Archives ●blogul de hârtie●: iunie 2010

luni, 28 iunie 2010

Tarot- Hell Knows-One of my favourite songs from this band...Enjoy

duminică, 27 iunie 2010

Detalii,detalii...Da` ce pot eu sa zic in cazul asta???:))

Deci...Sa incepem cu o concluzie:)).Totul a inceput intr-o dimineata de vara(in care era mai frig ca toamna,dar mai conteaza?important e ce urma...),cam pe la ora 7...Dupa ce l-am convins pe tata sa nu mai iasa din pijamale ca sa ma conduca pana la autobuz,am plecat,fiind vizibil in intarziere(de ce ma mai mir?...).

Am ajuns in statie...De-abia venise o colega pe care am determinat-o eu sa se "inroleze" in grupul excursionistilor tembeli(le zic asa ca sunt si eu printre ei...).Mai era acolo si domn` profesor,care cred ca astepta de o juma` de ora:))...

Asteptam noi,trebuia sa vina autocarul pe la 7 si 5.Se face si 10.Eu,ca de obicei,ma oftic si il intreb pe prof cand mai vin si aia ca e deja si 10,mai e un pic si se face si un sfert(se vede ce le am cu notiunea timpului...).Vine si autocarul...

Din cate auzisem,nu mai erau locuri,si am fi fost fortati sa stam 3 pe 2 locuri...Si am si crezut faza asta...Intr-un ditamai autocaru` am fost 12 elevi...si 4 profesori...Un calcul simplu ar scoate la iveala ca un grup de 3 copii ar avea o escorta de 1 profesor:))...

Drum lung...mai si ploua...mai era si frig...Inca nu ne dadeam noi bine seama ce s-ar fi presupus ca ar trebui sa facem ca sa ne dezmortim...asa ca ne-am organizat pe grupuri...Eu stateam cuminte la geam si imi ascultam nelipsitul rock,cu muuuuuuulte intreruperi din partea fetei pe care am convins-o sa vina,care mai mereu avea ceva interesant sa imi zica...Intr-un mare final am reusit sa ascult cam 3 melodii una dupa alta,de la cap la cap...

Ajungem la destinatie...Cartisoara...Nu ne asteptam noi la cine stie ce,dar macar la ceva care sa ne tina mai mult de o ora acolo...Dam in schimb peste niste doamne care ne prezinta...SCOALA DIN COMUNA!!!Pai cum,adica noi suntem in vacanta si facem excursie...LA SCOALA?!?!?!Ce sa facem si noi...Ne plimbam comod prin clase,unde facem si cateva poze...Iar domnul profesor se asaza intr-o banca(fiindca un inteligent se aserzase deja la catedra...) pentru poza de grup la scoala...Cand sa se ridice...ne zice pe o voce foarte amuzanta,de copil "tembel"...CA VREA LA TOALETA!!!Sa il lase dom` profesor si pe el la toaleta:))...Ca e si el mic...

Ne-am mancat cuminti portia de cozonac oferit de doamnele ospitaliere,in timp ce eu le-am dezvaluit colegilor "de expeditie" faptul ca mi-am descoperit adevarata vocatie:SA CASTREZ PISICI!...Intrebarea logica a venit de la profesorii mirati(ca nu era numai dom` profesor de istorie...):DE CE???La care eu mi-am gasit replica de copil cuminte:ca sa simt durerea matei mele...Ce sa mai zica ceilalti?...Profu` in schimb m-a pus sa zic Tatal Nostru de 10 ori la niste icoane care erau de fapt...niste tablouri cu un haiduc si Badea Cartan(scopul vizitei noastre...).

Dupa asta mergem sa vizitam casa lui Gheorghe Cartan...O doamna e ghidul nostru extraordinar de energic,care urla de frica sa nu scapam vreun cuvant din ce zice si care ne atrage atentia asupra replicilor importante prin remarca facuta pe un ton mai ascutit si muuuuuuult mai ridicat:"STIMATI VIZITATOOOOOOOORI!"...

Facem si acolo poze,ca nu se poate altfel...Si plecam...Deja?Da,deja...Dar ce mai voiam sa vedem?...Un magazin cu inghetata banuiesc...

Ultima oprire se rezlizeaza la un restaurant unde ne oprim sa mancam...ce aveam noi in rucsac:))Si ce mai gaseam bun acolo...Eu,una am gasit bun vreo...3 inghetate...Se mira si dom` profesor de "apetitul meu"...La masa noastra devenise deja o moda sa frecam in maini o ingetata Calippo...Care nu mai zic eu cu ce semana,ca sa nu trebuiasca sa imi cenzurez si blogul...Noroc ca partea asta nu au observat-o vigilentii nostri insotitori,desi ne plimbam prin separeul restaurantului,facand acest gest cam obscen in opinia celor inca intregi la minte...Eram in vacanta si in excursie,pana la urma!Ce mai trebuia sa avem grija si ce facem?...:))

Pe acolo,pe la baie,am confundat sanctuarul barbatilor,refugiul lor,adica locul de usurare"din picioare" cu niste dusuri...:)):)):)) Ce sa fac daca baile erau la comun si chestia aia era ascunsa printre niste tevi?...Poate nici nu eram departe de adevar...La urma urmei,orice om care isi facea treburile acolo putea fi luat la tinta de un altul care se ridicase pe toaleta inchisa a barbatilor,si care ar fi putut sa...i se usureze in cap...Deci asta da dus...:)):))=))

La intoarcere...in incercarea mea de a dormi...am fost trezita de aceeasi fata care nu imi permitea sa ascult muzica si care acum credea ca imi e rau...Asa ca mi-am terminat ziua mult prea obosita pentru lumea asta...

S-a terminat cam pe la 16...Totul!Ajunsa acasa...am fost dezamagiota ca nu aveam cu cine sa vorbesc pe mess...Asta fusese gandul care nu mi-a dat pace de la 12 incolo...:))

Pana la urma...in lipsa de orice...m-am uitat la televizor pana mi s-a parut ca e destul de tarziu incat sa nu ma pot trezi dupa 2 ore si sa imi ruinez pana si somnul de noapte...

Asa ca...Totul a fost bine cand mi-am gasit refugiul in asternutul meu roz cu inimioare si trandafiri...Acolo nu ploua,nu ameninta ca ar sta sa ploua,nu era nici frig,nici geam care sa ma zgaltzie din spate si sa nu ma lase sa dorm...Si,ceea ce era cel mai important...NICIO FATA CARE SA MA INTREBE DACA IMI E RAU!!!...:)):)):))
Noapte buna si buna dimineata din nou...:))

sâmbătă, 26 iunie 2010

Just give up fighting!Just show them who you really are!Just give up wearing all those useless masks of fear!It`s never to late to let them discover you!...

vineri, 25 iunie 2010

Cats breaking up:)):)) (cu subtitrari cu tot:)))

Da,da! E Renasterea mea!

De ceva timp...Ma paste ideea mortii...E greu de crezut ca la varsta mea conteaza ceva mai mult decat ideea de a trai din plin momentul...

Dar da...Ma obsedeaza ideea ca,intr-o zi,voi disparea de pe fata pamantului,devenind o irecuperabila bucata de pamant...

Ma mai obsedeaza si ideea de a ma grabi sa fac ceva durabil,care nu se va sterge dupa disparitia mea...

Ma gandeam...Oare de ce suntem noi lasati in viata?...Ca sa suspinam mai tarziu dupa ea,cand deja nu vom mai fi si orice urma de regret ca ne-am ratat planurile e zadarnica?...

Trezindu-ma,ma gandesc ca,odata si-odata...Nu va mai fi la fel...Si ca ma voi trezi prea tarziu,cand negrul m-a invaluit deja,iar eu sunt plecata mult prea departe pentru a mai putea reveni...

Ma agat disperata de orice clipa frumoasa,facand un chin din a trai din plin momentul...Cate ganduri de genul "Carpe diem" or sa ma mai trazneasca pana sa realizez ca sunt mai mult decat tanara,si ca moartea ma va invinge doar dupa ani greu de numarat,care se vor scurge incet,spre a ma lasa pe mine sa simt ca traiesc?...Poate ca niciodata,cu toate motivele din lume,nu ma voi simti mai optimista...

In fiecare zi ma trezesc spunandu-mi ca o sa fie mai bine decat ieri...Dar niciodata nu e altfel...Mereu e la fel...Si incep sa ma gandesc daca asemenea ganduri nu se nasc din plictiseala,murind numai in momentul in care se gaseste ceva sa imi distraga atentia?...

Sunt satula sa ma gandesc la mine...Totusi...Parca nu mai traiesc viata mea,parca am devenit spectator la propria piesa,la propriul film,la propriul concert...Pentru ca,momentan,orice numai viata nu se poate numi starea mea...Cant,ma simt actrita,ma indragostesc si uit de mine...Iar mai tarziu,ma desprind de trupul obosit,care se odihneste,in pat cu visele,si privesc tot ce a fost pana acum,admitand ca mai bine va fi ce va fi...

Ma roade filozofia:)):))...Groaznica stare...Pentru ca.vorba unei bune prietene,"PROSTUL CEL MAI PROST E PROSTUL ALTERAT DE FILOZOFIE"...E,intr-adevar,grav daca am ajuns sa ma cred nu numai proasta,ci si "filozoafa"...

Ca spectator la propriu-mi drum prin viata,ma simt ca intr-o sala goala de teatru...Deja s-au spus toate replicile,si un singur spectator intarziat a mai ramas sa suspine dupa vreo actrita intangibila...Eu sunt spectatorul poposit pe treptele salii,suspinand dupa ceea ce pot face,dar imi lipseste energia...

Ce imi trebuie,oare,sa ma refac?...

Nimic in mod special...Doamne,cine naiba sa ma-nteleaga!!!!!Daca nici macar eu nu sunt in stare sa fac rost de ceea ce imi face bine...de ceea ce imi trebuie,,,de ceea ce imi poate alunga starea asta...

Prefer ca unic antidot...visul...si muzica...Ma afund in mine,in strafundurile mintii mele,si ma vad aievea,ca si cum as sta langa mine...Cand sufletul vibreaza,renasc si ies la suprafata cu forte noi...

Ma ridic din mine,si fug inspre fericire,cu bratele larg deschise,ca o nebuna,cu parul fluturand plin de viata in urma mea,cu pasii apasati de graba fericirii si cu zambetul strapuns de vinovatia regasirii...Da,am reinviat...

Mi se par secole momentele in care "absentez motivat" din lumea celor intregi la minte...

Alerg teafara spre scapare...Daca a fi normal inseamna a fi ca ei,prefer sa fiu ca mine...Ceata mea de copii ageri la minte,cu ciudatenii vizibile si cu un comportament energizat de nepasare paseste grava in lumea voastra...Nu suntem ca voi!Sac!Invidiosilor!...Si sa nu care cumva sa ne invinovatiti ca suntem noi insine...Ca ne permitem sa aratam cine suntem,fara a fi orbiti de frica ridicolului,frica aceea care v-a facut pe toti la fel...Va temeti ca,daca aratati cine sunteti,daca sunteti altfel,veti fi izolati de o societatea care nu viseaza sa iasa din tipare?...Va inselati!Viata era nevoie sa mai fie si altfel!Si daca nu se gaseste cineva care indrazneste sa se rupa de realitate si sa arate cum e sa te mantuiesti de cotidian...nu intelege nimeni...nu vrea nimeni...si ramanem la fel...iar si iar...

Iar eu o iau de la capat,innebunita de o lume prea la fel peste tot...

Am gasit ce imi trebuie ca sa fiu fericita!O lume care sa inteleaga ce inseamna sa traiesti,care sa ma faca sa nu ma gandesc la moarte prin insasi viata ei...

Am nevoie de o mica nebunie care sa-mi dovedeasca normalitatea firii mele...Pana atunci,insa,firea mea contagios de altfel va ramane bolnava de nepasare...Si nu e bine...Dar e pe drumul spre vindecare,acum ca stie ce e cu ea...

Deatainuirile astea in fata monitorului(inca nu m-am invatat cu ele) imi fac la fel de bine ca si cele in fata foii de hartie,de altfel mult mai eficiente si mai...normale pentru mine...Stiu ca niciodata nu o sa fiu ascultata sau citita de ceilalti,dar tot imi face placere sa ma vad scriind intr-una...Mica nebunie congenitala...:)):)):)):))Pasiune inascuta...

Ce-ar fi sa fim amandoi nebuni?...Si sa ne comportam asa pana toata lumea va vedea cat de bine e?...Sa fim noi insine...Pana la sfarsit...Sa ne stim doar pe noi,sa nu ne pese de ceea ce zic altii...Sa fii acelasi,sa fiu aceeai si sa ne regasim in fiecare miscare?...Pentru ca tot ceea ce face,facem la fel...Tot ce simtim,simtim la unison...Suntem doar doi,dar de ajuns incat sa molipsim o lume intreaga...Dar de ce sa o MOLIPSIM???Mai bine zis...sa o MANTUIM!!!...

luni, 21 iunie 2010

Nightwish - 03 Ever Dream（End of An Era） Live

In transa...

Bun...eram singura...nu c-ar fi fost vreun fenomen sau vreun lucru iesit din comun...De data asta,insa,chiar imi doream sa am parte de acea binevenita clipa de liniste...Simteam ca as muri de rusine daca ar veni cineva peste mine in momentul acela...

Inca se mai rotea incaperea cu mine...A FOST!...A VAZUT!...TI-A ZIS!...TE-A MINTIT!...NU MAI ARE ROST!...ESTI!...E...SUNT...Nimic nu mai conta...Tot ce se intamplase in ziua aia va ramane cu siguranta istorie...

Si,dintr-o data,am simtit acea nebuneasca nevoie de muzica!Da!Asta era solutia!

Imi umblau prin minte zeci de versuri...Nu ar fi corect sa aleg!Le-am dat tuturor drumul,sa imi construiasca o cale pe care sa ies din mine...Nu,nu mai eram eu...Muzica...Copilul din mine...Tot ce-a fost...Speranta in care credeam si care parea sa fi murit a revenit la liman!Eram din nou eu!
M-am mirat in momentul acela...Era chiar vocea mea...Cantam!Eu,cu toata frica mea de a parea penibila,mi-am calcat pe inima si mi-am varsat toate grijile(pe care peste ceva timp le voi dispretui,atat de mici imi vor parea...) spre a ma simti libera...

Muzica ma elibera...

Nu era noapte...Cum?Am avut curajul sa fac asta ziua?!?!...

Cu castile in urechi,nu ma puteam dezlipi de acea irezistibila evadare...Sunetele acelea,de altfel atat de dure,sunau acum atat de familiar...Nu erau dure!Eu am fost dura ca nu le-am primit pana acum in viata mea...Asadar,cu castile in urechi,am iesit din casa...

Pluteam?....Cine ar fi putut sa imi spuna cand eu nici la doi pasi de mine nu vedeam...Nu auzeam,nu faceam nimic altceva decat sa ma las purtata de muzca,pecare in sfarsit o gaseam ca pe o alinare,ca pe un RAU necesar,ca pe...ei,bine...UN DROG!Sa fi fost intr-adevar drogata?...Niciodata!

Puteam,in schimb,sa fiu in sevraj...Ar fi fost o crima sa ma despart de muzica ce imi facea atata bine...Daca stateam un moment fara muzica...ma deprimam brusc...

-TU!!!

Erau prietenii...Ei,si ce?...Nu imi mai pasa nici macar de compania lor?...

-Esti in transa!

Da,eram...Cine ar putea vreodata intelege ce simti in astfel de momente daca nu a trecut prin asta?...

Nu,nu mai conta nimic...Scapam de frustrari(care,desi neindreptatite,imi subjugau viata...intr-o oarecare masura...),scapam DE MINE!

Si vai! cat de bine era sa simt ca nu imi mai apartin nici macar mie,daramite lumii de care voiam sa ma separ in acel moment?...Faceam,mai nou,parte dintr-o alta lumea,iar muzica ma ajuta sa-mi creez lumea mea...

E muzica!...

Sunt in transa...Din nou...Scap...Evadez...Cand nimeni nu va fi langa mine,nu voi simti nicio lipsa,voi simti doar ca muzica va umple golul din viata mea...
Dezamagire...se topeste in muzica...Cuvinte banale...raman in urma,inundate de caldura acordurilor venite inadins din alta lume...

Ma simt o oarecare...Nici cuvinte pentru a descrie muzica nu mai gasesc...Oare ce trebuie sa fac ca sa ies din starea de euforie,care ma impiedica pana si sa imi venerez drogul de care ma simt atat de dependenta?...Nu mi-as dori sa fie un drog,dar chiar ca nu as trai fara muzica...

Oare cand voi putea intelege ca daca nu ar fi muzica,as fi un nimeni,incapabil sa simta,sa traiasca,sa simta,sa vada?...

Fara muzica sunt o faptura in viata careia nu intra decat ceea ce vrea ea si nu iese decat rautate...Nu as fi altceva decat o lacrima umana,uscata de sete si strivita de ambitii...Fara muzica,nu sunt decat o stea careia i-a fost furata lumina,pentru ca ea sa realizeze ca stralucea...Nu sunt altceva decat o ambitie pierduta in lume,un punct firav in necuprinsul atmosferei...

Ma simt mica printre versurile unui cantec perfect gandit...

Ma simt bine pe melodia destinului altcuiva...

Ma reaprind sub flacara unei melodii ale carei acorduri le respir iar si iar...Fara sa ma satur de ele...Fara sa ma desprind de viata pe care o degaja...

Imi reved viata prin prisma unei note prelungite pana la apus...

Soarele apune,muzica se opreste...Iar eu,eu imi amintesc ca iubesc,ca traiesc,ca vreau,ca am prieteni,ca A FOST! A VAZUT! MI-A ZIS! M-A MINTIT! ARE ROST! SUNT! E!...SUNTEM!...Imi amintesc ca eu chiar traiam inainte de a lasa muzica sa imi intre in vene...Imi amintesc cat de frumos e sa traiesti...cat de bine e sa ai o viata...doar a ta!Pe care sa o conduci,sa o hranesti cu aspiratii si care sa te poarte in nemurire...

Muzica traieste prin mine!...Eu traiesc prin muzica...