Scrisoarea Micaelei...(fragment-"Invitatia la vals",Mihail Drumes)

 "Poate ai aflat pana acum ca nu mai sunt.Inainte de a pleca in necunoscut,voiam sa-ti vorbesc,sa-mi decshid pentru ultima data inima inaintea ta,dar mi-a fost greu,foarte greu.De aceea am ales calea scrisului,mult mai lesnicioasa,cand poti spune tot ce te doare,fara sa te intrerupa nimeni.
 Trebuie sa-ti marturisesc din capul locului ca ma simt vinovata fata de tine,da-vinovata...Imi recunosc deschis greseala care a facut sa ni se desparta drumurile pentru totdeauna.Dar nu vinovata pentru ca te-am inselat,asa cum ai crezut mereu,ci numai pentru ca am nutrit nebunescul gand de a te insela.
 Sa nu-ti inchipui ca incerc sa ma dezvinovatesc.La ce bun?In fata vesniciei,omul leapada masca minciunii si ipocriziei si simte nevoia unei purificari desavarsite,pe care nu ti-o da decat spovedania sincera,deznadajduita.E ceea ce se intampla cu mine acum-in pragul unei lumi necunoscute.Dar s-o iau de la inceput.
 Nu,nu pot incepe,mai inainte de a-ti spune inca o data ca te-am iubit cum n-am iubit pe nimeni.Adica gresesc:cum sa fac o comparatie,cand nu te-am iubit decat pe tine?
 Mereu ma osteneam sa-ti plac,sa fiu cea pe care o cautai.Si,cu cat voiam mai mult,cu atat mi se parea ca eram mai putin.Ai sa zambesti cand ti-oi marturisi ca de cand am fost a ta ma simteam mai buna pana si cu mine insami,si as spune ca eram chiar geloasa pe propria mea persoana.
 Tu ai ramas singura mea iubire si,daca as fi trait pana la adanci batraneti,tot n-as fi iubit a doua oara.Este asa de neverosimila si de putin omeneasca povestea iubirii unice,incat oricui i s-ar parea o nascocire.Cand am citit <>,am ridicat din umeri,zambind sceptic,neconvinsa.E cu neputinta,imi spuneam,sa iubesti asa de total,numai o singura data in viata.
 Destinul a vrut sa-mi dea o lectie aspra: m-a ales tocmai pe mine ca sa confirm realitatea unei povesti,s-o depasesc chiar.
 Nu ma plang!O vreme am fost atat de fericita,incat socotescca nu m-am achitat fata de fericire cu pretul tuturor suferintelor pe care le-am indurat dupaaceea.
 Iubirea e nesatioasa,de un egoism salbatic,vrea sa-i sacrifici tot,fara a-i cere nimic in schimb,multumindu-te doar cu ceea ce iti ofera.Eu am ravnit totul,pentru ca iti dadusem totul.Oricum,ceva mai bun decat mine nu puteam sa-ti dau.De aici a pornit eroarea,de la acest schimb in aparenta just.Dar ce experienta aveam,de unde sa stiu ca iubirea dintre doua fiinte nu e egala,ca balanta atarna cand intr-o parte,cand intr-alta,dupa imponderabila de care arar ne dam seama.In cazul nostru,balanta atarna in favoarea ta,lanturile cu care ma incatusai erau mai puternice decat ale mele.De ce te-am judecat luandu-ma pe mine drept unitate de masura?Barbatul,se vede,datorita eului sau asa-zis <>,se da dragostei cu prudenta,pastrand rezerve pentru sine,de aceea isi pastreaza,macar partial,echilibrul.Pe cand noi,femeile,cand iubim,ne dam integral,mistuindu-ne in asa fel incat nu ne ramane decat umbracelor ce am fost.Iata de ce prabusirea noastra in lipsa coloanei vertebrale e asa de catastrofala.
 La fel s-a intamplat si cu mine.E greu,aproape imposibil sa-ti insir in ordine succesiunea evenimentelor care au concurat la rostogolul meu in neant.Nu-mi dau seama daca acest rostogol a inceput atunci cand tu,satul de iubire,ai provocat ruptura sau cand,chinuit de remuscari,te-ai intors pocait.Chestiunea nu are importanta.E sigur ca,inlauntrul acestor doua date,mi-a incoltit un gand feroce de razbunare,Nu te mira,ai citit bine: razbunare.Si inca ceva: trebuie sa stii ca nicio razbunare nu e mai cumplita ca aceea ce izvoraste din dragoste.
 Ai sa ma intrebi: de ce voiam sa ma razbun?Fiindca ma parasisesi tocmai atunci cand credeam mai mult in dragostea ta.Daca ai revenit mai copt,mai subjugat de mine,si dovada cea mai buna e ca-mi dadusesi numele.Ah,Dorule!(Lasa-ma sa-ti spun asa,e mult de cand nu mi-a fost ingaduit sa te chem astfel.) Ah,Dorule,e foarte firesc sa judeci asa!Te iubeam prea mult!Si nu stiu daca o femeie indragostita rationeaza vreodata cu creierul.Nu,toate ne lasam duse de-o sensibilitate care nu cunoaste masura.Oricarei femei,in conditii identice,daca o paraseai vremelnic,ca s-o iei dupa aceea de nevasta,i s-ar fi inchis rana,iar legatura s-ar fi dizolvat cat se poate de normal.Numai cu mine a fost altfel.Nu puteam accepta umilinta unei parasiri atat de jignitoare.Ei bine,mandria mea,crunt strivita cu calcaiul,m-a impins sa ma razbun.Rana pe care mi-o deschisesesi in piept nu se vindeca fara balsamul acelei blestemate razbunari.
 Niciodata nu o sa-ti dai seama cat am suferit de pe urma gestului tau necugetat,ce uragan mi-a pustiit sufletul,cat am fost de mutilata.Si tocmai atunci,ca o incununare a deznadejdii,s-a ivit sarcina..."


 De aici nu am mai putut sa ma concentrez...Si sa scriu mai departe...
 Micaela era o tanara fata de care s-a indragostit un student avid dupa cuceriri sentimentale,baiat aflat in permanenta cautare a unor biete suflete gata oricand sa capituleze,gata oricand sa-i cedeze...
 Ei bine,abordand-o si pe Micaela,a vazut ca nu- tine...Mirat,a recurs la toate mijloacele necesare,trimitandu-i zilnic scrisori,neglijand cursurile de la facultate doar pentru a-i intra in gratii tinerei fete,a carei mandrie nu-i permitea sa i se strecoare in viata,ca sa o nedreptateasca,asa cum facuse cu atatea fete inaintea ei...
 Insa,miracol,Micaele ajunge sa cedeze...Iar dragostea lor a urmat drumul fericirii...Fata l-a invatat pe neserios sa iubeasca...Insa el,ca urmare a unui simplu capriciu,s-a despartit de ea tocmai cand ea il iubea mai mult...
 Revenind peste ceva timp,macinat de dor,afla ca tanara e insarcinata,iar copilul e al lui.Atunci se ofera sa o ia in casatorie pe cae pe care inca o iubea...Dar ea nu mai era la fel...Cu greu a acceptat ideea casatoriei si nu se mai comporta ca inainte...Nu mai era radioasa,o grija o macina si o facea sa se stinga de deznadejde...
 Intr-o zi,ea nu s-a mai intors acasa...Avusese un accident...Ea,impreuna cu...amantul!Sotul ei nu zice nimic,nu ii cere nicio explicatie,intenteaza proces de divort,ii lasa ca "zestre" o casa cumparata pentru ei de tatal sau,cerandu-i in schimb sa se casatoreasca cu acest barbat...Ea...accepta...cu greu...
 Dar fericirea...nu avea sa mai vina niciodata...Fostul ei sot incerca in permanenta sa faca fapte bune si sa ii protejeze noua casnicie,tocmai pentru ca ea sa ii duca dorul si sa il regrete...
 El avansa in functie...Se casatori cu o prietena a Micaelei...Parea fericit...In timp ce sotul Micaelei era pe moarte...Iar ea in pragul deznadejdii...
 Un telefon primit de barbat,din care nu a putut intelege nimic exact,l-a lamurit de faptul ca fosta lui sotie se sinucisese...Pura intuitie...Si asa a fost...

 Cele cateva carti ale lui Mihail Drumes pe care le-am citit pana acum par a fi scrise dupa acelasi tipar...Dragoste infloritoare,fericire arzatoare,tinerete inflacarata...si,la final marea deceptie...Sinucidere...ce final mai groaznic?
 Macar "Cazul Magheru" se incheie intr-un mod mai fericit...
 Povestile acestui scriitor ma emotioneaza...pana la lacrimi...par a fi singurele...dragostea,zugravita atat de frumos de acest scriitor cunoscator al retetei "romanului de consum",e ideala...pana la ruptura...pana la moartea unuia sau a ambilor indragostiti...
 Imi doresc o poveste cu final fericit...Tristetea nu are ce cauta in lumea dragostei!...