seara cu lacrimi pe obraji, fara sa stie care-i mai e directia. Era prinsa in conversatii indoielnice cu propriul ego, alterat de nesimtiri... Ceva in ea s-a declansat, dontr-o simpla fata a devenit femeie, sub influenta unei seri. Sub puterea momentului. Obsesiv de matura parea, indoliata dupa ceva ce nici nu s-a nascut, cautand cu disperare clipa, care intarzia sa i se arate.
 Nimeni nu putea sa spuna daca era frumoasa sau banala. Era intunecata. Cat sa fi avut? Nu mai mult de 16 ani, in orice caz. Si se impiedica de poalele paltonului, alergand spre un nicaieri atat de tentant, incat parca ii dadea sens...
 Avea ceva in ea. Ceva care aducea cu fumul de tigara, scrum pe stofa de la palton si stropi de cafea in par. Era exponentul diminetii in mijlocul serii aleia de decembrie... Deprimanta seara aia. Criminal si crud de deprimanta. Si asfaltul rece. Si sufletul rece. Si palmele ude. Si sangele inghetat... Si expresia glaciala. Si lacrimile sincere. Si mana lui, moarta... Ii venea sa se intinda pe amintirea zapezii si sa ramana asa, cocosata de emotii si poveri imaginare. Ii venea sa creada ca el chiar o iubea, si nu-i spusese asta doar de circumstanta... Ii placea sa creada ca a insemnat ceva in vietile tutror pe care-i salvase din paragina pana atunci. Si si-a promis ca nu o sa mai ajute, nu o sa mai iubeasca, nu o sa isi mai doreasca altceva. Decat sa fie fericita in nemernicia ei...
 Citise ea odata in niste ochi verzi ca fericirea nu se lasa nici gasita, nici cautata. Ea apare pe neasteptate. Si si-a schimbat credinta, si-a schimbat culoarea, si-a schimbat totul. Parca atat de neagra...nici ei nu-i mai venea sa fie. Era tanara si dormea prea mult. Era bolnavicioasa si visa peste puterile ei. Era plina pe dinafara, dar goala pe dinauntru. Sau...poate viceversa. Cum visa ea, nu a visat nimeni vreodata. Si cum a iubit ea, nu s-a lasat nimeni iubit pana atunci. Obsedant de necunoscuta era fata asta... Obsesiv de misterioasa. Intimidant de inchisa. Impulsiv de pesimista. Si invaziv de irezistibila. Era ceva in ea care aducea toate privirile pe reverul camasii ei. Avea in ochi ceva care nu o lasa sa plece dintre noi. Ceva viu, peste masura mortii din trupul ei. Pe dinauntru, isi simtea organele lichefiindu-se, scurgandu-se incet unul intr-altul, adulmecand savoarea sangelui nealterat... In afara, era prea frumoasa pentru schimbarile din corpul ei. Avea un zambet mai dulce ca veninul ingerilor. Mai scump la vedere decat minunile sfintilor. Si, totusi, nu era prea frumoasa. Avea cearcane. Si parul ii cadea in dezordine pe umerii brazdati cu cicatrici ale venelor sparte dinspre exterior... So ochii i se umflau de plans, din cand in cand. Iar buzele se rotunjeau la fiecare zambet. Nu era cine stie ce... Insa era. Exista, iar pentru unii era derutant. Sa o vada in fiecare zi la fel, desi intr-o continua schimbare. De ce dracului trebuia sa-i ramana zambetul atat de fragil pe masca aia de fata? Nu e fata aia, nu e! Imbatranea doar ea, in jurul ochilor se cojea foita aia filigranata, dar privirea ramanea patrunzatoare. Si buzele se implineau din ce in ce. Doamne, cat regreta ala ca-i intorsese spatele fara sa ia o muscatura zdravana din ele!...
 O vad zilnic cum merge la liceu, cum se intoarce, cum canta cand se vede ramasa sigura, cum plange cand n-o aude Dumnezeu, cum inchide ochii seara, fara speranta, dar cu atata certitudine in ziua de maine... O vad zilnic cum tremura ca flacara de lumanare, cum o doare tot trupul si nu si-l tempereaza, nu si-l ascunde, nu si-l menajeaza. Vad cum doare cand iubeste, si nu se abtine, fire-ar ea sa fie! As bate-o cu mana mea daca as reusi sa-i prind fie si numai umbra. Dar trece prin viata prea repede chiar si pentru mine...
 Ii doresc sa mai iubeasca. Insa de asta data pe cine trebuie, nu pe cine isi impune...

duminică, 11 decembrie 2011

Visuri si vise

 Si probabil ca nu stii de cate ori mi s`a pus palma la gura, sa`mi inabuse strigatele de revolta.
 Nici de cate ori am inchis ochii umilita de propriile`mi sentimente.
 Sau de cate ori am vrut ceva, l`am atins si l`am pus la loc intr`o vitrina, convinsa fiind ca nu mi se cuvine.
 Nici tu nu poti veni mai aproape. Mai aproape de atat nu se poate. Cat sa fi trecut? O saptamana, poate. Si inca vreo doua zile. Atata timp de cand te`am cunoscut, atata timp de cand mi se pare ca am fost in umbra ta o vesnicie...
 Te vad aievea`n fata mea si`mi vine greu sa ma gandesc ce si cum. Cum si cand. Cand si de ce. Am avut noroc ca mi`ai zambit, ca sa`mi patrunzi in madulare si sa`mi tulburi somnul cu adierea unui vis de dragoste. Eu? Am avut noroc? Am eu nrocul sa am parte de tine?...
 Eu n`am mai cazut atat de repede prada unei obsesii.
 Nu m`am mai uitat atat de timpuriu, nu mi`am mai lasat capul pe spate ca sa vad si altceva decat reflexia`mi ingandurata... Tu... Ai facut ceva. Nu`mi dau bine seama ce, dar voi tine seama de bruma care`mi cade pe sprancene, de apa care`mi picura pe buze, de iarna care`mi scapa din priviri, de fragezimea parului meu verde, de ranile adanci din buze si de palpitatiile inimii, ca sa citesc printre randuri incantatiile pe care le`ai fi facut.
 Nu am mai visat de mult. Nu am mai privit in ochi atat de devreme.
 Nu am mai simtit gust de cantec pe buze straine. Nici armonie in palmele vreunui baiat.
 Nu am mai inchis de mult ochii cu alte priviri in ei. Si poate ca uitasem cum e sa te uiti cu groaza in ochii unui baiat si sa tremuri in suflet de esec. Esec, auzi?!? Si teama de ridicol.
 Altceva nu pot... Nici nu stiu... Nu vreau. Vreau sa`ti tulbur visul intr`o noapte, ca a doua zi sa simti mai abitir cum ca traiesti. Vreau sa fur tot ce`am mai bun din mine. Si sa pun la comun cu glasul tau. Sa te acopar seara cu`un sarut indepartat de "noapte buna", ca sa`ti tina de cald pana in zori. Cand ma voi trezi ca sa fiu aproape cand te trezesti dintre vise si visuri.


 Vreau sa uit cuvinte, sa ravasesc sunete, sa nu mai conteze altceva decat umbra. Umbra mea si`a privirii. Umbra mea si a sambetei in care am cazut mult prea usor... Umbra sambetei si umbra palpitatiilor. A palpitatiilor si  a luminii. A luminii si a caldurii. A caldurii si a mea. Umbra mea. S`o prinzi de mana`n fapt de seara si sa nu`i mai dai drumul pana ce va scanteia infernul in cele 4 zari.

 S`o prinzi de mana si sa o adormi cu cantece de leagan. A doua zi se va trezi in zori, sa fie langa tine cand te trezesti, la randu`ti.
 Si apara`ma de orbirea din priviri, si tine`mi sufletul la adapost de ploi nemernice si nu imi insela gandul bun, nu uita nimic din ce mi`ai spus. Nu am niciun drept asupra ta. Asadar, nu iti voi porunci, te voi ruga: ai mila de un suflet ratacit pe caile intortocheate ale disperarii umane! Ai mila de increderea pe care`o pune`n tine o biata fata din provincii udate de mare, de pe culmi sarutate de zori.
 Si nu`ncerca vreodata sa o minti, caci cat o va tine inima, va fi neincetat in urma ta, ca sa te prinda`n mreje cand o sa cazi...
 Si nu uita de unde am plecat, nu uita ca nu stii cine sunt. Inchipuie`ti numai ca pot si vreau sa iubesc din nou. Imagineaza`ti ca ti`as putea da pana la ultimul gand, cu dobanda. Si`asa va fi, daca vei sti sa minti frumos. Dar si mai bine de vei fi frumos in toata sinceritatea ta.

marți, 6 decembrie 2011

Draga zambete fara chip,

 As vrea sa`ti scriu ceva, insa nu stiu ce. Poate sa incep prin a spune ca te`am visat azi, in timpul "repaosului dominical" de marti dupa`amiaza... Sa spun ca te`am cautat prin tot orasul, numai ca sa te mai vad o singura data. Fara obligatii. Numai sa te vad.
 Doamne... Nu credeam ca mi`ar fi atat de greu sa ma deschid chiar si in fata mea... Ei bine... Nu ma asteptam sa te cunosc. Ma asteptam sa raman cu crestaturi mustind de resentimente in locurile in care inima mi`a fost franta. Sa urasc, ca sa pun ceva in locul iubirii care nu mi`a fost primita. Sa stau in banca mea si sa nu ma leg de nimeni si nimic, ca e mai economic sa traiesti numai pentru tine. Intrucatva, am bifat cateva dintre aceste puncte de pe ordinea de zi... In alta masura,insa... Te`am tinut minte, si asta le anuleaza pe celelalte.
 Tot incerc sa`mi fac curaj sa te gasesc. Sa iti spun in fata ca zambetul tau nu a ramas fara ecou. Ca asta e tot ce a ramas la mine din fiinta ta. Pentru ca putini mi`au zambit din prima asa cum ai facut`o tu. Fara obligatii.
 Sunt patetica, stiu... Cum naiba vreau eu sa atrag vreun suflet langa mine daca nu stiu cum sa`i zambesc in scris?... La asta ma pricepeam cel mai bine...
 Dar as bate orasul sa te gasesc. Pentru ca mi`a placut cum ai cantat si as vrea sa te mai aud o data. De data asta, insa, numai pentru mine. Mi`ar placea sa cant si eu. Dar sa ma acoperi. Nu vreau sa fie prea evident duetul. Ca am facut atatea care nu mi`au reusit si care m`au dat brutal jos de pe scena in mijlocul spectacolului...


 Da,vrei sa`ti spun despre ei? M`ai auzit debitandu`mi monologul. I`am iubit pe rand, fara sa stiu cat m`au iubit ei. Si fara sa le cer mai mult decat clipa. Pentru mine e cea mai de pret. Si aveam planuri mari. Voiam sarutul de sub vasc anul asta... Sarutul dintre ani... Oaa, cate aveam in plan... Mi`ar placea sa`mi fii amic. Sa pot sa`ti spun cate si mai cate... Nu ca te`ar interesa. Dar vreau sa ma stiu eu mai usoara cu un pacat. Sa ma dezleg de ei si sa postesc, ca sa mi se ierte iesirile sentimentale. Sa nu mai mananc carne dulce de iubit necredincios. Sa nu ma mai imbie farmecele desarte. Sa nu mai aiba ecou sentimentele nesincere in pustietatea sufletului meu. Sa nu ma mai atarn de iluzii, carora sa le dau atata viata, incat sa poata intra in viata mea si sa nu mai scap de ele...
 Am trait destule de genul asta... As avea nevoie de un umar pe care sa mai plang uneori. Ca nu`s de fier. Si ce trece pe langa mine nu ramane trecut, ramane sapat in pielea mea. Si daca mi`ar ramane urme de cate ori as plange, acum nu as mai avea chip. Poate ca nu`ti pasa... Dar nu esti langa mine,deci pot sa mai perorez putin...
 Nu stiu ce e in neregula cu mine. De ce toti fug de mine... De ce toti rad... De ce le sunt inferioara altor fete...    Ce au ele si eu nu am?... Ma rog, in afara de fizic... Eu iubesc, printre altele, mancarea si nu o sa pot niciodata sa fiu un supermodel d`ala skinny... Totusi... Daca scriu si simt si sarut pe bune si imbratisez totul sincer, daca iubesc neconditionat si vreau sa`mi gasesc locul intr`o seara in bratele unui baiat, daca visez cu ochii deschisi si ii dau celui de langa mine mai mult decat ii pot oferi,daca il leg de mine prin sentimente si amintiri si dorinte si fotografii, prin randuri si vise si saruturi... Inseamna ca sunt mai prejos de celelalte? Ca sunt o companie rusinoasa?...
 Mda... Si cui sa spun ca inca imi mai pasa? Ca eu inca mai cred in povesti de dragoste cu final fericit si o astept pe a mea?...
 De ce iti zic tocmai tie? Nu stiu... Zambetul tau... Ai pus ceva in el. Ceva care m`a bagat in incurcatura si m`a facut sa visez iar. Tu stii de cand nu am mai visat la propriu? In timpul somnului, ma refer... Mi`ar placea sa stiu ca vezi ce iti scriu. Si ca m`ai cauta si tu un oras intreg doar ca sa imi spui ca ti`a placut discursul meu. Sau ca ti s`a parut ca m`ai vazut la tine la liceu... Eu nu am curajul sa te gasesc... Ma ascund dupa deget ca sa nu vezi ca rosesc. Mi`e rusine sa imi mai arat sentimentele, am vazut ca oamenii cam iau asta in ras... E o ascunaztoare buna, n`est-ce pas?...
 As vrea sa te mai aud o data cantand. Doar o data. Dupa, poate incepe prietenia noastra.

                                                                          Fara nicio incheiere,
                                                                              al tau chip fara zambet.

vineri, 2 decembrie 2011

Pas.

Si cand s`a aplecat peste lac, sa`si vada reflexia, a cazut in patima urii de sine, contrar mitului lui Narcis...

Vinerea patimilor

 Si flacara se lasa peste ea, o cuprinse in brate si o facu scrum. Pamantul se scutura de ea cu indiferenta. O arunca unde`i era locul. Intr`o groapa de gunoi umpluta cu negare, in care toti cei care au iubit si au fost rapusi sa scurg, incet, silnic, in umbra destinului.
 Era o zi calda. Destul de calda incat sa isi dea seama ca lupta pentru ceva derizoriu. Si detul de rece incat sa o inspire si pe ea sa se stearga de praf de tot ce nu i se potrivea manusa. Si a plecat. Tocurile ei sunau sec pe caldaramul obosit. Lumea nu se oprea sa vada ochii ei umflati de plans. Soarele nu se oprea din stralucit doar pentru ca pe ea nu o iubea niciun baiat. Timpul nu se oprea ca sa ii dea ei ocazia sa isi schimbe viitorul.
 Se impiedica si ofta. Ofta si mergea mai departe. Visa si ofta. Visa si mergea mai departe.
 Cine stie unde or s`o duca visele astea intr`o buna zi?... Catre un "el" mai bun. Sau...catre ea insasi...
 Plangea inlauntrul ei, plangea ca nu a putut sa fie mai buna, ca nu a stiut sa fie umana, ci doar divina... Nu a stiut sa`si limiteze bunavointa. Mereu a stat prost la capitolul asta. A facut unele greseli, dar recunoscandu`le, a fost iertata de catre cine trebuia... A`ti recunoaste vina, chiar si atunci cand nu o ai, te face divin. Si v`a purtat in suflet, nerecunoscatorilor! V`a dat tot ce putea, din resursele ei limitate... V`a hranit cu maternitatea de care nici macar ea nu credea sa fie in stare. V`a promis luna de pe cer si voi nu ati avut rabdare sa vedeti cum se chinuie si se imbata cu apa chiara la fiecare pas in avans spre Univers... Nu va place voua sa radeti? Puteati sa asteptati sa vedeti cum nu reuseste si sa`i reprosati ca nu e incercat destul de greu...
 In toata lumea asta, asteapta sa`si gaseasca jumatatea la fiecare pas. Asteapta un prieten adevarat.
 Si tocurile ei ii sfaramau antebratul de asfalt. Asfalt incins. Suturi desprinde. Emisfere cerebrale tocite. Coaste deshumate. Brate desfranate. Buze clapauge si urechi lipite de talpi.
 Si bratele ei se leganau pe langa corp. Toc-toc-toc... Si inima ei se batea de asfalt. Si tocurile ei ajunsesera acasa...
 Toc-toc-toc... Sufletul ei,insa,nu. She was kinda... Knock-knoc-knocking on the Heaven`s door...
 Si au impanzit`o reprosurile. I s`a facut de somn, dar nu era nimeni sa`i cante un cantec de leagan. Asa ca a adormit sihastra, ca in atatea alte zile. Si`a facut cruce si a multumit pentru dezamagirea zilnica. E data de Sus, asa ca o accepta cu mandrie si o poarta cu modestie. Nu a mai visat. A cazut. Si nu s`a mai ridicat.

duminică, 27 noiembrie 2011

Intro in viata noua

 Umblu de bezmetica prin lumi paralele ca sa caut ceva ce am chiar langa mine. Imi fuge cerul de sub picioare gandindu`ma la tine. Si nu am nicio sansa sa te privesc in ochi mai devreme de a doua zi.
 Macar sa fii langa mine cand ma trezesc. Macar sa ne bem cafeaua impreuna pe o raza de soare,leganandu`ne pe brate ca intr`un hamac. Macar sa ne privim in ochi zambind si sa intoarcem capul ca sa ne imaginam clipa urmatoare. Macar sa fii aici cand adorm.
 Macar sa pasim impreuna pe scena. Si eu sa iti spun tot ce am de spus. Ca acolo nu ma poti opri.
 Zac inerta pe retina ta. Numai suflarea`ti mentolata ma poate readuce la viata. In ochii tai sunt o papusa de carpa inzestrata cu suflare si inconstienta proprie. In ochii mei esti un urias. Pogoara`ti harul peste mine si adu`mi sangele`n vine,adu`ma la viata cu un gest din degetele tale slabe. Tine`ma toata in brate si nu ma scapa pana ce nu ma aduci printre cei vii.Scufunda`ma in faldurile robei tale de ganduri si nu ma mai scoate de acolo pana nu primesc parohia ta sentimentala! Jura`te pe Dumnezeul tau ca nu mai vei lasa sa iti pier intre degete.
 Promite`mi ca nu vei lasa viata`mi sa ti se strecoare sub unghii pana ce ti le va impanzi de seva poetica. Spune`mi ca inca nu ti`ai terminat tigara. Ca mai ai si un fum pe care sa mi`l strcori sub pleoape,sa pot sa vad din nou si sa devin dependenta de muscaturile din filtrul carnii tale.


 Tu,lumina,fa`ma scrum si arunca`ma in patru zari. Tu,noutate,prihaneste`mi inima si refa`i bucatelele,coase`o cum stii tu mai bine sa nu se vada ca a fost violata de infidelitate pur sufleteasca. Slujeste`mi la altarul pe care il fac prieteniei. Aprinde`mi foc din vreascuri otravite,ca sa imi purifici inima de ura si negare. Picura`mi scantei in gura ca sa mi se umple de iubire si de miere,sa usuce fierea si sa`mi redea graiul pierdut in lupta cu timpul.
 Clipa,adu`ma langa el!...
 Maine vreau sa ma trezesc cu tine in minte. Ca, tot gandindu`ma la tine,sper sa te aduc aproape. Sa te recreez in universul meu plin de flori sapate in zapada. Plin de ceruri virgine si de pamanturi pacatoase. Plin de mine si plin de el insusi. Univers golit de infatuare si umplut cu paie seci ce se aprinde la primul rasarit din iubiri noi.
 Maine vreau sa ma trezesc mai grea de tine si mai slaba de mine. Tu vei atarna cel mai greu la cantar.
 Maine ai vrea sa te trezesti cu gandul la mine?

miercuri, 9 noiembrie 2011

Zambete de pamant

 Ma intorc de la liceu. Pe acelasi drum pe care,acum,il bat cu altcineva in suflet.
 Calc pe inimi fraged frante,fara sa`mi pese ca le mai strivesc o data. Le strivesc cu ciuda,cum ti`am strivit si tie buzele. Nu ma intereseaza consecintele,ma simt lovita in plin doar de gravitatea clipei. Am invatat sa o traiesc. Stii,a fi posesiv arata ca iti pasa. A fi posesiv e drumul lor catre tine. O legatura inacceptabila si foarte utila intre tine si societatea care te`a renegat. Nu conteaza. O tai din radacina. O iau cu totul de la capat.
 Toamna mea incepe cu noi. Toamna mea incepe acum. Luna asta,o vom trai in doi.
 Ma confund cu peisajul pamantiu din jurul meu,lutul e fondul meu de ten,prefer sa`mi fauresc masca din frunze coapte si fructe uscate de soare. Prefer sa fiu catalizator in reactia asta chimica dintre noi. Nu ma gandeam ca o sa mai pun otrava in gura. Cel putin,nu atat de curand. Pentru mine,fericirea si zambetul sunt de fiere. Sunt rare. Sunt scumpe precum veninul sfintilor. Dar mi`ai redat increderea in mine. Mi`ai aratat ca o prietenie trece de toate granitele,atunci cand sufera latent.Cel mai greu e sa fii prieten cu cineva pe care il iubesti in secret. Sa cersesti din priviri sansa la un loc din sufletul lui,dar sa nu cutezi niciodata sa`ti dirijezi cuvintele spre buzele lui. Stii ce mi`as fi dorit sa am curajul sa fac? Sa nu te salut,sa vin la tine si sa te sarut direct. Cred ca iti inchipui cat de dor mi`a fost de tine,chiar daca eram incurcata sufleteste cu altul. Pe care,oricum,nu l`am mintit vreodata. L`am iubit,atata timp cat a fost necesar. Cand nu a mai meritat,a rupt chiar el vraja si mi`a redat libertatea si integritatea morala.
 Stie si el,imi era dor de tine din cand in cand. Stii de ce imi era cel mai dor? De orele pe care le petreceam la telefon. De mesajele pe care le asteptam cu sufletul la gura. De fiorii primei iubiri. De orele in care ne tineam de mana pe sub masa,atunci cand mergeam impreuna la pregatire. La tot ce mi`ai oferit cat timp lucram ca stagiara la intreprinderea ta sufleteasca. Mi`a fost dor,n`am negat niciodata.
 I se pare corect sa scriu despre tine acum? Nu stiu. Nu cred. Nici macar nu vreau. Am scris destul si despre el. Acum intorc la propriu foaia si trec si pe la tine. Deci... Ne intalnim din nou.
 Nu sunt altceva decat un suflet ratacit pe caile intortocheate ale disperarii umane. Viata e o cocioaba cu mii de etaje,un paradox interpretabil,dar si o dogma fara talc. Viata nu e altceva decat o prelungire a inconstientei prenatale... Si moartea- o prelungire a inconstientei vitale... Oamenii nu`s oameni,in sine. Sunt papusi de carpa inzestrate cu suflare si inconstienta proprie. Eu nu neg faptul ca atarn de itele altcuiva. Condu`mi sufletul pe caile pierzaniei! Nu`mi pasa.


 Eu stiu ca ma pot tine de propriu`mi suflet pana in momentul in care il voi pierde pentru vreunul dintre voi. Demoni! Asasini ai liberului cuget! Lanturi ale graiului meu curat! Inhamari la cele mai grele si mai frumoase chinuri... Legari de cea mai dulce glie. Pact curat cu diavolul pentru pacatul care o sa ma separe iremediabil de perfectiunea spre care tind cu abnegatie de virgina...
 Dar mi`am curatat gandul,astfel incat sa te pot tine de mana fara mustrari de cuget. Tot ce ma lega de trecut s`a cristalizat in pagini de poezie. Si s`a terminat. Iti multumesc ca mi`ai adus toamna in vine. Azi sau maine,tot trebuia sa o simt. Daca cineva m`ar imortaliza acum in piatra,ar reda prea putin. Daca m`ar imortaliza in huma,ar spune,poate,prea mult. Daca m`ar sculpta in carne,i`ar aluneca dalta si m`ar zamisli cu aripi. Si mi`ar da condeiul in palma. Sa pot sa scriu despre voi fara de incetare,asa cum imi e menirea. Asa cum am ajuns pe lume.


 Si,drept tatuaj,mi`ar desena o lacrima. Semn ca stie si el ca`s sora cu suferinta si ca tot ce va iesi din mine,va iesi in lacrima si dor. Ca voi tanji dupa zambet pana in clipa renasterii,iar,cand voi fi pusa in fata ei,ma vor podidi lacrimile de atata sansa...
 E toamna,dragule. Iti multumesc ca ma ajuti sa o simt pe pielea mea.

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Spune`mi.

 Intr`o scorbura zidita dintr`un stejar secular,in firide nestiute de nimeni,in talpi lipite de asfalt,se ascunde o inima imprastiata in cele patru zari. Inima incinerata. Instrainata de trup. Cel mai sadic cadou pe care ai putea sa il primesti: inima unei fete care iarta,dar nu uita,inchisa intr`o caseta facuta numai din lemnul trandafirilor pe care i`ai adus tu... L`ai primi?
 Ploua afara cand m`am decis sa`mi pun ordine in inima si sa ma fofilez printre umbre si asfalt. In inima mea era soare de despartire,simteam,profetic,ca sfarsitul lumii mele e aproape. M`am asezat in fata portii tale,asemeni unui cersetor ce te ameninta cu santajul sentimental. Ma uitam pe geam cu insatisfactia unui apropiat dat afara din casa sufletelor voastre. In imaginatia mea se facea ca langa tine era alta fata,te iubea alta,ramanea peste noapte la tine si se uita cu ura la homeless`ul plouat din fata portii. Simtea ca nu o sa poata face mai multe ca mine in nicio privinta... Mama ta era acolo... Ea ma compatimea,simteam asta din stropii de cafea care ii alunecau,usor,pe gat si din lacrimile care i se pralingeau pe degetul aratator cu care ma chema la tine,pentru inca o noapte pe care nu am apucat sa o traim impreuna. Ea inca isi dorea sa te stie stapan pe sufletul meu...


 Intr`un fulger,m`am lipit de fereastra ta si te`am vazut razand cu ea in fata calculatorului,luand`o in brate exact cum ma luai atunci cand ne apropia vreo adiere. Te`ai speriat si te`ai intors. Nu m`ai vazut,m`am confundat cu o umbra. Si ti`am intrat pe sub piele. Nu era un blestem,dar parca n`ai mai putut sa te apropii de ea. In seara aia,ai dormit cu sora ta. Nu te`a simtit cand ai plans,eu,insa,iti zvacneam in sange la fiecare nod care`ti pulsa in gat,la fiecare tresarire involuntara,ca un spasm ce ti se prelungea pana in inima si nu te lasa pana nu te stia in regula. M`ai absorbit cu dorul tau.
 Ti`ai propus sa ma suni. Dar cum,naivule,cum era sa iti raspund,daca ma inghitise,cu totul,trupul tau atat de frumos imperfect? Am iesit,usor,din tine,ca sa pot sa ma apropii si sa`ti sarut taliple,sa le incalzesc,apoi sa`ti blagoslovesc tampla si sa te adorm sub vraja mea. Si ai adormit. Ma simteam implinita,ca o mama,al carei copil a terminat convalescenta si se odihneste,sub atingerea magica a vindecarii,in bratele ei ostenite. Stii cum te iubeam? Cu indarjirea unei mame. Cu inconstienta animalica.
 M`am mai plimbat o data prin casa. Nestiuta de nimeni. Pierduta de identitatea`mi fugara si dezonoranta. Incognito. Tatal tau suferea. Mama ta uitase sa mai viseze. Sora ta se odihnea greu,aproape fara de suflare. Si iubita ta... Ma simtise si plecase pe nesimtite acasa...
 Ti`am facut clatite. In forma de inimioara. Asa cum mi`ai facut tu vara... Ti le`am lasat pe birou. Roseata de pe ele nu avea gust de zmeura sau de capsuni... Era amara... Puteai sa masori alcoolemia dezolarii in ea... Am sarutat pernele din patul tau si nu se vor mai odihni in veci. Nu se vor mai vindeca de toate partile uitate din mine...
 Am plecat. Acum ca mi`am lasat amprentele post-traumatice pe toti porii peretilor casei,ca mi`am impregnat aroma de sudoare indulcita de otravuri in fundatia casei,ca v`am privit pe toti,laolalta,dormind,ca ti`am vegheat somnul si ca te`am mai iubit inca o zi din timpul pe care il mai aveam... Mi`am permis sa plec.
 In alta seara,cand gandurile`mi vor rapai pe ferestrele tale,sa nu te mai uiti pe geam. Umbra mea traieste in concubinaj cu ideea ta de cuplu. E singura si nefericita. Dar nu mai e a ta... In seara aia,m`am uitat pe mine in pivnita casei tale. Dezgroapa`ma cand ne e cel mai greu sa traim un` far` de celalalt. Adu`ma la lumina cand nu vei mai vrea sa ma blestemi pentru fericirea pe care am avut nenorocul sa ti`o torn cu de`a sila in viata. Sa`ti ramana hartiile mele drept mostenire,care sa ateste viata pe care am pierdut`o. Sa`ti ramana literele mele inseparabile una de cealalta,care sa`ti promita iubire eterna. Sa`ti ramana parfumul meu in nari,ca sa stii ca si tu mai traiesti,inchis intre ridurile canapelei mele,cuprins in hainele mele,presat intre paginile caietelor si muiat in calimara cu cerneala. Portretul tau robot staruie pe unul din lobii creierului meu. Si pe perete sta,stinsa,urma unui glont care a ajuns,fara sa vrea,drept in humerusul meu. Si mi`a retezat dreapta. Astfel ca,de maine,nu sper,dar nu voi mai scrie despre tine...
 Ureaza`mi ranire usoara...

joi, 3 noiembrie 2011

Prelegeri dintr`un suflet chel

 Timpul trece,parca,altfel in fiecare zi. Viata se misca cu alti pasi de cand am ramas doar noi pe Pamant. Si cu totul altfel cand ai fugit si m`ai lasat unic paznic al Camerei Secretelor. Timpul trece gol,se aude in goana lui ca in filmele western,e reprezentat grafic printr`un rotocol de praf ce`mi tot da tarcouale,ma urmareste ca un nor anevoios de gaze toxice...
 Imi schimb aspectul ca sa insel timpul si sa ma pacalesc pe mine insami ca nu am imbatranit cu zece ani de cand ai plecat. Grijile se apleaca numai spre partea mea,nu mai exista suflet pe celalalt taler al balantei,care sa`mi echivaleze sentimentele... Si pleoapele`mi grele de plumb se trag psete buze si le pecetluiesc ca lespedea pe mormant.
 Am plecat in lumea goala,sa le vorbesc celorlalti absenti despre ce am patit.
 Mi`am inceput predica pe malul unei mari. Nimeni nu ma asculta. Dar eu ma simteam asemeni celui mai ovationat orator. Unicii martori mi`ereau valurile si pescarusii. Le`am marturisit ca tu stai la baza inceputurilor mele materiale. Prin iubirea pe care mi`ai dozat`o periodic in trup,m`ai ajutat sa fiintez. Sa intru in randul oamenilor. Ne`am ratacit,intre timp,unul de celalalt. Eu,asemeni unui fiu risipitor,am vrut sa ma intorc,m`am cait pentru greselile pe care nu le comisesem. Era,insa,prea tarziu. Casa de bilete a sufletului tau a afisat SOLD-OUT la spectacolul vietii tale. Nu am mai apucat sa prind vreun loc. Ma gandeam sa iau postul de figurant,in ultimele randuri ale piesei tale. Am incercat pe la toate usile,la toate geamurile,dar erau zavorate,puse sub cheie si sub moarte. Nu te`am mai vazut...
 Pe plaja era zapada. Si eu mergeam desculta prin ea,lasand urmele de sange de care stii prea bine. Visam sa ne iubim pe prima zapada a unui an urmator...
 Le`am zis tot. Pareau ca ma asculta.
 Cui sa spun,daca nu celor care nu graiesc ca sa imi intrerupa apologia?... Le`am mai spus si ca ii rog sa mi te aduca inapoi. Dar mi`au adus un glob de cristal in care tu radeai superficial si superior la auzul numelui meu... Iar eu eram aproape langa tine...  Asa ca,pentru prima oara in viata,am decis sa trec mai departe. In fata mea,orizontul era mohorat si zapada se innegrea cu fiecare pas pacatos de`al meu. Dar mi`am spus ca nu va fi asa mereu. Ca,din moment ce Pamantul nu mai vrea sa auda de obsesia mea pentru tine,ar fi cazul sa o acopar cu un patrafir si sa`mi trec pacatele in lumea de dincolo,sa incep o noua viata,curatita de nevoia de tine.

 E greu. Zile. Fire de par uitate pe asternutul tau. Momente. Saruturi. Machiaje. Arme. Prietenii. Amintiri. Comuniune. Perfectiune. Anotimpuri. Luni. Pagini. Culori. Acum- alb`negru. Sepia. Trecut. Toate au fost si mi`as fi dorit sa se mai fi intamplat macar de 10 ori pe atata.
 Momente furate din viata ta. Le`as rechema,dar am uitat parola care te dezleaga de ce nu`ti apartine.
 Saruturi uitate pe buzele mele,care nu vor sa plece cu primul tren spre litoral. "Vara trecuta imi spuneai ca sunt valul ce il asteptai..."
 La auzul numelui tau,ma dau trei pasi in spate si imi fac semnul crucii,ca pentru blestem. Nu e un blestem,dar ma feresc oricum de incantatiile amintirilor. Nu vreau sa dezgrop ce ai ingropat tu,nu am nevoie de o cariera de necrofil sau de sapator autorizat la "Eternitatea" relatiei noastre...
 In schimb,Doamne,tare`as vrea sa dezgrop fundatia fiintei mele... Sa pot sa o refac,sa nu mai fie vulnerabila la saruturi si sentimente. Doare sa te darame cineva si sa simti ca nu te vei mai putea recladi in veci.
 Marea s`a trezit din somn. Nu mai eram singura pe lume. Viata mi`a adus in cale darul pe care nu l`am avut niciodata,sau pe care nu invatasem inca sa il pretuiesc: Prietenii. Sangele pus in lacrimi ne`a unit,ca si cand ar fi simtit si ei cum e sa ti se dezintegreze sufletul. Ca si cand ei toti s`ar fi despartit de noi. Cineva,acolo,sus,nu iubeste izolarea...
 Cineva,de oriunde s`ar afla,ne`a pecetluit ruperea in doua pentru totdeauna. Mi`a taiat o aripa,iar tie ti`a luat o coasta ca sa ma recreeze pe mine. Fiecare va plati insutit pentru sacrificiu.


 Dar iti promit ca vei primi inapoi,cu dobanda,ce a fost de drept al tau. Si eu imi voi recapata aripa care nu ma lasa sa ma transfer in plutonul de executie al ingerilor... Coasta ta... Din mine se va naste,oadata,un copil. Iti va purta numele,in amintirea sensului pe care mi l`ai aratat. Aripa? Candva vei iubi si vei avea binecuvantarea mea,sa`ti implinesti iubirea pe care nu ai vrut s`o scrii pe fruntea mea. As fi fost mandra sa`i port cicatricea peste veacuri,risipita`n osul meu parietal. Schimb cinstit.
 Si din copacul cel vesnic fara frunze a picat o castana coapta. S`a rostogolit cu sunet gol pana la picioarele mele vinete si sangerande si m`a oprit din vorbit. Pe plaja? Castan... M`am incaltat cu un val inghetat si am pornit mai departe. Sa vorbesc sufletului despre cum arata odata sufletul meu... Sa`i arat o fotografie de pe vremea cand nu era un profet chel si dezbracat de piele si ligamente... De pe vremea cand era exilat in iubire si nu`i pasa daca primea azil politic intr`alt suflet. Azi... E refugiat pe o plaja goala,pe care nu mai calca nimeni. Miroase puternic a suflet lancezit,a inima putrezita,a om uitat de lume...


 Primeste,ingere,asta prelegere cursa dintr`un suflet beteag,care nu`si mai poate scrie singur destinul.

marți, 1 noiembrie 2011

Cantec de leagan

 Fetei i s`a facut somn. Unul greu,ca o coma a amintirilor. El nu mai era acolo,sa i se puna la capatai cu paharul de vin,sa i`l faca perfuzie si sa o trezeasca la prezent. El lipsea din convocarea zilnica. Pe ea nu o durea inima,o dureau bataile ei. Si s`a asezat pe canapea,si`a pus capul pe bratul ei ros,care parea ca ii palpita sub vine. Sa fie si canapeaua la fel de roasa pe dinauntru ca si ea? Sa`i iasa captuseala prin toti porii? Sa`i planga`n ochi pana or sa`i sece ei lacrimile?...
 I s`a facut de plecare. Decalatorie. De nemurire. I s`a facut de dor si el nu era acolo sa`i descante de moarte. Sa plece azi sau sa o lase pe maine?...
 Si s`a intors pe partea cealalta,sa simta cum ii trage inima la tarana. Si`a impreunat coastele a rugaciune si si`a lipit buzele,cum face in fiecare seara,inainte sa adoarma. A alungat blestemul ce`i dadea tarcoale,s`a inchinat la Ceruri si s`a gandit la ei pana cand i s`a facut de disparut. S`a intors pe spate si si`a pus mainile capatai,ca sa nu le tina impreunate pe piept,sa`i sufoce inima in causul lor... Si s`a culcat.
 O leganau iar bratele lui. Au amortit de greutatea capului ei. O saruta pe frunte,ca atunci cand il durea inima sa o priveasca dormind. Isi pune capul pe pieptul ei,ca sa il salte respiratia ei neregulata si sa il indemne la viata bataile inimii ei. Era odata,intr`o vreme indepartata,un baiat care traia din pulsul iubitei lui.
 S`a strans pe pieptul lui ca o sfera ce fusese desfasurata. S`a implinit iar in mainile lui vii. Dar nu a deschis ochii. Arespirat pentru ultima oara si a adormit. El a mangaiat`o pe crestet,ca si cand si`ar fi amintit cum mirosea a vant cand se rasfira pe pernele lui,mai odinioara. Ea s`a mai rasfatat o data,ca din alta lume,nehotarata daca sa plece sau sa mai ramana in visare. Cand s`ar fi trezit,el oricum n`ar mai fi fost langa. S`ar fi izbit de realitatea zilnica...
 Mana lui i`a alunecat pe umeri,le`a dezmierdat rotunjimea care se racea cu calm. I`a inconjrat grumazul,a mai sarutat`o o data pe tample si a hotarat sa faca un popas pe cutia ei toracica,sa`i verifice rezonanta. Dar inlauntrul ei nu mai batea toba fericirii.
 S`a speriat,si`a lipit buzele de gura ei intredeschisa,i`a picurat viata intre dinti,pana in vinele amortite,dar in van. Plecase cu cateva minute inainte,sa`si implineasca misiunea: aceea de a`l veghea tot restul veacurilor. De a fi canonizata ca ingerul lui pazitor...
 Cu disperarea iubirii inca neterminate,a luat`o pe bratele amortite si vlaguite de nesomnul trupului intreg,a coborat`o pe scari si a dus`o undeva unde sa i se deschida inima si sa revina la viata. Era frumoasa moarta. Doamna alba a visurilor lui. Brusc,a avut revelatia vietii lui: fiinta care l`a invelit in noaptea aia,inainte de a o cunoaste si care s`a indepartat cand a simtit ca`i tulbura somnul era EA. Trecuta de parteacelor drepti,slabita de evocari si plenitudini sufletesti sapate in stanca.
 S`a chircit in bratele lui. S`a facut pisica. Apoi umbra. L`a sarutat pe obrazul asudat si rece si i`a urat gand bun si iubire eterna. Si l`a parasit,impotriva vointei ei,pentru prima si ultima oara...
 In palma lui s`a strecurat o adiere,palma ei de altadata. Si el s`a strans in sine si nu a mai plecat nicaieri. Pacatul de a o fi facut sa sufere intr`atat nu l`a mai lasat sa plece de langa copacul in care au stat intr`o primavara timpurie si s`au sarutat... Clopotul manastirii batea a vecernie. El a pus capul pe o ramura noduroasa si a asteptat sa`l gaseasca zorile,ratacit de lume fiindca a pierdut`o pe ea...

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Avant-premiere pentru primul meu volum de versuri

                Ecouri pe gheaţă

 Când patinez pe patinoarul de incertitudine,
 Singurul lucru cert e căderea.
 Mă ridic şi planez asupra mării de suspiciuni,
 fără să ghicesc dacă îmi place,sau,măcar,
 mă tentează.
 Tu te răzbuni pe mine prin tăcere.
 Glasul meu tăios nu penetrează gheaţa,
 Sunetul se reflectă,
 mă plim printre ecouri de gheaţă.
 Încinsă,mă propag pe punctual de incidenţă
 al inciziei luminii,pătrunzând incisive
 în imoralitatea incertă a incestului.
 Mi-erai cel mai bun prieten.
 Incomod,incomestibil,incomparabil,
 incomensurabil,incompatibil,
 glasul meu incoherent mă zideşte pe gheaţă,
 mă sculptează pe pielea ta de netatuat,
 mă răzbună pe retina ta
 inviolabilă.
 Mă mai ţii minte?
 Sunt imaginea pandemică e
 corectitudinii şi moralităţii din viaţa ta.
 Dacă ai ales să-şi trăieşti viaţa
 Într-un pandemoniu,
 Nu pot face sacrilegiul de a-l
 sanctifica prin sinceritatea mea.
 Albul contrastează.
 Migrează-ţi sufletul spre purgatoriu,
 Curăţă-ţi frica de mine şi încearcă să asculţi.
 Vrei să mă mai cunoşti?



         În marea trecere (Ce vreau)

 Mă pregătesc să fiu un mamifer fără coloană vertebrală
 Şi să mă ataşez de tine asemeni unui parazit.
 Să-ţi sug lichidul vital până ajungi ca mine
 şi te ataşezi de tine ca să ţi-l recapeţi.
 Vreau să te iubesc nebun,animalic,
 fără nicio responsabilitate şi fără nicio consecinţă.
 Să nu mă abţin să urlu de plăcere
 dacă presiunea intercostală devine prea mare,
 să nu mă abţin să torc dacă îţi simt
 degetele ca pe prelungirile vertebrelor mele.
 Vreau să te iubesc cu ură,ca la sfârşitul lumii,
 când sângele se face apă,iar apa se contaminează
 cu plasmă.
 Vreau să te iubesc ca şi când,în învălmăşala
 de trupuri care se iubesc te-aş putea confunda
 cu un sălbatic revenit la realitate,
 ca şi când ameninţarea dinţilor tăi sticloşi ar fi reală.
 Vreau să te iubesc numai pe tine
 până la sfârşitul lumii mele.
 Dacă e prea puţin,plusez cu vieţile mele viitoare.
 E ca un joc de noroc.
 Dacă nu eşti atent,poţi să mă câştigi
 pentru totdeauna.


© Riri. The next big thing.

miercuri, 26 octombrie 2011

Ce nu te omoara,te intareste.

 Azi ma uit in oglinda si vad alta fata. Am in ochi umbre de iubire,pe buze urme de sarut si pe obraji purpura primei iubiri adevarate. Acum sunt adolescenta. Am invatat sa pierd cu demnitate si sa nu ma revolt impotriva destinului- oricum nu are niciun rost. Ma trezesc si`mi rememorez replica: "Bai,am fost iubita. Ce mai conteaza de acum?"
 Or sa fie si mai multe. Poate tot mai putine. Dar in 2 zile am simtit ca intru in viata si ma scufund in ea,ca`ntr`o oaza de nisipuri miscatoare,pana la gat si chiar mai sus... Viata te ia prin surprindere cand ai nevoie mai putin. M`a aruncat din cer,de acolo de unde credeam ca imi e locul si m`a invatat lectia umilintei. Mi`a aratat drumul spre casa si spre prietenii pe care i`am neglijat doar ca sa`i fiu alaturi mereu si mereu si mereu. Nu zic ca n`a fost corect,pe de`o parte. Nu pe de`a`ntregul. Ca acum ma intorc la ei cu coada intre picioare si cersesc un colt de suflet pe care sa ma asez si sa plang pana consider ca pot reveni la lumea reala. Un umar pe care sa imi odihnesc capul doar o clipa lunga,pana cand va trece iarna si`mi va renaste sufletul. Nu`i mult. Si ei asteapta. Si eu le multumesc.


 De maine nu sunt alta. Sunt tot eu,dar fara mine. Nu zic ca nu`mi place viata,am invatat sa o gust iar,dupa ce mi`a dat cuvenitul sut in cur. Are gust de praf de pe bocanci,de carti,de Eugenii si cafele de la automat. Are gust de prietenii uitate si de timp care vindeca tot si le vede toate.
 Nu`ti cer sa te intorci,te inteleg,stiu ce ai facut si de ce. Preferam sa ma faci TU sa inteleg. Sunt destul de departe,dar nu suficient incat sa fi uitat ca o sa mai ai nevoie de mine. Nu sunt manta de vreme rea,dar ma poti pune in cui,sa ma iei cand vine iar sezonul ploios si te vor inghesui in casa averse de sentimente de nedistins. Am ramas alaturi chiar si celor care m`au tradat,si nu`s Iisus,ca sa ma simt fara de pacat si tradata pe nedrept. Stiu cand gresesc si imi cer scuze. From now on.
 Rad cand ma gandesc ca visam sa avem impreuna 2 copii,o fata si un baiat,pe fata sa o cheme Amaranth si pe baiat Pavel. Rad cand ma gandesc ca ne ardea de casnicie,cad nici nu ne cunosteam mai departe de ziua de ieri,pe care o aveam in comun. Cine stie daca am avut vreodata altele?...
 Ma simt oarecum pustiita. Si nu`mi e rusine sa spun ca ma agat de orice speranta. Dar nu cu disperare,ca pana acum. E meritul tau,ca m`ai invatat sa stau demna in fata avalanselor vietii. Cam tarziu si cam de inteles de ce voiai tu,de fapt,sa ma pregatesti. Dar a fost. Uite,nu suport ca,intr`o singura zi,sa se duca totul de rapa. Din iubiti sa devenim aliati la impingerea rotii vietii. Sa tragem impreuna la jugul vietii unuia fara decelalalt. Si asta sa ramana totce mai avem de facut. Stiu ce era de facut,iarta`ma ca am vrut ceva mai multa iubire in ultimele zile,ca mi`a prisosit intr`adevar in celelalte. M`ai  facut sa ma simt unic. Si nu`mi pare rau. Doar ca inchid ochii si ne sarutam in intuneric,indelung,asa cum obisnuiam odata,care se indeparteaza cu fiecare secunda care trece. Sa fim intelesi: nu vreau nimic de la tine. Scriu doar ca sa ma impac cu mine insami si cu decizia asta insolita si inoportuna pentru inima mea,care inca mai voia sa iubeasca. Ea simtea ca nu s`a terminat. Nu vreau sa`ti provoc mila,sa te dezgust,sa`ti intorc stomacul pe dos cu niste combinatii dulci-amarui. Vreau numai sa`mi explic ce a fost.


 Viata mea a luat`o pe alt drum. Hotarat. Dar nu ma impiedic,nu ma poticnesc,caut altceva. Ceva in care sa`mi pun iar toata baza si care sa nu se clatine la prima furtuna. Maine merg iar pe acelasi drum. Dar fara tine. Sa nu crezi ca nu plang. Lor le zambesc si le vorbesc deschis,dar daca m`ar cunoaste,ar vedea ochii rosi de nesomn si de plans. Umflati. Exoftalmici la vederea lui. Scursi dupa timpul in care au privit un abis caprui.
 A trecut prima noapte. Vor trece si celelalte 1001. Repede si`n somn de voie,ca nu mai am ce visa,subconsitntul e letargic si hiberneaza involuntar. Am luat o pauza din a mai visa. M`am angajat la vederea lumii asa cum e. Si le iau pe toate ca atare. In mana sau in gluma. Depinde. Viata mi te`a oferit,viata mi te`a luat. Mi se pare corect. Hai sa trecem peste. Chiar daca mainile ne sunt impregnate cu amintiri greu de (re)negat,chiar daca mintile ne sunt pline de ce a fost,chiar daca veasul se misca inapoi,spre momentul cand ne`am imprietenit,chiar daca buzele noastra murmura un singur nume...
 Sunt mai departe. Dar inca alaturi.


●◦.••◦° Riri`.→Hmmmm.°◦•: Viata ne trimite ingeri,iar cand ii izgonim,ne aflam prigoniti intr`o viata anosta,fara noi si fara noima.

Ce bine ca esti - Nichita Stanescu [Tribute to the fallen leaves and the minutes which passed away without taking me with]

 E o întâmplare a fiintei mele
si atunci fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrisnesti intr-o imbratisare
mereu dureroasa, minunata mereu.
Să stam de vorba, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.
Du-mă, fericire, în sus, si izbeste-mi
timpla de stele, până când
lumea mea prelunga si în nesfirsire
se face coloana sau altceva
mult mai inalt si mult mai curând.
Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se amestecindu-se,
doua culori ce nu s-au văzut niciodata,
una foarte de jos, intoarsa spre pământ,
una foarte de sus, aproape rupta
în infrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntimplarii ca sunt.

duminică, 23 octombrie 2011

Portretul adolescentului ideal [Fragment din tema la romana]

 Adolescentii au fost intotdeauna prototipul consumatorilor ideali. Orice li se serveste e bine primit si foarte util intr`un anumit punct al existentei lor dezechilibrate. Insa nu vreau sa descriu generic o masa de hibrizi umani cu acnee juvenila si mintea frumos dezorganizata,m`as opri asupra portretului adolescentului ideal.
 El nu a fost niciodata inteles,indiferent de circumstante. Este un boem in toata regula,ce colinda in singuratate cafenelele,in cautarea propriului sau coltisor. Intra,absent,in vorba cu toata lumea,are aerul dezolat al unui "geniu pustiu". Scrie romane de dragoste pe care nu le termina niciodata,din lipsa timpului fizic necesar. E implicat in toate si nu se daruieste nimanui,ci nimicului. E un filozof transparent care trateaza cu gravitate probleme existantiale si fete ale maturitatii pe care nu a ajuns,inca,sa le cunoasca.
 Este insusi omul frumos. Aura asta il insoteste ca un pacat de moarte,il diferentiaza si il separa iremediabil de ceilalti. Societatea l`a renegat,nu mai e la moda,e intruparea rebelilor secolului al XIX-lea... Cu parul ravasit,zambetul implacabil,hainele sifonate,tigarile la purtator,cu ochii pierduti in zari straine de orizonturile celorlalti,abia treziti de racoarea diminetii din betia de aseara. E intotdeauna in depresie,cauta caile lumesti spre indreptarea trupului si a sufletului,deopotriva. E un alchimist care lucreaza cu esente tari,pe care le combina,in cautarea proportiilor corespunzatoare fericirii.
 E un adevarat cititor,care`si da pe fata abnegatia si afinitatea spre literatura de orice fel. In buzunar are intotdeauna o carte si chibrituri. Citeste,fumeaza si viseaza undeva unde nu`l cauta nimeni. Doarme numai pe iarba,scaldat de roua,altfel are insomnii. Scoala nu`l atrage. E o constrangere,nu`l lasa sa fie ce vrea el,ii taie in mod constient si sistematic aripile. E rebel,nu`l impresioneaza prestanta profesorilor,poate oricand sa`i egaleze,daca vrea. Aerul lui sictirit ii scoate pe toti din sarite,nu se lasa patruns de nimeni,nu`si da cartile pe fata,are mereu o mana buna. Si patrunde voluntar in atatea intimitati...

 Iubeste pentru el si nu vrea sa se vada,altfel e asaltat de papusi goale pe dinauntru,dornice de trupul lui perfect si asudat de profunzime spirituala. La ele e doar imaginea lui. E perechea ideala,la care se preteaza si varsta a doua. Sa deslusesc un amanunt: e baiat. Damele bine se dau in vant dupa el,se vede ca n`au visat in viata lor si ca n`au standarde prea inalte in inalta lor societate. Blugii prespalati si rupti le dau pe spate,li se arata ca un cersetor,dar ce`ar mai face amor cu cersetorul asta fermecator!... Sotii lor sunt deja prinsi de stres,desfigurati de viata. El e intact,asa cum vor ele in fanteziile lor nocturne. El le da ce vor cu zambetul pe buze si cu o indiferenta transanta. Virginitatea nu i se pare o comoara. Putin importa decorul,timpul,perechea... Se lasa`n voia firii,doar-doar o scapa de plictis. Dar parfumurile lor nu`i excita niciun nerv,pielea lor moale nu e proaspata,cum ar vrea el. Ochii lor nu se dilata de placere,nu e multumit de companie. Mai fumeaza,gol,o tigara in fata lor,in patul in care,altadata,se lafaie barbatii lor,ele pica in extaz,iar el se cara din viata lor,murdar de amprentele cine stie caror mosi,prelevate de pe trupurile zvacnind sa i se dea ale visatoarelor astora perverse si lipsite de ocupatie...
 E greu sa`l vezi. Seamana cu o umbra cu chip,un zburator romantic si foarte profund,cu fata neciupita de cosuri sau varsat,cu barba de`abia mijita,care ii ranjeste,tepasa si starnita,din barbie. Si din ochi ce`i iese? Sufletul. Se uita la tine,parca zaresti o licarire,dar se stinge si`ti intoarce spatele. Nu`l vezi a doua oara. Zilnic are pe altcineva.
 E un sinucigas,latent,n`are curaj,dar are intentie. E un ganditor incurabil,nu se va vindeca vreodata de mania persecutiei. Simte ca iubeste si nu e iubit. Ii e frig,e pe drumuri si e seara. Se intoarce la casa lui de carton,in lumea lui de vata,cu vise si ce`o mai avea el pe`acolo... Maine o ia de la capat. Iar o sa`l doara visul,iar i se despica muschii spatelui si`i cresc aripi. Si iar vrea sa plece dintre noi...

sâmbătă, 22 octombrie 2011

Pauza [Furtuna intr`un pahar cu apa...]

 Te`am lasat in seara aia cu niste versuri incropite la nimereala si la repezeala.
 "Azi s`a ofilit ultima petala de trandafir,
  Tu ai uitat ca ma iubesti,
  Eu am uitat sa mai respir,
  Tu ai uitat cum sa traiesti..."


 Nu stiu si nici nu vreau sa stiu cat sunt de adevarate. Dar ma uitam la trandafir si ma gandeam ca a trecut timp de cand l`am primit,ca s`a ofilit. Si ca timpul se va aseza si peste relatia noastra,i,probabil o va ofili... Nu se stie daca va face cu ea ce face si cu vinu`: cu cat se invecheste,cu atat e mai bun... Poate ne va turna zeci de piedici in cale. Mi`e greu sa le prevad,mult mai greu decat mi`ar fi sa le trec. Mi`a venit si mie in minte ca nu va dura la nesfarsit,desi speranta si increderea mea nu se vor stirbi. Voi visa la noi pana in ultima secunda... Azi mi`a venit sa te iau in spatele casei,unde te jucai in parul meu,unde adormeai in poala mea,ascultand muzica,unde incercam sa ne sincronizam bataile inimii,unde fugeam de realitate si ne gaseam numai pe noi,in coltul de intimitate din spatele vietii rutinare. M`am gandit ca,dupa tot ce am facut,poate nu o sa mai am sansa sa te aduc acolo si sa`ti spun ce si cum si nu vreau sa ramana nimic nespus intre noi. Am vrut sa te aduc acolo,sa recreez imaginea verii,sa`ti arat ca tot ce a fost poate,foarte bine,sa mai fie inca mult timp. Acolo am fost noi insine mereu si ne`am iubit mai mult decat oricand,nu ne`am ferit de nimeni si nu ne`am retinut niciun gest. Voiam sa ma impac cu tine acolo.


 Dar s`a intamplat in alta parte,la o tigara. Inca de cand te`am vazut venind am intors capul,presimtind ce o sa se intample. Ai avut o retinere cand m`ai luat in brate si mi`a trecut viata prin fata ochilor. Nu voiam sa`ti dau drumul si nici sa aud ce ai de spus. Dar am auzit,mi`a pasat,m`am lasat dusa de val pana cand m`am accidentat de realitate. Nicio lacrima perversa de a mea nu avea sa`ti clinteasca decizia. Nicio privire exoftalmica si deliranta nu avea sa te asigure ca se poate si fara. Asa ca am luat o pauza.


 Nu am cum sa`ti promit ca nu o sa mai plang,esti universul in centrul caruia ma scald indecisa. Nu iti promit ca nu voi fi devastata,esti astrul in jurul caruia`mi fac vesnica miscare de rotatie. Nu`ti promit ca o sa te uit,esti prea imaginar,ireal,total opus teluricului,picat din alta dimensiune,ca sa pot. M`ai rugat sa nu mai plang. Ok. Nu in fata. Dar ia sufletul ca pe un cap mare si frumos. Din el se varsa atatea sentimente,care nu se strang in alta parte decat pe ridurile lui,il uratesc,dar il insufletesc,daca iti inchipui ca e posibil asa ceva. Sufletul plange sentimente. Nu si le varsa pe fata,dar,mai mult ca sigur,are el o fata a lui pe care o inroseste de lacrimi,cum mi`am asortat eu verdele ochilor cu rosul albului lor... Nu mai e umoare apoasa in privirea mea. Canalul lacrimal e,poate,noul canal Dunare-Marea Neagra. Au ajuns sa ma usture si sa`mi arda fata la propriu. Asadar,nu`ti promit ca o sa reusesc sa`mi tin sentimentele in frau...


 Nu vreau sa te pierd. Scurt. Nici sa`ti intorc spatele. Mi`e frica de faptul ca nu o sa pot sa`ti mai intorc fata. Vreau sa te gandesti la noi ca la ceva frumos. Nu sa`ti puna sula`n coaste mereu,mereu gandul ca se va termina. E ca obsesie mea pentru moarte,de care ma tratez,incet si sigur: nu o sa mai putem sa ne traim idila in regula,cu toate detaliile si toate frumusetile,gandindu`ne ca o sa se termine. De ce dracului am mai fi motivati sa continuam cand ne reamintim in permanenta unul celuilalt ca nu va fi pe veci? Aminteste`ti ca la inceput chiar eram copii si credeam ca vom muri mana`n mana. Si ca nici necrutarea timpului nu ne va desparti. Si nu era frumos sa fim poeti? Este. Nu vreau sa ma aduci cu picoarele pe pamant,sunt o visatoare,e ca aerul pentru mine. Mai bine aura asta feerica a relatiei decat gandul ca se va sfarsi vreodata. Nu o sa mor virgina sau nemaritata,nu ma tem de asta. Stiu ca o sa mai gasesc pe cineva si ca o sa il iubesc. Dar deocamdata te iubesc pe tine si te vreau alaturi pana la sfarsit,pana cand o sa stiu ca s`a stins flacara iremediabil,ca trebuie sa aduc flori la piatra pe care am stat azi,comemorand ce a fost frumos,pana cand te vei fi indepartat mult prea mult ca sa ne mai corelam si amestecam bataile inimii,cand sufletele noastre nu vor mai arde la unison.
 Nu vreau sa te pierd,pentru numele lui Dumnezeu! Pentru numele Tau!!!
 Iubesc totul l tine,mai putin momentele cand tragi cortina si te retragi in tine. E de inteles,dar ma doare. Te iubesc cu totul,nu`mi imaginez entitate mai buna si mai iubitoare,mai grijulie si mai curajoasa,mai dulce si mai visatoare,mai sigura si mai complexa,mai tare si mai blanda,in acelasi timp,pe toata planeta asta. Te rog,nu te retrage din viata mea! Te las singur o saptamana. Dar intoarce`te dupa asta! Te rog!


 Oricat de patetic ar suna,nu pot sa stau fara sa simt gustul buzelor tale. Sunt ca niste petale zvacnind de viata,pline de roua si de bruma,acumulate,combinate,imprastiate pe toata suprafata lor. Mereu miros ca trifoiul si au gust de muscata. Dar mie imi plac. Sunt ca iarba proaspata pentru mine. Locul pe care imi place sa`mi odihnesc crestetul obosit de griji. Regret orice greseala,ti`am spus. Nu exista orgoliu sau capriciu care sa merite sa intre intre noi. Nu exista cearta care sa ne desparta. Nu exista suferinta sau canon pe care sa nu le iau in piept pentru tine,fara sa scazi in ochii mei.
 Sambata,la 3,te astept tot acolo,sa`mi spui ca esti pregatit sa reintri in joc. Totul meu. Viata mea. Sufletul meu.


--------------------------------------------------------

 Ai incredere in mine. Nu as renunta pentru nimeni si nimic la tine. Nici pentru o dregoste fulgeratoare. Stiu ca ea nu va putea,poate,sa`mi ofere siguranta si sprijinul,toata frumusetea si toate sentimentele pe care mi le`ai oferit tu. Nu as renunta la atat de bine pentru cine stie cat de rau. Tu poate o sa renunti. O sa te las. Ti`am zis si mai demult ca orice te face fericit ma face,implicit,si pe mine. Esti ingerul meu! Sa`ti dea Cel de Sus gand bun,sa iubesti si sa fii iubit indiferent de circumstante,sa fii fericit,alaturi de oricine crezi tu ca te poate face si sa`ti fie toata viata un cantec,o melodie rock,plina de orice sentiment,de orice emotie,de orice e necesar sa traiesti. Cand te vei hotari sa pleci,iti voi ura drum bun in viata fara mine,si voi lasa jumatate din mine si din suflet sa plece cu tine,sa te vegheze oriunde te`ai duce si sa traiasca prin tine,asa cum mor de dorinta sa faca. Sufletul meu e,oricum,jumate in tine. Si as scoate si inima pe o masa,sa`ti arat cum bate defazat,jumate pentru mine si jumate pentru tine si ce e intre noi. Te iubesc,ingerul meu!


-------------------------------------------------------
 Sa luam viata ca pe o palma. Suntem in mijlocul ei. Intr`o zi,cand ne va vrea numai pentru ea,va strange pumnul si ne va trivi ca pe niste furnici. Ne va duce,sub unghii,undeva,oriunde,unde sa ne lase pentru eternitate,ca sa stie de unde sa ne ia cand isi va aminti de ce am fost. Ca sa stie de unde sa ne ia sufletul,ca sa`l puna in alta creatie a Domnului. Acum cred in reincarnare. Si cand doua palme,adica viata a doua persoane diferite,se intalnesc si se impreuneaza,cei doi pioni din centrul ei se vor uni,ca sa traiasca impreuna cat le e dat. Cum era mitul ala grecesc,cand omul,fiinta unitara,a fost separata de catre un zeu in 2,fiind,de atunci,predestinat unei infinite si epuizante cautari a celeilalte jumatati,care sa il completeze ca fiinta. Palmele astea ne`au adus si pe noi impreuna. Sa nu le despartim,ca nu stim unde ne vor duce unghiile alea murdarea de atatea vieti pe care le`au mai aparat inainte...


duminică, 16 octombrie 2011

Radio TNT

                                         http://sinaia.listen2myradio.com/

 Un radio de rock online adevarat,nu gen Rock FM,care nu discrimineaza subdiviziunile rockului si pune in playlist tot,de la clasici pana la cele mai noi melodii. DJ Metalhead intra in emisie in fiecare seara de la ora 7,eventual 8,dupa cum au programul ciudatii ceilalti care l`au facut si vor hosting,sa faca din el radio house,coca etc... Nu va suparati,prieteni,da` mie tot DJ Gaman imi place :D.
 Ascultati cea mai buna muzica,indiferent de gen,sigur o sa va placa ceva din tot ce e acolo.
 Si eu fac cate putin din playlist cand sunt online,in plus DJ Metalhead da dedicatiile,il puteti contacta la id de mess ionut_gaman_spider_man@yahoo.com , Iertati`i numele asta de toata frumusetea si grandoarea,a uitat sa il mai schimbe inca de cand a incetat sa mai poarte pelerina rosu cu albastru si masca idolului lui si de cand si`a aruncat penarul cu Testoasele Ninja.
 Gasiti pe`acolo bancuri,noutati muzicale,chestii funny,orice vreti.
 Enjoy ^^

Cand plang nu vad decat cuvinte.

 Vino,sa plecam de`acasa,vom calaoti,vom vedea lumea,vom fi liberi,nimeni nu ne va mai certa. Vom merge,asa cum mi`am propus,pe jos,pana in Finlanda. Nu vom avea nevoie de mancare,apa sau bani. Deocamdata,aerul ne ajunge.
 Mi`ai spus de atatea ori ca ma iubesti. E momentul sa imi dovedesti,sa ai incredere oarba in mine,sa fii de acord ca dragostea e un act gratuit,adolescentin,negandit,instinctual,mutual,care se elibereaza de tiranie si ne elibereaza din capcana propriului suflet. Haide,stii ca e mai mult decat a ne simti unul langa celalalt!
 Poate nu ma crezi pe cuvant. Dar zi`mi in fata ca nu simti ca prin gura mea vorbeste sufletul din tine. Ia totul ca pe un joc,si`asa mi`ai spus ca nu ai avut timp sa iti traiesti copilaria. Dezbraca`te de conventii,stii bine ca nu tin de cald pe timp de criza. Nu e niciodata prea tarziu. Mi`era teama sa te rog,desi stiu ca faci orice alaturi de mine. Dar sa te ademenesc intr`un asemenea itinerar... E decizia mea,nu are rost sa te implic si pe tine in idealul imaginatiei mele. pentru un suflet care nu simte nevoia,necunoscutul e prea periculos si prea sufocant. Pe de alta parte,cine mi`ar tine de urat? Tolba de carti pusa noaptea capatai nu mi`e de ajuns. Nici mintea mea chinuita si calomniata. Am nevoie de un interlocutor.
 Ce zici,vii?...


 Ne`am avea doar unul pe celalalt,cum ai vrut mereu. Nu am mai depinde de nimeni si am ajunge sa ne intelegem dincolo de cuvinte. Ai simti cum e sa fii in pielea mea. Ne`am incredinta taine de a caror existenta nici noi nu stiam. Susurul raurilor de munte ne`ar uni bratele de la humerus pana la falange. Pamantul reavan ne`ar unifica bazinele,iar soldurile alipite vor purta aceeasi sarcina defericire,de pace,de intregire. Nu ar mai exista notiunea de "barbat" sau de "femeie",am fi amandoi capabili sa procream idealul intelegerii umane. Vezi cat de dureroase sunt chinurile facerii? Ce abundenta e hemoragia asta verbala din vaginul geniului? Purtam in acelasi uter acelasi copil de raze,copil din flori. Copacii ne`ar ascunde procesul de infratire,vom deveni siamezi pe nesimtite. La sfarsitul calatoriei vom fi unul si acelasi om si vom uita de unde am plecat. Nu`i frumos? Sa uitam de noi?...
 Deocamdata,te las sa te gandesti. Si te astept. Cand vii sa mai cresti langa mine?...

 Cand iti mai pierzi o noapte ca sa ma asculti plangand?
 Cand te mai ascunzi de lacrimile mele dupa usa? Cand ne mai ascundem dupa deget?
 Probabil va fi usor de acum incolo,tu sa ma auzi plangand pana adormi nefericit,iar eu sa te aud tipand din ce in ce mai tare,pana ce imi vor da din nou lacrimile...
 Ti`am promis ca voi tine doliu 3 zile. Sa plang tot timpul. Si ma tin de cuvant. Plang in mine 3 zile si toata viata pentru atunci cand m`ai facut sa`mi fie frica de tine... Te implor,nu mai tipa la mine!...

marți, 11 octombrie 2011

Catedrala deznadejdii

 Dormi,inger al sperantei...
 Si eu voi pasi in lovul tau spre locuri pe care nu`ti doresc sa le umbli,le voi strabate de la un capat la altul pentru tine,cred in tine si n`am nici cea mai mica nevoie ca sentimentul sa fie reciproc. In fond,nu am nevoie de tine. Preumblandu`ma printre toate leprele societatii,prin toate focarele de infectie ale lumii,sugand puroiul unei generatii,balacindu`ma in laturi,nu mai intrevad nicio cale de iesire,asadar te contest cu inversunare.
 Intru in biserica. Nu ca sa ma purific. Deja spovedaniile sunt contrafacute,fraudate,scoase de sub magia tainei,totul se face public la un moment dat. Nici in preoti nu mai poti avea incredere... Vitraliile plang lumina pe lespezile reci si funerare,pe care si`au dat duhul sufletele mustelor rapuse din inta,plare de aerul inchis,cu iz de opuri mucegaite... Inaintez spre altar. Ma privesc ochii catolici mai ingaduitori ai sfintilor din statuile de pe margini,atat de diferiti in chinul si tristetea lor de frescele ortodoxe care m`au speriat inca de cand am deschis ochii pe lume...
 Un iz de moarte pluteste sceptic deasupra catedralei. Intrasem sa ma rog. Acum fug si nu ma mai uit inapoi,e prea intuneric si o armata de calugari in rase peticite se tarasc spre mine,ma dezgusta aerul lor de milogi intru Dumnezeu,scuza citata atunci cand cersesc indurare de la necredinciosi. Credinta triumfa? Odata,poate. Demult. Nu inteleg de ce ma alearga,ca nu fug de credinta mai mult decat ei,cand se apropie de obscuritatea celor lumesti. Nu neg credinta mai tare decat ei atunci cand practica cersetoria si se lasa pangariti de orice ateu... Credinta e in suflet,prostilor! Lasati`ma sa ies la suprafata!
 In spatele meu,un ateu intrat dupa mine se rastigneste pe crucifixul din varful catedralei,ca sa obtina iertarea pacatelor,a blasfemiei si a neincrederii in cele sfinte. Moare si se boteaza intru numele Domnului...
 Calugarii se pierd in adorarea lui si isi leapada rasele,isi sterg imaginar aurele lor de "sfinti" si se dedau desfraului,crezand in martirul proaspat mort,care si`a obtinut pasaportul spre Rai printr`un singur gest spontan,lipsit de orice rationament crestin...
 Speranta mea de viata a scazut cu 10 ani.
 De deasupra mea,ingerii imortalizati in piatra,sau,poate,cazuti,raniti si pietrificati pe locul constructiei sacre,se crucesc de atatea ciudatenii,de metamorfoza credintei intr`o strategie comerciala,intr`o reclama,culmea,la DUMNEZEU! Il vand si pe El,daca li se ofera un pret bun. Unde ne mai e constiinta in ziua de azi? Cum afirmam anterior, in goana voastra dupa aur,v`ati uitat principiile in halatul amantei din mine. Probabil de`aia am io preamult,iar voua va lipsesc cu desavarsire.
 Azi tot ce e pe lume e lumesc. Unde e aura aia de mister,religiozitatea sarbatorilor,bucuria sacra de nedefinit pe care o simteam odinioara?
 Le gasim pe toate la un pret bun in orice lacas de cult cu usile inca deschise.



duminică, 9 octombrie 2011

Ars Poetica

In viata asta sunt un cersetor pe drumul eruditiei.
Mi`am ales cea mai grea cale de a o parcurge,am ales un drog prea scump
pentru economia precara a sufletului meu,
mi`am ales un atuu prea greu de confirmat,
o ploaie de idei pe Pamantul spurcat.
Nu sunt maestru al timpului,poate doar al celui pierdut,
il tin intre degete si el se joaca cu mine,imi roade cuticulele innegrite de munca campului minat din foaie,
il tin intre degete si el mi le face una cu el,falange vesnice pe trup adolescentin efemer.
Tin foaia in mana ca si cand as scrie istoria,
scriu pe ea ce`mi doresc si cersesc la usa Raiului ura cereasca,
sa ma oropseasca,sa pot sa scuip si eu venin,
sa indulcesc denivelarea foii,amara de invizibila si invizibil de aspra la atingere.
Sunt cersetor pe drumul artei,am dat faliment din scris prelung,
dintr`un condei cu varful lung,care m`a lasat ciunga pe viata,
m`a dezmembrat cand n`am stiut sa`l folosesc,
m`a paralizat cand n`am stiut sa il apreciez.
Cu mana amortita si cu ochiul renegat,scriu versuri pentru cei trecuti in nefiinta.
Licenta poetica,licenta vitala,ma`ndruma spre ei in rumoare infernala.
Ma hranesc cu antibiotice lirice,care`mi digera ficatul verticalitatii,
ma anesteziez cu filozofie,ma scald in nepricepere,ce taie`n carne vie,
ma complac in anonimat,imi sfredelesc timpanele cu scrijelitul condeiului pe foaie,
beau cerneala`n loc s`o scriu,sunt o analfabeta a breslei mele.
Dar arta mea e viata insasi,
o scriu de parca as veghea`o din moarte,
mi`o doresc din perspectiva celor trecuti in nefiinta,
slavesc in oda mea doar focul-act creator si distructiv.
Iubesc Pamantul,caci din el ma trag.
Tind spre Cer,caci spre el ma indrept.
Cred in Dumnezeu,caci el a lasat moartea despre care sa scriu pe Pamant.
Cred in versuri-expresia trecerii mele prin viata.
Si chiar de nu stiu incotro ma`ndrept,scriu si`mi trece.
Prefer sa ma ratacesc in nestiinta,sa bajbai printre rafturi de cunoastere,
decat sa merg drept prin viata,pe un drum de zapada,fara grai,fara prada.
Prefer sa nu stiu si sa conving c`am aflat,
decat sa ma nasc invatata,sa ma feresc de pacat.
Prefer sa gresesc,ca sa incerc inc`o data,
sa retraiesc ce`am stricat intr`un "deja-vu" de alta data.
Prefer sa scriu.
Mai sincer decat orice pe aceasta lume,prefer sa caut singura sens si nod in papura vietii.
Ca eu cred ca filozofia se naste din nestiinta,acolo`si are radacinile si e vlastarul interpretativ al necunoasterii.
Ca mine,de altfel.
Asadar,sunt filozof.
Sau doar proasta?
Si ce scriu e poezie.
Sau doar cuvinte?
Oriunde ma duc,orice vad si ce fac sunt arta mea si in ea ma complac.

vineri, 7 octombrie 2011

Ordin de descompunere

 "Si iarasi va sa vie cu slava,sa judece viii si mortii,a carui imparatie nu va avea sfarsit."
 In subteran se da in fiecare zi o batalie a stadiilor de descompunere,in fiecare zi cineva vrea sa revina la viata,sa isi nege statutul de hrana a pamantului si sa revina la cele lumesti. Poate ii e dor de placerile trupesti. Poate ii e foame. Poate ii e dor.
 Saracia nu ii macina pe cei trecuti la cele sfinte,insa timpul da,ca si pe vremea cand traiau. Nu mai sunt minciuni,sunt viermi care taie in carne moarta,cu aceeasi indiferenta cu care ar fi patruns ieri in carne vie.
 Dragostea nu`i mai invioreaza,ei se indreapta spre ceva mult mai precis si mai sfant.
 Nici dorul nu`i mai mana spre casa,au inchis ochii ca sa nu le mai fie de nimic,ca sa doarma linistiti unde cineva ii striga,iar ei nu aud,unde cineva ii plange,iar ei rad pe sub mustati,unde cineva ii pomeneste,iar ei se linistesc.
 Exista viata dupa moarte.


 Timpul ia ca unici sclavi vietuitorii de pretutindeni,inrobindu`i la jugul lui,ca unici martori mincinosi la trecerea lui ireversibila. Dupa moarte esti eliberat. Ti`ai dus viata in sclavie ca sa domnesti pe celalalt taram,unde e loc pentru tot ce nu a incaput in viata ta.
 Timpul a dat ordin de descompunere. Azi,ardem de vii in crematoriul falsitatii si al lasitatii. Azi ne descompunem pe picioare sub influenta viselor induse,viziuni ce ne rapesc din spiritul realitatii si ne indeparteaza de lumea spre care tragem fara sorti de izbanda. Azi murim in fiecare zi.
 Timpul ne`a sacrificat pe altarul lui,sa fim sclavi pentru ca sclavilor de maine sa le fie mai bine si pentru ca celor de ieri sa le fie tarana usoara. Timpul a grait prin prooroci.
 Azi adormim. Maine,s`ar putea foarte bine sa nu ne mai trezim. Din realitate.

miercuri, 5 octombrie 2011

Tipa`ti imnu`,tipa`ti deviza!

 CE E VIATA? TEATRU DE PAPUSI!

Suicidual thoughts [Reflectie asupra notiunilor abstracte]

 Departe de a ma crede un om normal,afirm,din contra,cu toata taria,ca nu am toate tiglele pe casa.
 Stiu diferenta intre agonie si extaz,la incerc pe amandoua aproape in paralel,si combinatia nu este una orgasmica... Traiesc cu tot sufletul afara,respirand si prin el ca prin niste branhii adiacente sistemului meu respirator desfigurat. Nu pot sa fiu eu fara sa las la vedere,macar in decolteu,sufletul. Sa iasa si el,obraznic de acolo,sa`i faca pe ceilalti sa uite ca nu port uniforma si sa se concentreze asupra lui...
 Stiu cat de amar poate fi gustul sarat al lacrimilor. Eu plang cel mai des de ciuda. Si ce`i ciuda,in fond? E ultimul strigat al unui suflet disperat ca e calcat in picioare. Si ce`i disperarea? Mandria potrivnica a unui suflet in descompunere.
 Si ce e fericirea? Eliberarea unei clipa,minciuna unei constiinte prea incarcate,detasarea de realitate fara a te desprinde de ea,dimensiunea paralela pe care o vom parasi cu prima ocazie a unei tristeti. Si tristetea? Antonimul fericirii. Imperiul carmuit de Hades. Mania ce nu a putut fi ascunsa in faldurile robei lui Dumnezeu,veninul care a fost lasat sa`I scape,vrand sau nevrand.
 Si ce`i lacrima? Instantaneul unei clipe de ratacire.
 Ce`i un sinucigas? Un mult prea fin cunoscator al vietii,care`i fuge de toate si pentru toti.
 Ce e moartea? Un portal pentru o lume a descompunerilor materiale intru filtrarea esentialului. O calatorie a sufletului,intru atingerea perfectiunii prin atotcunoastere.
 Ce e viata? O clipa.
 Ce e nemurirea? Un basm despre care citim mereu,dar in care nu credem. Nu credem in ceea ce nu este evident. In ce nu ni se arata. Nu mai credem in Dumnezeu. Nu mai credem in noi. In ce credem? Singurul lucru care mai ramane incontestabil pe lumea asta,mai presus de pericolele care anihileaza nasterea,mai presus de avort,mai presus de sentimente si de stari trecatoare,mai presus de conditia umana,mai presus de intelegerea muritorilot de rand.
 Viata e un cumul de alfabete interioare.
 Moartea e tacerea lor.
 Clipa e o secventa a marii treceri.
 Omul e un instrument al creatiei.
 Gandul este piedica ce ni se pune in calea acceptarii mortii.
 Sentimentul este cuvantul pe care nu vrem sa`l spunem lumii.
 Plecarea este un eseu al mortii. [Partir c`est mourir un peu.]


 Tu esti doar un alt obstacol in calea orbirii tuturor.
 Sinucigasul e un filozof trecut la cele nu prea sfinte,ale carui facultati mintale sunt serios puse la indoiala,care e renegat in Eden si primit cu bratele deschise in focul ce primeneste,purifica,toate chinurile lumesti.
 Ce sunt eu? Un martor al celor pe care le vad.
 De ce treceti peste sufletul meu? Stiti si voi ca va trece si el peste ceva-peste fiinta- si se va intoarce in nefiinta? De ce imi nesocotiti lupta vremelnica? Nu sunt,oare,detul de inaintata in varsta ca sa ma bat cu morile de vant? De ce nu vreti sa ma intelegeti? Credeti ca nu are rost sa aprofundati o teorie neverificata,o falsa dogma,o pseudostiinta? In sfarsit,credeti ca nu o sa gasiti si in mine ceva care sa va intereseze?
 Azi poate nu. Dar ati pierdut clipa- secventa aia din marea trecere care v`ar fi lasat sa ma cunoasteti.
 Nu sunt atat de abila incat sa va provoc la dialogul ala in care va afirm ca voi nu sunteti ceea ce sunt eu,voi acceptati docil,eu va zic ca sunt om,dar voi nu,voi incuviintati,iar eu trag concluzia ca nu sunteti oameni.
 Insa s`ar putea sa fie si asa. Nu stiu. Sunt prea bulversata ca sa va patrund in gaurile alea negre prin care vi se scurg gandurile ca din cer,ajungand spre nicaieri. Sunt prea intoarsa pe dos de greturi materne vizavi de viziunile voastre. Sunt prea tanara ca sa ma simt batrana,dar ma simt indeajuns de batrana ca sa`mi privesc de sus tineretea.
 Salve,magistri!

miercuri, 28 septembrie 2011

Mitul zburatorului [Perversitate voalata]

 Sufletul omului se gaseste intr`o perpetu(u)a schimbare,intr`o continua imbunatatire si intr`o  incontestabila stare de mahmureala. Cel putin asa e al meu. Mereu graitor prin el insusi,mereu obosit,rasufland de munca si alte hobby`uri devenite pasiuni obositoare si moduri de existenta si,in particular,are o fata foarte buhaita,respirand aburii alcoolului vietii prin toti porii. Problema e ca nu toti vad simplitatea sufletului meu,toti ma iau drept ce nu sunt.
 Iubesc si respir ca toti ceilalti,cu o singura diferenta: o fac din suflet.

 In toata viata m`am simtit condusa de o forta superioara,mitica,de un zburator,de o caldura nepamanteana,de un suflet apropiat care se indeparteaza mereu,ca sa nu`l descopar. Cred intr`unul Zburator,inceputul pasiunilor mele,Tatal atotvisatorul,facatorul viselor si al imaginarului,al celor vazute si nevazute intr`o persoana...
 In fond,ce e acela un zburator? Orice vrea femeia sa fie. Apropo de femei,daca n`ar fi ele,multe n`ar exista pe lumea asta,multe n`ar avea inca un concept si un sens. Iata cum tot noi dam barbatilor sens si aura de legenda... Un zburator este Dumnezeul noptilor de Sanziene si ale fanteziilor feminine,de cand me stim facuti pe Pamantul asta... E printul ala calare pe cal alb pe care nu o sa`l avem niciodata.
 De el e condusa viata mea,adorm numai invocand protectia lui,sanctificandu`l ca sa`mi coboare`n vis,inchinandu`ma lui ca sa am parte de cea mai apropiata reflectie a lui in viata mea. Il proiectez pe panza canapelei si ma culc cu el seara de seara,pierzandu`mi virginitatea in somn si trezindu`ma curata si fara de pacat in fiecare a doua dimineata. Si reveria o ia de la capat seara de seara,datele problemei se repeta si eu sunt intotdeauna fecioara. Nici cu visul nu visezi asa o fantezie ^^
 In general,viata mea e lipsita de fantezii perverse,dar subconstientul lucreaza,si ma trezesc transpirata din orgia de peste noapte... Si camera mea cu miros de pagini mucegaite si de roua ametita se transforma in viziunile mele intr`un templu al desfraului,fara sa o vreau,sa o cer sau sa o gandesc. E pur si simplu o alta fata a unei realitati negate cu tot dinadinsul...
 Zburatorul... Fantezie... Frenezie... Adoratie... Nonsens...